Finalul unei mizerii juridice marca N. Manolescu Apolzan- V. Vosganian 

Apelul declarat la cauza din dosarul civil nr. 20396/299/2018, prin care Nicolae Manolescu Apolzan și Varujan Vosganian au intenționat să se înregistreze ca președinte, respectiv vicepreședinte, a fost respins definitiv.

Finalul unei mizerii juridice marca N. Manolescu Apolzan- V. Vosganian 

Apelul declarat la cauza din dosarul civil nr. 20396/299/2018, prin care Nicolae Manolescu Apolzan și Varujan Vosganian au intenționat să se înregistreze ca președinte, respectiv vicepreședinte, a fost respins definitiv.

Deși cunoșteau, sau ar fi trebuit în mod obligatoriu să cunoască faptul că Uniunea Scriitorilor din România nu este constituită ca persoana juridică, Nicolae Manolescu Apolzan, pretins președinte, secondat de Varujan Vosganian, pretins vicepreședinte, au delegat în instanțe un avocat retribuit regește, care a indus în eroare instanțele asupra legalității uniunii, și a reprezentării legale, hărțuindu-i pe toți cei care au constat nevaliditatea juridică.

Apelul declarat la cauza din dosarul civil nr. 20396/299/2018, prin care Nicolae Manolescu Apolzan și Varujan Vosganian au intenționat să se înregistreze ca președinte, respectiv vicepreședinte, a fost respins definitiv.

“ Cotidianul” a publicat în mai multe intervenții jurnalistice faptul că Uniunea Scriitorilor nu este o persoană juridică legal constituită și nu poate avea reprezentare în condițiile legii. 

 

Portal > Tribunalul BUCUREŞTI  > Informaţii dosar

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

 

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 20396/299/2018 
Data inregistrarii 21.01.2020
Data ultimei modificari: 13.11.2020
Sectie: Secţia a-III-a Civilă
Materie: Civil
Obiect: modificări acte constitutive persoane juridice DOSAR ELECTRONIC
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume

Calitate parte

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA PRIN PREŞEDINTE NICOLAE MANOLESCU APOLZAN Apelant Petent
FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTE VIZUALE „CONTRAPUNCT” Apelant Intervenient
CIPARIU MIRCEA DAN Petent 
UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI Petent 
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA PRIN VICEPRESEDINTE VARUJAN VOSGANIAN Apelant Petent
PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA SECTORULUI 1 Intimat 

 

Şedinţe

12.11.2020
Ora estimata: 08:30
Complet: FFR – Apel 1 – Legea 207
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge apelurile ca nefondate. Definitiva.Pronuntata in sedinta publica la 12.11.2020
Document: Hotarâre    12.11.2020
ReplyForward

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Justitia a stabilit ceea ce trebuia de multa vreme sa stabileasca. Ce a hotarit e de netrecut. For ever.

  2. Manolescu vrea una, alta, să-și rotunjească buzunarele al caror număr nici el nu îl mai știe. așa s-a pi ș at el pe judecatori, cu bolta! Proști sint aia care cotizeaza la o hidra comunista ajutand-o sa se exhibe.

  3. Multă vreme am crezut că sunt la mijloc doar simple orgolii. Constat că m-am înselat. Manolescu, sef de cuib, e chiar o glumă care vrea sa facă ordinea în România. Bietul de el, i se poate recomanda tratament. și nu numa lui, si celor dare îl urmeaza în afacere.

  4. Apolzan se vrea tătuc într-un regim democratic. Trai pe vătrai, de rîsu-plînsu! Vrea să aplice legile dictaturii la asociatii si fundatii. e tare!

  5. Zi ce stii si ce poti sustine la proces!
    Altfel, ramai un cartitor – instigator si mancator de c___t.

  6. Mosulicii astia, Manolescu Nicolae si Varujan Vosganian,infractori, alfel impostori binecunoscuti, nu ar trebui sa dea inapoi la Buget vreo citeva milioane papate aiurea ? Intreb si eu…

  7. pe un site de scriitori, poetul Dinu Adam, fost si probabil încă functionar guvernamental, a înteles cum nu se poate mai clar cum stau procedural lucrurile.

  8. Vă dau un sfat. Uitați această veritabilă mizerie, istoria a sancționat-o cum nu se poate mai bine. Totodată, vă felicit!

  9. Cum? Si ce mai reformează grupul de reformă? Vai de lume! Le-a trebuit 30 de ani sa înteleaga ce s-a întimplat în 1989. Ssta e. Ghinion.

  10. Cine oare normal la cap mai punea la îndoială după 1990 faptul că uniunea este altceva decît cei care s-au erijat în fruntași?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.