Ministerul de Finanţe a împrumutat un miliard de lei prin titluri de stat la 12 luni, la un randament mediu de 7,07% pe an, arată datele Băncii Naţionale. Suma este egală cu valoarea programată.
Autorităţile au renunţat, astfel, la binecunoscutul randament maxim de 7% pe an. Investitorii au suprasubscris licitaţia şi au depus cereri de cumpărare de 1,4 miliarde de lei. Luna aceasta, Finanţele au împrumutat aproape 2,6 miliarde de lei prin intermediul a trei licitaţii, peste valoarea programată de 2,3 miliarde. Statul speră să emită titluri de 4,6 miliarde de lei în noiembrie. Tot în această lună, Finanţele au de răscumpărat o datorie către investitori de 1,4 miliarde de euro sau aproape şase miliarde de lei.