Firea depune plângere penală

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a adresat justiţiei pentru a fi clarificate două situaţii care ar afecta imaginea sa, dar şi pe cea a primăriei. Mai exact, aceasta a depus o plângere penală pentru difuzarea unor informaţii false pe Facebook şi o cerere de chemare în judecată privind un articol de presă.

„Primarul General, Gabriela Firea, s-a adresat justiţiei pentru a clarifica două situaţii prezentate în mod fals şi tendenţios în presă şi pe reţele de socializare, situaţii care afectează grav atât imaginea Primarului General cât şi imaginea instituţiei Primăriei Municipiului Bucureşti şi îngrădesc dreptul constituţional al cetăţenilor de a fi informaţi corect. Primarul General doreşte să transmită, astfel, mesajul că nu tolerează comportamentul celor care publică informaţii false cu privire la activitatea Primarului Capitalei şi a instituţiei pe care o conduce”,  potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, citat de mediafax.ro. 

Este vorba despre o plângere penală depusă la Parchetul General ce vizează difuzarea unor informaţii în numele Gabrielei Firea care, potrivit sursei citate, sunt neadevărate, canalul de propagare a acestora fiind o pagină de Facebook ce nu îi aparţine primarului.

„Una dintre postările publicate pe această pagină este cea conform căreia a fost suplimentat numărul de locuri în taberele organizate vara această de Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei imediat după s-a anunţat public că numărul de participanţi e limitat la 1000, fapt care a generat derută în rândul celor interesaţi să se înscrie în program.

Prin publicarea, pe această pagină falsă, de informaţii neadevărate, este adusă atingere întregii activităţi desfăşurate în Primăria Capitalei, cu atât mai mult cu cât autorul textelor nu le postează în nume propriu, ci induce ideea că este vorba despre un instrument de comunicare oficial al unei persoane aflată într-o funcţie de demnitate publică. Acest mod de acţiune încalcă tocmai condiţiile reţelei de socializare, una dintre ele fiind că utilizarea reţelei să se facă în nume propriu”, mai arată Primăria Capitalei.

Firea s-a enervat și pe jurnaliști

O altă situaţie reprezintă o cerere de chemare în judecată depusă la Tribunalul Bucureşti în legătură cu un articol publicat de un ziar. În materialul respectiv, i-ar fi fost aduse unele acuzaţii primarului general, fără ca punctul său de vedere să fie redact.

„Mai mult, prezentarea grafică a materialului este realizată de aşa manieră încât induce ideea de similitudine între familia Primarului General, Gabriela Firea, şi serialul House of Cards (serial care ilustrează o lume plină de comploturi şi jocuri politice): fotografii ale Primarului General şi ale primarului oraşului Voluntari au fost publicate pe prima pagină, pe toată pagină, însoţite de textul “Netflix / House of Cards / Investigaţie exclusivă Libertatea / Gabriela Firea & Florentin Pandele CASĂ de INTERVENŢII!” şi de un citat dintr-o discuţie între terţi care apare într-o anchetă DNA”, se mai arată în comunicatul de presă al municipalităţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. In cadrul plangerii penale se va ancheta si cati din cei 1000 de pensionari nu sunt pensionari(au alte denumiri crestine firesti:persoane de sprijin,asistente,maici,etc) si cat se va plati efectiv organizatorilor greci si cat ramane organizatorilor romani din banii Primariei Generale?!Tot asa si Gala Bute a fost organizata pentru popor si Bute,dar foloasele materiale le-au incasat altii…Doamna Firea te-ai legat la cap cand nu te durea capul,altceva da…

  2. cum ziceam de acum 2 ani, firica aruncă banii numai pe paranghelii, iar problemele adevărate ( radet-elcen, centură, spitale etc) zac pe hârtie. Iar banii noştri se duc…

  3. „Hotul striga primul:Hotii!”Daca face tevatura ,daca ameninta cu plangerea penala,nu se mai iau de ea si nu se afla potlogaria !Trebuie spus, ca principu :tot ce are radacina in anturajul lui Gabriel Oprea miroase a penal!

  4. O sa o ia in bot holbata cu plangerea ei penala. Oamenii astia sigur au dovezi pe care abia asteapta sa le prezinte justitiei. O lasa pe neroada sa faca ea primul pas.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.