Fiți optimiști și răbdători! Vine și bugetul…

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spune că întârzierea bugetului nu este a Guvernului, subliniind că în cel mai scurt timp va exista proiectul, deoarece Parlamentul îşi începe activitatea în 4 februarie. Gavrilescu a spus că e nevoie de răbdare, fiind convinsă nu vor fi probleme cu bugetul.

Administraţia Prezidenţială a precizat, în 16 ianuarie, că România nu are încă buget pentru 2019 ”exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până în prezent, un proiect de buget sustenabil”, avizul CSAT pentru instituţiilor din domeniul securităţii naţionale fiind dat din 19 decembrie.

”România nu are încă buget pentru anul în curs exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până la această dată, un proiect de buget sustenabil”, se menţionează într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, transmis la acel moment.

Precizările au fost făcute în urma declaraţiilor ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, referitoare la întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019, care a afirmat că întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019 a fost cauzată de lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Potrivit Preşedinţiei, în şedinţa CSAT din data de 19 decembrie 2018, au fost avizate propunerile de buget pentru anul 2019 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, aceste informaţii fiind făcute publice la finalul şedinţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. „G. Gavrilescu, spune că întârzierea bugetului nu este a Guvernului, …”
    Orice jurnalist PROFESIONIST ar fi intrebat-o: „daca intarzierea nu e a Guvernului, a cui e”?!
    Dar NU veti vedea o astfel de intrebare la Antena 3!
    E a Parlamentului, evident, daca era a lui Johannis cred ca de dimineata pana seara il tocau Mihai Gadea si Radu Tudor si Mircea Badea si Ciutacu!
    Dar, escrocii de la RTV si A3 tac, Dragnea s-a plimbat 2 saptamani in Maldive(nici un cuvant la RTV si A3, dar va amintiti cat il tocau pe Johannis cand pelca in concediu!?), Tariceanu e la Ski in Franta, restul parlamentarilor la fel prin Tarile exotice ale lumii bogatasilor!
    Rusine, escrocilor!

    A-propos, ce face un Minsitru din cabinetul Dancila cand aude o intrebare deranjanta:
    AUDIO ​Cum evită un ministru să răspundă la întrebări incomode. Jurnalist Radio România Actualități: Ne mai auziți? Noi vă auzim/ Ministrul energiei: Da, dar eu nu vă mai aud!
    ​Teama miniștrilor de a răspunde la întrebări incomode poate da naștere la momente amuzante. Un astfel de moment a avut loc vineri, la RRA, protagonist fiind Anton Anton, ministrul energiei, care era invitat prin telefon. Tema discuției era criza din energie. Dialogul între realizatoarea emisiunii și ministru a decurs fără probleme până în punctul în care a fost atins un subiect sensibil. Atunci, ministrul a încercat să pună punct discuției, susținând că nu mai aude ce e întrebat. Vezi ce a ieșit.”
    https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22920638-audio-cum-evita-ministru-raspunda-intrebari-incomode-jurnalist-radio-romania-actualitati-mai-auziti-noi-auzim-ministrul-energiei-dar-nu-mai-aud.htm

  2. Fiți optimiști și răbdători! Vine și bugetul, când o veni, că n-a dat turcii! până atunci, împrumutaţi-vă la ifn-uri, nu la bănci, că tot aia e, fie vorba între voi…io am bani, că sunt ministreasă şi mă doare-n spitz de voi, boaitelor…

  3. Leocadia asta,te uiti la ea si nu sti de unde sa o iei!Bineinteles [entru zaharisita ,pana in iunie incolo,e timp suficient..Stiti ca tot „petrol si gaze” a tras la tinerete?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.