Fiul lui Tudorel Toader, denunțat de două studente pentru avansuri sexuale. Cu una ar fi avut relații intime în facultate – Reporter de Iași

Alexandru Toader ar fi abordat studente care au picat la examenul de Drept Civil. El le-ar fi făcut propuneri sexuale pentru a le acorda notă de trecere. Una dintre studente ar fi acceptat, scrie Reporter de Iași.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Fiul lui Tudorel Toader, denunțat de două studente pentru avansuri sexuale. Cu una ar fi avut relații intime în facultate – Reporter de Iași

Alexandru și Tudorel Toader, sursă foto: Facebook

Alexandru Toader ar fi abordat studente care au picat la examenul de Drept Civil. El le-ar fi făcut propuneri sexuale pentru a le acorda notă de trecere. Una dintre studente ar fi acceptat, scrie Reporter de Iași.

Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, le-ar fi făcut avansuri sexuale unor studente pentru a le promova examenul de Drept Civil. Una dintre fete ar fi acceptat. Ea povestește că au avut două relații intime chiar atunci, care au durat în jur de 20 de minute.

UPDATE: Conducerea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a decis ca lectorul Alexandru Toader  să nu mai desfăşoare activităţi didactice până la clarificarea acestui caz, transmite News.ro.

„În şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 24.11.2025, ora 14.30, în unanimitate de voturi a fost adoptată recomandarea ca dl. lector univ. dr. Alexandru lonuţ Toader să se abţină, în condiţiile prevăzute de lege, de la efectuarea oricăror activităţi didactice şi de evaluare a studenţilor până la clarificarea situaţiei semnalată în mass-media”, arată conducerea Facultăţii de Drept din Iaşi.
Totodată, conducerea facultăţii face un apel la studenţi să sesizeze orice abatere de la etica universitară, inclusiv eventuale abateri legate de hărţuirea sexuală sau acţiuni asociate acestui domeniu.

UPDATE: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi face verificări în acest caz, după ce s-au autosesizat. Aceștia au pornit verificări ”pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”.

Comisia de Etică din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a autosesizat. Aceasta va ancheta cazul lectorului Alexandru Toader, acuzat de faptul că a întreținut relații sexuale cu o studentă.

Preşedintele Comisiei de Etică, Daniel Atasiei, a declarat că votul în cadrul comisiei care s-a întrunit, luni, a fost unanim. „Vom investiga acuzaţiile respective cu instrumentele pe care le are Comisia de Etică, pentru a putea apoi pe bază de probe să stabilim ceea ce s-a întâmplat şi, dacă este cazul, să constatăm abaterile şi să aplicăm sancţiunile de rigoare”, a declarat acesta.
Rectorul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Liviu George Maha, a făcut un apel către studenți să semnaleze orice astfel de cazuri. „În baza noii legislaţii, inclusiv sesizările anonime vor fi analizate de Comisia de Etică”, a afirmat rectorul Liviu George Maha.

Știrea inițială: Una dintre cele două studente care au vorbit pentru Reporter de Iași ar fi fost chemată în cabinetul său după un test din noiembrie. Ea a povestit că a întreținut relații intime cu lectorul de două ori: o dată pe loc, în biroul din facultate, și a doua oară în cabinetul notarial al lui Alexandru Toader.

Victima a rămas traumatizată de acest eveniment. S-a retras atunci de la Drept. „Normal că tot timpul am să mă gândesc la treaba asta. De ce am decis eu așa. Eu am o problemă cu mine acum. Eu nu am înțeles niciodată de ce dacă toată lumea știe, de ce niciodată nu s-a întâmplat nimic? Și-apoi m-am gândit, cum măi…Înseamnă că are prea multă putere și nimeni nu are curajul să facă asta. Pentru că îți afectează viața”, a explicat femeia.

Femeia a descris interiorul cabinetului notarial. „El are în biroul lui notarial acolo o cameră cu trofeele lui de vânătoare. Ce-a vânat el…Acolo e cumva făcut un spațiu al lui unde acolo se întâmplă toate lucrurile. (…) O canapea maro, din piele. (…) Un cerb așa pe perete, aici e canapeaua, aici e o măsuță”, a reconstituit femeia. Reporterii au avut o discuție cu Toader exact în acest loc și au confirmat descrierea victimei.

Alexandru Toader nu a vrut să comenteze pe subiect în cadrul dialogului de 20 de minute cu Reporter de Iași. „N-am nimic de comentat. Eu știu care este relația cu presa, în general vorbind. Orice spui, că spui, că nu spui, aveți această libertate de interpretare”, a repetat lectorul.

Tudorel Toader: Este o campanie la adresa mea!

Fostul ministru al Justiției a acuzat că articolul publicat de Reporter de Iași ar fi un act de șantaj asupra sa.

„Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut.

Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menţine amfiteatrele pline iar la notariat îşi desfăşoară activitatea cu onestitate şi corectitudine.

Avem reprezentarea cine vânează şi pentru cine este vânat postul lui de la catedră. Este josnic şi nedrept să loveşti într-un om atacându-i copilul şi imaginea acestuia. Vom lăsa justiţia să decidă, cu încredere că demersurile judiciare faţă de aceste acţiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile!”, a transmis Toader.

Potrivit News.ro, poliţiştii din Iaşi fac verificări în acest caz.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat luni că poliţiştii s-au autosesizat şi au început verificări „pentru a stabili întreaga situaţie şi pentru a lua măsurile legale necesare”.

Deputată USR: Acest individ trebuie retras de la cursuri

Deputata USR Monica Berescu a reacționat în acest caz. Ea le amintește victimelor că nu sunt singure.

”Cazul lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, acuzat de studente că a condiționat notele de favoruri sexuale și că s-a culcat cu o studentă chiar în biroul său din facultate, nu este doar un scandal izolat. Este imaginea unui abuz de putere josnic, în spatele căruia planează mereu suspiciunea de protecție politică și de complicitate a tăcerii.
Mă gândesc la fetele care au avut curajul să vorbească. La frica lor, la nopțile nedormite, la rușinea care nu e a lor, ci a lui. Și mă gândesc la toate femeile – studente, angajate, colege – care au trecut sau trec prin astfel de situații și nu îndrăznesc să spună nimic.
Vreau să vă spun atât: nu sunteți singure și nu datorați nimănui nimic. Nu datorați „recunoștință”, nu datorați „compromisuri”, nu datorați favoruri sexuale nimănui, nici la facultate, nici la muncă, niciodată”, a elaborat deputata.
Berescu cere suspendarea activității de lector a lui Alexandru Toader și deschiderea unei comisii la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
„Prădătorii sexuali din învățământ trebuie demascați imediat, investigați serios și îndepărtați din contactul cu studenții, indiferent din ce familii provin și ce influență au.
Am încredere că Facultatea de Drept și Universitatea Alexandru Ioan Cuza va deschide rapid o anchetă serioasă în acest caz și că toate dovezile prezentate în spațiul public vor fi analizate cu maximă responsabilitate de către Comisia de etică.
Nu mai putem accepta ca „toată lumea știe”, dar nimeni nu face nimic. Universitatea datorează studentelor care au tăcut de frică și ca respect pentru cele care au curajul să vorbească, să spună clar: ajunge. Acest individ trebuie retras de la cursuri. Facultatea nu poate să întoarcă privirea sau să acopere un astfel de abuz”, a explicat Berescu.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. presa, in cautare de senzational, in lipsa de subiecte , că doar nu s-o ocupa de economie, nivel de trai,somaj, da cu bâta in balta.in lipsa unei hotarai judecatoresti definitive cauta nod in papura si userista anonymus din iasi ,(ce pregatire are???) unde sunt batute cu ranga de sotiile barbatilor casatoriti in cautare de partenere, trebuie notoficată li depusă plângere penală pt presiuni mediatice, denigraj, ultraj li abuz in serviciu si cerute daune morale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.