Florin Cazacu, cel mai bun rezultat urban în judeţul Hunedoara

Deşi a fost tocat de fosta Putere, Florin Cazacu, primarul care a făcut greva foamei pentru că municipiul Brad nu a primit alocaţii bugetare, a obţinut pe 10 iunie cel mai bun rezultat din mediul urban din întreg judeţul.

Cazacu X 3

Florin Cazacu (PSD) a câştigat pe 10 iunie, pentru a treia oară consecutiv, mandatul de primar al municipiului Brad, judeţul Hunedoara. Conform datelor oficiale ale BEJ Hunedoara, Cazacu a obţinut 72% dintre sufragiile alegătorilor, rezultatul fiind cel mai mare la nivel urban în judeţul Hunedoara. De menţionat că judeţul Hunedoara are cele mai multe localităţi urbane: 7 municipii şi 7 oraşe. Şi în 2008, Cazacu a obţinut aceeaşi performanţă, adică a scos cel mai bun rezultat din mediul urban din judeţ.

Premiat de cotidianul.ro

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a primit pe 6 februarie 2012, alături de alte personalităţi de excepţie ale vieţii publice din România, precum Angela Gheorghiu, Andrei Marga, Dinu C. Giurescu, Mihai Gâdea, Sorin Oprescu şi Raed Arafat, premiul „Omul Anului 2011”.

Florin Cazacu a obţinut premiul din partea cotidianul.ro pentru gestul extrem la care a recurs, în folosul comunităţii sale. Pe 21 noiembrie 2011, Cazacu a intrat în greva foamei pentru că localitatea Brad nu a primit sprijin din partea guvernului Boc pentru a fi asigurată căldura şi apa caldă pentru locuitorii municipiului. (Reamintim, în timpul guvernării Boc, şi în timpul scurtei guvernări Ungureanu, de la rezerva bugetară au fost alocate fonduri cu precădere primăriilor conduse de PDL, UDMR şi UNPR, celelalte unităţi administrative primind sume infime sau deloc.)

Pe 6 februarie, la preluarea premiului, Florin Cazacu a făcut următoarea declaraţie: „Este o onoare să primesc acest premiu din partea unei publicaţii așa cum este cotidianul.ro. De regulă, oamenii sunt premiaţi pentru fapte excepţionale, iar eu primesc un premiu doar pentru că am militat ca oamenii să aibă condiţii normale de viaţă. Nu am făcut nimic spectaculos. Păcat că a trebuit să recurg la un asemenea gest extrem. Acest premiu îl voi pune la loc de cinste în orașul meu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.