Florin Velicu: „Puteai să calci pe generali ca pe dude”

Cotidianul prezintă un nou capitol din volumul „Interviuri după Revoluție“ al istoricului și scriitorului Alex Mihai Stoenescu. Parte componentă a unui ciclu istoric dedicat loviturilor de stat care au zguduit România de-a lungul vremii, noul volum este o continuare firească a volumului IV al monumentalei lucrări intitulate „Revoluția din Decembrie 1989 – o tragedie românească“. Astăzi redăm mărturia lui Florin Velicu, care, ani la rând, a fost unul dintre apropiații lui Ion Iliescu. (V.S.)

Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, dar și instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, șeful de cabinet al lui Ion Iliescu în perioada ianuarie-aprilie 1990, pe când acesta era președintele CFSN. Ulterior, Velicu a fost senator și chestor al Senatului României.

Alex Mihai Stoenescu: Domnule Velicu, vă rog să-mi spuneţi unde lucraţi în decembrie 1989 şi ce funcţie aveaţi.

Florin Velicu: În decembrie 1989 eram instructor la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, actualul Minister al Culturii. Pentru că asta era acest consiliu. O precizare necesară. Şi, ca să vă spun mai mult, pentru că vă interesează relaţia mea cu Ion Iliescu, îl cunoşteam din 1984, când am fost cu el la o manifestare de carte la întreprinderea Electronica, pe Baicului, şi unde omul a făcut o disertaţie foarte curajoasă, care, de fapt, mi-a deschis ochii asupra lui. În continuare, n-aş putea să spun că a existat o prietenie, dar a existat o simpatie reciprocă, care s-a lăsat şi cu nişte deplasări în teren, în perioada în care el nu avea voie să vorbească.

Iliescu, urmărit de Securitate?

În continuarea mărturiei sale, Florin Velicu vorbește despre faptul că Ion Iliescu ar fi fost urmărit de Securitate.

Era vorba de nişte măsuri cuprinse în instrucţiunile de lucru ale Securităţii, care conţineau o serie de etape care se aplicau în ascendenţă, în raport cu gravitatea faptelor şi… începea cu o avertizare în prezenţa secretarului de partid sau a şefului direct.

Nu, nu pot să spun că a fost chestia asta…

Se intra pe un traseu…

Probabil că şi eu eram pe un traseu, pentru că, la un moment dat, eu m-am dus acasă la el, stătea lângă casa lui Maurer, şi m-am trezit cu miliţianul de la Maurer, care a venit, m-a legitimat, mi-a luat buletinul, m-a notat. M-am mai dus o dată acolo, a făcut aceeaşi figură… Probabil că şi eu eram în atenţia lor.

Abia revenit dintr-o delegație, pe 21 decembrie 1989, Velicu nu avea prea multe informații despre ceea ce se petrecea în București și în țară.

În data de 21, eu am venit din provincie, eram foarte obosit, m-am dus totuşi în Piaţa Universităţii. Spre norocul meu, am plecat la timp, pentru că nu se întâmpla nimic.

La ce oră era?

Nu mai ţin minte.

Se construise baricada?

Nu. Am auzit că după asta s-a tras acolo.

Deci nu se construise baricada?

Cred că nu. Era lume multă… A doua zi m-am dus la serviciu… Era clar că trebuie să se întâmple ceva cu Ceauşescu. Acolo, prima măsură care s-a luat a fost că fosta preşedintă a ministerului a încuiat uşile.

Cine? Suzana Gâdea?

Da, Suzana Gâdea.

Uşile de la intrare?

Da, uşile de la intrare. Pentru ca nimeni să nu poată să iasă, să intre. Noi stăteam cu colegii şi din când în când mai aflam ce se petrece în oraș, pentru că, răspunzând de biblioteci, mai aveam prieteni pe la anticariate, librării… Sunam eu şi mi se spunea: „Păi, acum se strigă Corneliu Mănescu, se strigă nu ştiu ce… “.

„A dracului șmecheră!“

Bârlădeanu, Mazilu…

La un moment dat, când am înţeles de la prietenii mei de la librărie, de la anticariat, că Ceauşescu e dus, să zic aşa, mi-a venit brusc ideea să iau legătura cu Iliescu. L-am sunat pe Iliescu. Şi colegii mă împingeau. Ei ştiau legătura noastră…

Pe ce l-aţi sunat?

Şi pe interior şi pe direct. Iliescu nu răspundea la telefon. (…) A fost amuzantă scena. Am urcat un etaj, vă daţi seama că nu era o problemă, şi am intrat în biroul lui Ion Iliescu, care, spre surprinderea mea, era foarte relaxat. Stătea de vorbă, discuta, cred, cu un băiat despre literatură. Pe fondul ăsta, m-am repezit la dânsul şi i-am spus că trebuie făcut ceva să plecăm de acolo. Nu prea era încântat de idee, chiar a trebuit să mă reped în el. La un moment dat, a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana, auzeam numai ce spunea el. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: „A dracului şmecheră!“.

A închis telefonul.

A închis telefonul. În momentul ăla, m-am repezit eu la el să-l mobilizez, să zic aşa, hai să mergem şi i-am băgat în cap o idee: Armata!, că era singura soluţie. I-am şi spus: „Haideţi să mergem la Armată. Armata pune ordine“.

La MApN.

Da, la Armată.

Probabil i-a spus că este la conducerea Armatei.

Ştiu că a dat un telefon şi la televiziune. Dar era fixat pe ecranul televizorului, era ca un magnet. Când a văzut televiziunea deschisă, cu tot ce se întâmpla acolo, haosul ăla… Când a văzut ce se întâmplă la televiziune, eu cred că în momentul ăla s-a gândit că pierde trenul. Ceva s-a întâmplat cu el, că a devenit electrizat. Am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei. La „Orizont“. Am intrat şi l-am găsit pe Roman acolo, care era înaintea noastră şi ţipa la generali să se pună în slujba revoluţiei. Probabil că şi eu eram la fel de surescitat în momentele alea ca şi Roman. Ţipa foarte tare la ei.

Ţipa foarte tare la ei, pentru că îl găsise pe generalul Ilie Ceauşescu în funcţie bine-merçi.

Da, dar ceilalţi generali, printre care era şi Grigore Ghiţă, dacă nu mă înşel, de la Securitate, îşi declarau adeziunea faţă de forţele revoluţionare. Stănculescu era imparţial, retras acolo. Ca să fiu sincer, eu am crezut că va exista o întâlnire şi o decizie privată între Stănculescu, Hortopan şi Iliescu.

Când aţi urcat la etajul 1, v-a întâmpinat Stănculescu pe hol sau în antecamera biroului ministrului şi a dat un raport lui Iliescu? A dus mâna la şapcă şi a salutat şi i-a dat un raport?

Nu-mi mai aduc aminte. I-am găsit pe toţi generalii în sala aceea de protocol… vreau să folosesc o figură de stil… era o cameră în care puteai să calci pe generali ca pe dude. La un moment dat, imediat după fuga lui Ceaușescu, la sediul MApN foștii demnitari comuniști au început să organizeze guvernul care ar fi urmat să preia puterea în România.

Aţi intrat cu ei sau aţi stat afară?

Nu, afară. Pe fondul ăsta, a mai apărut acolo Burtică. Dar mai întâi a apărut Apostol, însoţit de nişte revoluţionari care strigau: „Faceţi loc, că trece noul prim-ministru al României!“. M-a amuzat chestia asta foarte tare. Apoi a venit şi Burtică şi a fost invitat să se alăture acelei echipe de conducere, dar el a zis: „Domne, eu vreau să mă bucur de căderea tiranului“, şi n-a vrut să se bage, ceea ce era lăudabil pentru el. Erau Brucan şi Mazilu, care îşi făceau confidenţe despre cât au suferit de pe urma Securităţii. Mazilu îi tot arăta buza, că a fost bătut numai în gură, Brucan la fel, suplimenta aventurile lui şi la un moment dat a început să se tragă.

„Pocinogul“ cu Muzeul de Artă

De unde?

Domnule, sincer să fiu, habar n-am de unde s-a tras. Eu nu am văzut decât că se trăgea dinspre clădirea noastră spre Palat. Dacă vă mai aduceţi aminte, a fost un pocinog întreg cu Muzeul de Artă, cu tablouri arse. Se dăduse dispoziţie cu trei zile înainte să fie scoase, nu prea s-a ars pe acolo. Dar, mă rog, eu am văzut trăgându-se din partea asta, după cum şi la BCU s-a spus că a ars patrimoniul. Patrimoniul nu era acolo, era în buncărul ăla din subsol.

Aţi văzut în vreo clipă trăgându-se spre clădire?

Eu, personal, nu. Gloanţele pe care le-am văzut eu s-au tras în spatele clădirii. (…) Pe 2 ianuarie am primit un telefon, pe la 7 jumătate – opt dimineaţa, chiar nevastă-mea a spus: „Cine o fi nesimţitul ăsta, care sună la ora asta?“. Era Nina Iliescu, care mi-a spus: „Ionel are nevoie de dumneata. Du-te la Palatul Victoriei“. M-am dus şi Iliescu mi-a spus: „O să lucrezi cu Bujor Sion la cabinetul meu“. Asta este povestea mea, în partea care mi-aţi spus că vă interesează. Aveţi cuvântul meu de onoare că unde n-am ştiut ceva, n-am inventat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.