Fondatorul Facebookului rusesc a plecat din țară, fără intenția a a reveni

Pavel Durov, fondatorul primei rețele sociale rusești VKontakte (VK), a părăsit Rusia, evocând tensiuni cu autoritățile, informează AFP, citată de B1.ro.

”Nu sunt în Rusia și nu am nicio intenție să revin”, a scris Durov pe site-ul american TechCrunch.

”Mă tem că nu există nicio cale de întoarcere”, a completat el.

”Nu după ce am refuzat public să cooperez cu autoritățile. Nu mă mai pot suporta”, a mai spus Durov.

Joi, fondatorul VK, a precizat că a refuzat în luna decembrie să remită Serviciului federal de securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB) datele personale ale organiztorilor grupului Euromaidan, central în mișcarea de contestare pro-europeană din Ucraina.

”A transmite datele personale ale ucrainenilor autorităților ruse ar fi fost nu numai împotriva legii, dar și o trădare față de milioanele de locuitori ai Ucrainei care au avut încredere în noi”, a explicat el pe pagina sa VK.

De mai multe luni, el se află în dispută cu fondul de investiții United Capital Partners (UCP), care deține 48% din VK și care îl acuză că a utilizat resursele rețelei pentru a crea, anul trecut, mesageria independentă de VK Telegram, și care s-a bucurat de un mare succes.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.