Profit record pentru Ford: producătorul auto american a raportat un profit net de aproape 1,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, cel mai mare de când compania a fost înfiinţată acum 107 ani. Rezultatul este cu peste două treimi mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Câştigul obţinut de Ford este, de asemenea, semnificativ mai mare decât aşteptările analiştilor. Rezultatul companiei, al doilea mare producător auto american, a fost ajutat de majorarea cotei de piaţă în Statele Unite.
Ford are în prezent o datorie de peste 20 de miliarde de dolari, însă compania a anunţat că intenţionează să înapoieze banii cât mai repede. De altfel, producătorul auto american este cu un an înaintea graficului stabilit iniţial pentru înapoierea datoriei.