Forţa politică, măsurată în stradă

Liviu Dragnea a anunţat că PSD va face miting la Iaşi pe 9 mai va avea loc, chiar şi în absenţa premierului Viorica Dăncilă. Manifestația social-democraților are loc în aceeași și cu Summitul liderilor UE de la Sibiu, găzduit de Klaus Iohannis.
„Mitingul se va organiza chiar dacă nu vine doamna prim-ministru. Adică avem această capacitate. O să avem un miting la Iași”, afirmat Liviu Dragnea, la Parlament.
Întrebat cu vede faptul că au fost anunțate contramanifestații la acest miting, liderul PSD a spus că „foarte bine”.
„Înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestații și sâmbătă. Dacă așa vor să se joace în campanie, atunci așa o să jucăm în această campanie. Adică să nu creadă Iohannis și slugile lui că doar ei au dreptul să urle sau să țipe. Putem să lăsăm și noi oamenii noștri nervoși să facă o contramanifestație. Nu mă aștept să înțeleagă mesajul acesta nici el, nici măscăricii pe care îi are”, a conchis Dragnea.
Liviu Dragnea va participa pe 9 mai la mitingul PSD de la Iași, iar sâmbătă, în capitala Moldovei este aşteptat preşedintele Klaus Iohannis
Mai multe organizații județene PSD au solicitat oportunitatea de a găzdui un miting cu ocazia Zilei Europei, pe 9 mai, a explicat, pentru Mediafax, Codrin Ștefănescu. El a mai spus că reprezentanții PSD plănuiesc să se deplaseze în circumscripțiile electorale ale candidaților partidului la europarlamentare, la Iași având circumscripția electorală Tudor Ciuhodaru.
Totodată, pe viitor, sunt plănuite mitinguri electorale și la Galați, Teleorman, Dâmbovița, a adăugat Ștefănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Cum il vor „primi” Iesenii pe Dragnea la Iasi in 9 Mai, uite pagina de Facebook pe care se organizeaza protestul contra PSD:
    „Euro.PA, Nimicule!
    După fuga rușinoasă din 20 aprilie de la Iași, Liviu Dragnea își dorește foarte mult să-și ia revanșa în capitala istorică a Moldovei. Baia de mulțime la care a visat pentru a-și arăta și consolida puterea nu a ieșit cum și-a dorit, iar el și nu poate accepta că Moldova se revoltă.

    Județele Moldovei sunt cele mai sărace și subdezvoltate județe ale României. Este regiunea unde nu s-a construit nici un petic de autostradă care să o lege de restul țării. Mult-promisul spital regional nu există nici măcar pe hârtie, școlile sunt focare de hepatită, iar copiii mor înecați în haznale.
    După actul ratat din 20 aprilie și umilința aplicată de ieșeni, PSD vine cu întăriri și noi discursuri în ritm de fanfară.
    A hotărât să confiște Ziua Europei, o zi în care românii sărbătoresc adevăratele valori pe care se fondează aceasta: democrație, libertate de exprimare și stat de drept.

    Vino să îi spunem că vremea lui a trecut.
    Ne apărăm orașul și Moldova! ”
    https://www.facebook.com/events/2266897613369284/

    BRAVO, Iesenilor!
    Dupa umilinta de la Vaslui a liderului PSD Dumitru Buzatu, ma astept la una si mai si la Iasi, a liderului infractor suprem!
    BRAVO, Romania!

  2. … atat de important este organizat la Sibiu.Premierul nu este invitat.Liviu face un miting la 450 km distanta de Sibiu (cel putin 6h cu masina) – niciun km de autostrada pe acest traseu.Ce avem noi aici?

  3. DE CE FACE PSD MITING LA IASI????…. Ia sa vedem noi cine sunt consilierii „PATRIHOTI” ai lui DREAKNEA, niste israelieni care au ramasite in randul populatiei din zona MOLDOVEI.ACESTIA L-AU SAFATUIT PE PUIUL DE MILITIAN nascut in Gratia din TELEMORMAN ca sa faca acest miting propunandu-si FARA SUCCES să confiște Ziua Europei „FLEOSC” .

  4. De remarcat limbajul de mahala al președintelui celui mai important partid din românia.

  5. Eu nu imi pot permite sa mananc seara de seara la restaurant ca matusile lui Codrin Stefanescu,fleica dupa fleica si vin la 3 sferturi!Pai sigur,PSD da numai la rude salarii si pensii grase!Ma duce o nepoata la Iasi sa ii strig in fata Nimicului PSD,”nimic ce esti”!Ori e democratie,ori e NIMIC!

  6. citesc si ma amuz cum s-au adunat iohannisti in comentarii. psd ar trebui sa faca miting la sibiu, cu pancarde pe care sa scrie numele copiilor vanduti de iohannis si nevasta-sa si cu adresele imobilelor retrocedate ilegal, eventual nr hotararii judecatoresti. ar fi show sa ii vezi pe ieuropeni, mai ales pe ppe-isti, oprindu-se si citind.

  7. Sadam teleormanesc poarta masca stranie a unui arhetip, care vadeste prin analogie trasaturi comune cu dictatorii. In situatia sa, extrem de deplorabila, uriasul mecanism propagandistic psd-ist este pus in miscare. Dinte pentru dinte! Incitare la ura, extremism, xenofobie. Si razbunareeeee crunta. Si marasm! Si politai. Hei, mosulica care zaci in milioane ciordite, hei buruiana-de-ceas-rau, nu esti tu cumva acea molima care a adus toata nenorocirea? Tu, tu care esti avid de putere si mort de frica Judecatii-de-Acum, vei raspunde cu propria piele!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.