Fost cancelar german: Ce a vrut UE în Ucraina şi Georgia e megalomanie

Fostul cancelar german Helmut Schmidt a avertizat în legătură cu riscul izbucnirii unui al treilea război mondial și a reproșat Bruxellesului o parte din responsabilitate pentru agravarea crizei ucrainene, într-un interviu apărut vineri, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu vreau să încurajez un al treilea război mondial şi în special nu vreau să încurajez apelurile pentru mai multi bani pentru arme pentru NATO. Dar pericolul este că situaţia evoluează zi după zi ca în 1914”, a estimat, pentru Bild, social-democratul de 95 de ani, născut la scurt timp după Primul Război Mondial.

Schmidt a fost cancelar între 1974 şi 1982, coleg în Partidul Social Democrat cu Gerhard Schroeder, cancelar între 1998 şi 2005. Împreună ei au cerut ca Rusiei să nu-i fie impuse sancţiuni şi ca UE si NATO să nu se apropie mai mult de Ucraina.

„Situația mi se pare din ce în ce mai comparabilă. Europa, americanii și de asemenea rușii se comportă așa cum descrie autorul (de origine australiană) Christopher Clark în cartea sa ,,Somnambulii,”, a adăugat el.

Fostul cancelar german i-a criticat pe funcționarii și pe birocrații de la Bruxelles, care „pricep prea puțin” în politica externă.

„Ei au pus Ucraina în fața așa-numitei alegeri de a decide între Est și Vest”, a estimat cel care a fost cancelar al Germaniei între 1974 și 1982.

Bruxellesul „prea intervine în politica externă, în timp ce majoritatea comisarilor săi pricep puțin”, a adăugat el.

„Cel mai recent exemplu este încercarea Comisiei Europene de a integra Ucraina. Și apoi Georgia. Să ne amintim că Georgia este în afara Europei. Aceasta este megalomanie. Nu avem nicio treabă cu aceasta”, a spus el.

Pentru a contrabalansa puterea Comisiei Europene, „compusă din 28 de comisari și mii de birocrați”, Schmidt a făcut apel la un „puci”, care să dea mai multe prerogative Parlamentului European. „Acest lucru va avea succes numai dacă Parlamentul se revoltă”, a spus el, în perspectiva alegerilor europarlamentare din 22-25 mai.

“Nu avem acele alianţe militare oarbe care trag lumea în război, nicio ţară nu mai crede acum că războiul ar fi un lucru bun, ca în 1914, iar SUA au arătat clar Moldovei şi Ucrainei că nu se vor implica militar”, a contrazis opinia lui Schmidt Jan Techau, directorul Carnegie Endowment.

Un sondaj publicat în urmă cu o săptămână arată că 70% dintre Germani nu sunt de acord cu ce face acum preşedintele Vladimir Putin în Ucraina.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.