Fostă prima doamnă, în chiloți

Fostă primă doamnă a Franței a atras

De L.V.
Fostă prima doamnă, în chiloți

Fostă primă doamnă a Franței a atras

Fostă prima doamnă a Franței a atras toate privirile. Carla Bruni a defilat  în lenjerie intimă, la 56 de ani. Fost fotomodel, ea a surprins, la Săptămâna Modei din Paris, prin această apariție.

Soția lui Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței (2007-2012), și-a început cariera de model la vârsta de 19 ani, iar după zece ani s-a concentrat pe muzică, lansând primul album, „Quelqu’un m’a dit”, în 2002, care s-a  bucurat de succes.

După 2008,  când Carla Bruni a devenit soția lui Nicolas Sarkozy,  activitatea muzicală a fost lăsată în plan secund. Totuși, ea a mai  apărut în ocazii speciale, cum a  fost de pildă aniversarea de 91 de ani a lui Nelson Mandela.

Reîntoarcerea pe podium, la Săptămâna Modei din Paris,  în  lenjerie intimă, a fost o surpriză, ea însăși afirmând  că această apariție va fi „prima și probabil ultima” în cadrul celebrului Victoria`s Secret Fashion Show.

Ipostaza, mai spune Carla Bruni, nu a fost una chiar la îndemână, recunoscând că a avut emoții.

„Este distractiv să devin un Înger. Voi avea aripi!”, a spus Bruni.

Fostă primă doamnă a Franței a avut însă un regret

„Singurul meu regret este că soțul meu nu este aici. Ar fi făcut un atac de cord!” a adăugat ea, referindu-se la fostul președinte Nicolas Sarkozy.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Ha, ha! Iar at’ băgat-o pi “zâna” nuast’ă, Uca Kurcan, in depresie! Asteptațâ-vă-ț’ la represalii dân pârtia dumniiei!…

  2. @Pe când și: Ei aș, și cu dumitale acum, nu e suficient că își arată genunchii… și că e ‘răvășitoare’? 😁

  3. @tetea:Emblema Romaniei,miss Servicii 2024, nu apare in Play Boy,ci in Plai cu Boi,dupa ce e decopertata cu picamerul, altfel ramane doar o movila agitata,peste care s-a tras o ie ‘fabrique in Odaii’

  4. Cand a pus titlul cred că autorul s-a consultat cu Teodosie.
    Oricum, eu de vreo doi ani aștept un pictorial cu Șoșoaca în Play Boý.

  5. Cu corsetul pentru bust, talie și pântec și ciorapii speciali modelatori de pulpe, coapse, șolduri și fese, pentru masurile franțuzești și dieta unei femei bogate putea arăta mai bine ca “îngeraș” in negru împielițat.

  6. carla bruni a fost diagnosticata acum 4 ani cu cancer la sani si participarea ei este de fapt,dupa declaratii,o sfidare a bolii si tratamentului radioterapie care l-a urmat; Bravo ei,e un exemplu!

  7. O așteptăm pe prima noastră doamna pe podium în blana de urs cerșetor. Credem ca va fi o apariție de senzație de foame sau de sete de adevăr.
    PS. Doamna Sarcozi arata foarte bine. Ce e frumos și lui Dumnezeu ii place.

  8. Și? Arata bine la vârsta ei, are ce arata, are cu ce se mândri, o face legal și nu pe centură! E din branșă! Ce e rău în asta?

  9. dupa cum arata impecabila „caroserie ” Carla Bruni merita sa fie chiar Presedinta ONU .

    Si sa detina 25 % din actiunile Cristian DIOR si 50% din Yves Saint Laurent .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.