Fosta şefă a ANRP, la un pas de libertate

Instanța supremă a decis, joi, ca fosta preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Dumitrean, să fie plasată în arest la domiciliu.

Aceeași decizie a fost luată și în cazul fostului vicepreşedinte al ANRP Dragoş George Bogdan, al Lăcrămioarei Alexandru şi al expertului evaluator Emil Nuţiu.

Decizia nu este însă definitivă, poate fi contestată, iar până la o hotărâre definitivă cei patru rămân în arest preventiv..
Instanţa supremă a menţinut totodată arestul preventiv în cazul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica.

La sfârșitul anului trecut, Alina Bica a fost trimisă în judecată sub acuzația că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Alături de Bica sunt judecaţi Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP şi şefă a comisiei, fostul vicepreşedinte ANRP Sergiu Ionuţ Diacomatu, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, fost vicepreşedinte al ANRP, Remus Virgil Baciu, tot fost vicepreşedinte al ANRP, Oana Vasilescu, fost şef de birou la Ministerul Justiţiei, Dragoş George Bogda, fost vicepreşedinte al ANAF, Lăcrămioara Alexandru.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.