Fostul director Termoelectrica, un executor judecătoresc şi trei avocaţi, trimişi în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au deferit justiţiei, luni, nouă persoane, între care fostul director general al Termoelectrica, un executor judecătoresc şi trei avocaţi din Bucureşti, pentru fraudarea mai multor companii cu peste 23 milioane de euro.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a executorului judecătoresc Dragoş Paul Rocoşanu, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, uz de fals, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având ca rezultat obţinerea un avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul; avocatului Benone Ovidiu Voicu din Baroul Bucureşti, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni; avocatului stagiar Ioan Daniel Ionaş, reprezentant unic al SC RECOVERY BEST SOLUTION SRL, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în declaraţii, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii august 2007, S.C. TERMOELECTRICA S.A. a chemat în judecată pe S.C. ELECTRICA S.A., pentru o datorie reprezentând preţ pentru energia electrică livrată şi penalităţi de întârziere. La data de 1 aprilie 2008, S.C. TERMOELECTRICA S.A., prin directorul general Ungureanu Ioan, a încheiat contractul de cesiune de drept litigios de creanţă cu Cabinetul de avocat Voicu Benone Ovidiu. Cesionarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, fapt constatat de altfel şi de Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care, la 18 februarie 2011, avea să declare nulitatea absolută a contractului de cesiune.

Ulterior cesionării drepturilor litigioase, aşadar fără a mai fi titulară ale acelor drepturi, la data de 21 aprilie 2008, S.C. TERMOELECTRICA S.A. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu Cabinetul de avocat Voicu Benone Ovidiu în litigiul respectiv. La 30 martie 2009, instanţa a obligat S.C. ELECTRICA S.A. să achite Cabinetului avocatului Voicu Benone Ovidiu suma totală de 31.557.229 lei (7.470.000 euro), sumă incluzând datoria iniţială, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.