Francezii, puși în gardă: „Va fi brutală”

Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa, dar criza nu s-a încheiat, a declarat duminică seară premierul Edouard Philippe, avertizând că va începe o „criză economică brutală”.

„Trăim o criză medicală de o foarte mare intensitate. Nu este prima epidemie cu care se confruntă Franţa, dar aceasta are o amploare pe care nu am mai cunoscut-o în perioada modernă”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă, potrivit publicaţiilor Le Figaro şi Le Parisien.

„Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală”, a precizat Edouard Philippe.

„Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală”, a avertizat Philippe.

„Măsurile restrictive funcţionează. Am constatat că majoritatea cetăţenilor francezi au respectat restricţiile, astfel că s-a permis limitarea numărului de bolnavi în spitale”, a subliniat Edouard Philippe.

În Franţa se înregistrau 152.978 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 19.349 de decese, conform datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Franta spania italia desi au 2 luni de izolare au 500 morti pe zi…Care ar fi cauza desi oamenii sunt izolati ???…Oare nu sunt supermarketurile bombbe biologice …pentru ca datirita numarului mare de cumparatori…peste 500 pe ora si 5 mii pe zi..daca vine un bolnav si da virus in aier infecteaza macar 1 suta pe zi. Oare solutia nu ar fi…Deschiderea de mici magazine specializate cum erea inainte…adica aprozare..carne…mezelarie…panificatie…bacanie…etc…Apoi pietele ar trebui REPROIECTATE…in asa fel ca sa aibe tarabe pe o singura parte si un sens de deplasare ..adica pereti despartitori de plastic.

  2. Sa fim obiectivi si sa gandim la rece. Crizele pentru orice domeniu, sunt planuite cu mult timp inainte. Nu sunt crize reale, sunt crizele crizatilor lacomi si apucati! Capcaunii din spatele acestor numite crize, scot la inaintare ingenuncheatii dupa functii care vor actiona ca paiatele, distrugand viata conationalilor din tarile vizate! Nu va puteti inchipui cati lingai adteapta randul la functii, dar nu stiti planul provind sclavia moderna in absolut toate tarile de pe glob! Trebuie sa stai cateva luni de zile in 3-4 tari, nu toate din europa, sa poti vedea cat de cat actiunile fiecarei tari si dupa, sa faci paralela intre cele 3 plus tara ta de bastina si concluziile apar pe nepregatite! Sau, conferinte de presa live din 3 tari, faci paralela cu tara ta si apare socul. Te trezesti cu adevarul, scarba si voma la aceeasi masa, doar tu trebuie sa vezi momentele cheie.

  3. Aiurea: Hollande, fostul presedinte francez, a reusit performanta de-a distruge sistemul de sanatate francez : a-nchis spitale, a redus numarul de paturi în spitalele ramase, dar si numarul de sectii si medici în spitalul public. A lasat Franta si fara medicamente, si fara masti de protectie. Asa fiind baiu’. Macron si Philippe n-ar fi trebuit sa-nchida economia franceza (de la mare parte din productie, fiindca nu mai lucreaza decât 65% din ea, la magazine). Masuri de secolul al XIX lea, nu de secolul XXI, din vina exclusiva a autoritatilor demagoge si indolente (de la Chirac-Sarkozy, la Hollande si Macron): în loc sa vada de ce-au nevoie francezii, tara, se iau de coarne partinic, politic, sa nu-i lase altcuiva osul de ros. Ordinar. @întrebare : ai dreptate, numai ca primarii s-au grabit cu voiosie sa omoare micile comerturi prin supermagazine. Rentabile. „Micile magazine specializate, cum era-nainte” si bine era, au murit o data cu proprietarii lor. „Rerentabile”. Pe ici, pe colo, ar putea resuscita (si unele, au si ramas, în Provence-Alpes-Côtes d’Azur), CONDITIA OBLIGATORIE fiind un PRIMAR/ PRESEDINTE AL METROPOLEI inteligent si deschis, NU CAPSOMAN, MARGINIT, ÎNDOCTRINAT ÎN DISTRUGERI SI NOVLANGUA. De ce-ti închipui ca-i falita Franta, acuma? din cauza asta. „Investitii” aiurea, în distrugerea a ceea ce mergea, si bine. A felului de viata frantuzesc. A shansonetei, ce mai! de la Piaf la Bourvil, Brel, Aznavour …

  4. In caz ca nu ati observat pana acum, de o vreme viitorul se fabrica minutios calculat, meticulos in laborator, pe baza de selectie din cateva modele/scenarii. Iata patru scenarii ce se coc deja intr-unul din laboratoarele de prognoza si strategii, o firma cu specific pe anticiparea, gestionarea si planificarea riscurilor si a pierderilor calculate aka „scenario planning and wargaming”.
    Bine ati venit la minunata noua Ordine post criza a Covid-ului 19. Si nu, nu are nimic de a face cu vreo „teorie conspirativa”, suntem in plina desfasurare a unei realitati in proces planificat.
    Mult noroc si Dumnezeu cu mila!
    1.https://www2.deloitte.com/content/dam/Deloitte/global/Documents/About-Deloitte/COVID-19/Thrive-scenarios-for-resilient-leaders.pdf

    2.https://deloitte.wsj.com/cfo/2015/04/06/strategic-risks-the-new-frontier-of-risk-management-2/

    3.https://deloitte.wsj.com/riskandcompliance/2019/04/15/scenario-planning-and-wargaming-for-the-risk-management-toolkit/

  5. @intrebare. Da sustin ideea nicilor magazine, cu profil bine determinat, legume, mezeluri, branzeturi, fructe, conserve de toate felurile, detergenti, cosmetice,etc. Pentru ca intra 1-2 cumparatori, patronul poate intretine igiena si curatenia mai bine, se pot aerisi mai bine si repede. Aceste mall-ri sunt niste focare de murdarie si praf si lipsite de ventilatie, cu rafturi inghesuite, de abia trece unul langa celalalt, mai ales in micile cartiere. O afacere pe spinarea ignorantei romanilor, cu aprobarea primarilor care au primit spaga pentru terenuri si cladirile puse in mana acestor afaceristi ce ne vand si multe porcarii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.