Francezii vor ieşi la pensie la 62 de ani, nu la 60, cum era până acum. Senatul francez a adoptat vineri seară amendamentul la Legea pensiilor care prevede această mărire. În replică, marile sindicate au convocat noi greve şi proteste.
Noua lege a pensiilor, adoptată deja de deputaţi, a intrat în dezbatere şi în Senat. Au fost depuse peste 1.000 de amendamente, iar procedura va dura zile întregi. Vineri seară senatorii francezi au votat pentru mărirea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani.
Urmează articolul care prevede că pensia completă se va lua începând de la 67 de ani, nu 65 ca în prezent şi cu o vechime de 41 de ani şi jumătate, cu un an mai mult ca înainte. Guvernul speră ca legea să fie adoptată până la sfârşitul lunii.
Sindicatele, care au convocat proteste pe 12 octombrie, au anunţat şi o grevă generală pe 16 octombrie.