Franklin Templeton se opune solicitării Guvernului ca Romgaz să doneze 400 milioane lei

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea, se opune „cu tărie” încercării Guvernului de a obţine 400 milioane de lei din profitul Romgaz Mediaş pentru acoperirea deficitului bugetar. „Fiind implicaţi alături de Guvern în această problemă, suntem în mod natural dezamăgiţi că ei urmează această cale. Repetăm că ne opunem cu tărie propunerii Guvernului de […]

De cotidianul.ro - Autor
Franklin Templeton se opune solicitării Guvernului ca Romgaz să doneze 400 milioane lei

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea, se opune „cu tărie” încercării Guvernului de a obţine 400 milioane de lei din profitul Romgaz Mediaş pentru acoperirea deficitului bugetar. „Fiind implicaţi alături de Guvern în această problemă, suntem în mod natural dezamăgiţi că ei urmează această cale. Repetăm că ne opunem cu tărie propunerii Guvernului de […]

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea, se opune „cu tărie” încercării Guvernului de a obţine 400 milioane de lei din profitul Romgaz Mediaş pentru acoperirea deficitului bugetar.

„Fiind implicaţi alături de Guvern în această problemă, suntem în mod natural dezamăgiţi că ei urmează această cale. Repetăm că ne opunem cu tărie propunerii Guvernului de a obţine de la Romgaz o donaţie pentru a acopri deficitul bugetar. Făcând astfel, va fi în detrimentul reputaţiei României, se va crea un precedent foarte negativ, înrăutăţind percepţia investitorilor străini în legătură cu siguranţa de a face afaceri în România şi va fi afectată negativ posibilitatea ca Romgaz să fie listat la Bursa de Valori Bucureşti anul viitor”, a declarat preşedintele Franklin Templeton, Mark Mobius, într-un comunicat de presă. Transferarea sumei de 400 milioane de lei la buget va fi discutată luni în AGA Romgaz.

Guvernul a aprobat, la 18 august, o ordonanţă de urgenţă, prin care mai multor companii de stat li se solicită să doneze bani în vederea acoperirii deficitului bugetar. Romgaz este singura companie din portofoliul Fondului Proprietatea căreia i s-a cerut să doneze o sumă, respectiv 400 milioane de lei, se arată în comunicatul Franklin Templeton.

Fondul Proprietatea deţine 15% din acţiunile Romgaz, companie controlată de stat prin Ministerul Economiei.

În luna august, la prima rectificare bugetară din acest an, Guvernul a decis că Electrica şi Romgaz vor dona la buget câte 400 milioane lei, iar Loteria Română va transfera 74 milioane lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active.

„Propunerea (Guvernului – n.r.) creează de asemenea o breşă în principiile de bază ale pieţei libere, acţionează împotriva Legii societăţilor comerciale din România şi împotriva Constituţiei României. Mai mult, chiar dacă propunerea este exprimată ca o opţiune, faptul că Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Romgaz şi are un interes clar şi întemeiat în această propunere înseamnă că votul în favoarea (propunerii Guvernului – n.r.) poate fi forţat dincolo de puternica obiecţie a altor acţionari. Facem un apel către Ministerul Economiei fie să înlăture acestă rezoluţie din agendă, fie să se abţină la votul din AGA Romgaz”, a mai spus Mobius.

Ministerul Economiei a anunţat, în acest an, că va vinde pe Bursă circa 10% din Petrom şi câte 15% din Romgaz, Transgaz şi Transelectrica. „Una dintre cele mai bune căi prin care Guvernul poate colecta bani de la companiile de stat este prin dividende. Pentru a colecta mai multe dividende, Guvernul ar trebui să îmbunătăţească guvernanţa corporativă în aceste companii prin instalarea de directori profesionişţi şi independenţi, ceea ce ar avea ca efect o profitabilitate mai bună şi astfel o mai bună colectare a dividendelor”, a declarat, în comunicat, Greg Konieczny, responsabilul Franklin Templeton pentru Fondul Proprietatea.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.