Frans Timmermans centrează, opoziția din România pasează!

Avertismentul lansat miercuri de la Bruxelles pentru Guvernul Dăncilă le-a căzut la țanc liderilor Opoziției din România, aflați ca și Puterea de la București, în campanie electorală.

Președintele USR, Dan Barna, a afirmat, miercuri, după declaraţia prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans referitoare la statul de drept din România, că este cea mai dură reacţie a Comisiei Europene din ultimii doi ani şi arată că ”această ţopăială nu mai poate să continue”.

”Este cea mai dură reacţie a Comisiei Europene din ultimii doi ani. Asta arată că această ţopăială nu mai poate să continue. Ideea că în fiecare săptămână Bruxelles şi România se uită îngrozite spre şedinţa de Guvern, privind îngrijorate asupra unei posibilităţi de apariţie a acelor ordonanţe de amnistie şi graţiere, această situaţie nu mai poate să continue. Poziţia Comisiei Europene a fost una foarte clară şi a fost exprimată în mod neechivoc şi explicit de această dată, prim-vicepreşedintele Timmermans spunând foarte clar, şi transmiţând Bucureştiului, că, în cazul în care vor fi date ordonanţe prin care sunt albiţi anumiţi funcţionari publici ai statului, Comisia Europeană va reacţiona, fapt pe care USR l-a transmis în mod constant că PSD şi Liviu Dragnea ne scot din Europa”, a spus Barna, întrebat despre declaraţia lui Frans Timmermans.

În opinia acestuia, este ”un mesaj foarte clar, foarte explicit”.

”Acest Guvern sper că mai are prin cotloanele sale o urmă de responsabilitate în ceea ce priveşte calitatea României de stat membru al Uniunii Europene. (…) Domnul Timmermans, de fapt, cere acestui Guvern să înceteze cu aceste sperietori de ordonanţă pe care le tot vântură”, a mai spus Barna, care a adăugat că ”reforma justiţiei trebuie făcută aşa cum trebuie”.

La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri că Frans Timmermans a transmis cel mai clar semnal că Guvernul nu trebuie să adopte ”ordonanțele ticăloase” din domeniul Justiției și că Viorica Dăncilă are ocazia ”să iasă demn din mocirla în care s-a complăcut”.

”Doamna Dăncilă, nu e bine. Aveți grijă! Cel mai important lider al vostru, al socialiștilor, v-a atenționat direct. În urmă cu câteva minute, prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a spus: <Avertizez Guvernul român să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să creeze imunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse și condamnări pentru corupție!>. Este cel mai clar semnal că nu trebuie să adoptați ordonanțele ticăloase pentru a-l scăpa pe mustăcios! Aveți ocazia, în ultimul ceas, să ieșiți demn din mocirla în care v-ați complăcut atâta timp, fiind marionetă! Lăsați-l pe patrihoț să înfunde închisoarea, că vrea să fure viitorul copiilor noștri”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

Prima reacție și din Guvernul Dăncilă

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a spus presei că afirmațiile lui Frans Timmermans reprezintă ” încă o dovadă a dublului standard pe care îl practică organismele europene” și a cerut CSM să reacționeze.

”Este încă o dovadă a dublului standard pe care îl practică organismele europene și reprezintă un îndemn la adresa autorităților de la București să încalce Constituția și legile țării. Prima instituție care, în opinia mea, ar trebui să reacționeze la o astfel de declarație ar trebui să fie Consiliul Supoerior al Magistraturii, care este garantul independenței Justiției și să comunice autorităților de la Bruxelles că nicio autoritate administrativă din România nu poate să intervină într-un dosar care este în curs de cercetare sau de judecată”, a spus Toni Greblă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8542 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Cetateni romani,traitori in Romania,cum sa ne calce „licheaua” asta in picioare ca popor si tara?
    – Cu ce drept isi baga el coada in treburile interne ale tarii?
    – Cu ce drept vrea el sa impuna ilegalitati cand ministrul justitiei(oricare ar fi),vrea sa reformeze si sa intram in normalitate?
    – Asta vrea sa continuie harababura in tara noastra, vtreti sa acceptam asemenea parsivenii de la un acaparator(in cazul de fata,individul e in campanie electorala)???
    Ăsta vrea sa dicteze cand si cum sa schimbam Constitutia tarii noastre! Acceptam așa ceva???

  2. previziune ptr cei din opozitie (adica sclavilor): veti lua un sut in fund de o sa va usture, la alegeri

  3. Doamna prim ministru nu mai dați mâna ca dl. Timmermas la poza oficială, bateți-i obrazul. Deși dacă-l privești îți vine în minte Ion Creangă “pielea rea și răpănoasă ori o bate ori o lasă” rezultatul este același. Din declarațiile Celor trei mușchitari Barna-Tomac-Ponta lipsește cuvântare domnului Ponta, și cum aceștia sunt de fapt patru și a domnului D’Oprea!

  4. Timmermans e un fomist sorosist așa că nu prea mai contează ce zice acel prestator de servicii decît pt limbiștii gen fratii Ludovic și Leonard Orban sau ptr drogații lu Soros de la USR. Dați-i poporului romîn politicieni autentici nu caricaturi!

  5. „Avertizez Guvernul să nu emită OUG pe justiție și politică penală până la referendum”
    – Klaus Adolf Schicklgruber Plăvannis I cel Clăpăug – gauleiterul Koloniei Penitenciare și Experimentale Rröemenika

    „Avertizez Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar”
    – un pedophil olandez cu comportament de vechil pe moșie, aparținând de PvdA – partiduleț olandez de duzină, care a primit la recentele alegeri doar vreo 7% din voturi. ///

    Sesizează careva patternul lexical și semantic comun?
    E limpede ca picătura de cleștar de unde provin aceste 2 scintilații de tupeu exacerbat și impertinență hiperbolică?

    Ref. DEX: ”a avertiza” – ”a atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvârșească).”

  6. Pentru acesti „romani” care aplauda actiunile de intimidare ale CE, sa faca publica lista cu actiunile, de acelasi tip, ale CE vis-a-vis de Germania, Franta sau chiar Regatul Unit, evident, in acest ultim caz, inainte de declansarea Brexit-ului !

  7. Ehee, avem experienta de cand lumea cu asemenea lichele: turci, rusi, austrieci… mai nou niulanzi, timermanshi, mercheli…

  8. Asta ar trebui scuipat pe fata, nu dat mana cu el. Limbajul trupului spune tot despre raporturile de subordonare ale Veoricai fata de satrapul de la Bruxelles, ceea ce arata o alta realitatea trista: Romania este o colonie periferica a Germaniei. Cat despre reactiile Opozitiei, ele se inscriu in acelasi registru al slugarniciei fata de Inalta Poarta.

  9. Din seria „decât păduche la mine-n Olanda, mai bine căpcăun în România” astăzi să râdem cu și despre moșulică decrepit frans timmermans.

    Post-script: mey, acum 57 de ani, olandezele… zburătoare, nu foloseau mijloace anticoncepționale?
    Sau nu le-a… AVERTIZAT nimeni asupra pericolului de a da naștere unor kretini?

  10. post-script: după alegerile europarlamentare din mai, acest „laburist” olandez (aparținând de grupul socialiștilor) o să vrea să se „aleagă și el în coledzi”. Întrebarea legitimă care se pune de pe acum este:
    europarlamentarii socialiști români, vor acorda votul lor acestui GUNOI INFATUAT ȘI TUPEIST?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.