„Starea relaţiilor franco-germane nu este nici mai bună, nici mai rea în 2010 decât în urmă cu un an. Ea urmează ciclul evenimentelor naţionale şi internaţionale. Marcată uneori de o încălzire conjuncturală, ea se deteriorează ulterior din cauza unui diferend ce opune guvernele de la Paris şi Berlin.”La trei săptămâni după ce prof. Gilbert Casasus, de la Universitatea din Fribourg (Elveţia), scria cele de mai sus, Christine Lagarde, ministrul francez al Economiei, acorda un interviu influentului ziar britanic „Financial Times” în care a criticat în termeni foarte duri modelul economic german, adică motorul economic european. Gestul, pe cât de dur, pe atât de neaşteptat, a luat prin surprindere atât Berlinul, cât şi analiştii, care s-au declarat şocaţi de afirmaţiile ei, „deplasate şi fără sens”, făcute în plină criză europeană, determinată în principal de situaţia politică şi economică gravă din Grecia.
Dar, dincolo de orice problemă conjuncturală, era o nouă dovadă a adevărului celor scrise de prof. Casasus, care, la rândul său, nu făcea decât să evidenţieze faptul că „idologia reconcilierii”, pe care se bazează parteneriatul franco-german, este circumstanţială. ”Nu sunt sigură că acesta este un model viabil pe termen lung şi pentru ansamblul grupului (zonei euro – n.n.). Este clar că noi avem nevoie de o mai bună convergenţă”, spunea, între altele, Christine Lagarde, care a salutat, totuşi, bunele performanţe economice ale Germaniei.
Cum era de aşteptat, afirmaţiile respective au dus la reacţii rapide, chiar în cadrul întâlnirii miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, ce s-a desfăşurat în ziua apariţiei interviului, aceştia fiind convocaţi pentru a discuta condiţiile în care ar putea fi susţinută Grecia spre a face faţă crizei grave în care se află. În acest cadru n-a stat deoparte nici cancelarul german Angela Merkel, care, mai multe zile la rând, a respins una după alta posibilităţile evocate, între alţii, şi de Franţa spre a acorda o susţinere europeană Greciei.
Cancelarul Merkel nu face abstracţie de faptul că Berlinul are o dispută directă cu Atena ce datează de mai multă vreme în care s-a ajuns la acuze foarte dure şi la afirmaţii de-a dreptul insolite, de genul ”ca să faceţi faţă crizei, vindeţi insule, precum Corfu”. Merkel însăşi a intrat în jocul declaraţiilor dure, cerându-le grecilor să meargă la muncă şi să nu stea cu mâna întinsă. Toate acestea s-au consemnat într-un context european în care Franţa a încercat mereu să-şi mobilizeze partenerii să susţină imediat financiar Atena.
A fost o nouă iniţiativă ce a trezit o reacţie negativă la Berlin, fisurând parteneriatul bilateral franco-german şi fragilizând cuplul Merkel-Sarkozy, dat fiind că, între altele, în această eventualitate Berlinul ar fi fost principalul contribuitor cu fonduri. Aşa se face că, după cum notează ziarul parizian „Le Monde”, Germania a tergiversat crearea unui Fond Monetar European (FME) şi a venit chiar cu ideea excluderii unui membru din zona euro, idee pe care tratatul instituţional o exclude categoric!
Cu alte cuvinte, în spinoasa problemă a ajutorului ce ar urma să fie acordat Greciei se dispută şi un meci Franţa- Germania, care, de fapt, înseamnă o confruntare explicită între două viziuni diferite asupra Europei. În context, Germania este acuzată de egoism de Franţa, iar amintitele declaraţii făcute de Christine Lagarde în „Financial Times” nu fac decât să alimenteze această idee în momentul în care ea acuză Berlinul că periclitează coeziunea zonei euro. „Comprimând salariile, Germania sacrifică cererea internă în profitul excedentelor sale, privilegiază propriile exporturi în detrimentul celor ale vecinilor, ceea ce afectează echilibrul general”, spune Lagarde.
Imediat, de la Berlin, a reacţionat Joschka Fischer, fost şef al diplomaţiei din perioada cancelarului Gerhard Schroeder. ”De ce atacă Franţa atât de violent Germania? Până unde se va ajunge?”, se întreabă el , şi nu este singurul politician german care gândeşte astfel. Asta mai ales după ce ministrul francez al Economiei şi-a reluat atacul, şi, într-o declaraţie făcută la RTL, a denunţat politica fiscală germană, ce descurajajă consumul.
A fost o declaraţie salutată în mass-media din Paris, unde s-a zis că, în sfârşit, există cineva care spune cu voce tare ceea ce gândesc toţi. De altfel, pe aceeaşi linie, cotidianul citat nota că prima putere europeană şi a patra putere mondială, Germania, se izolează în Europa. Ea plăteşte cea mai mare parte a bugetului european şi consideră, nu fără temei, că a făcut deja multe pentru UE. Amintitul Fischer susţine că în timp ce ţara sa înregistra depresiune economică, vecinii ei savurau creşterea lor economică. La rândul ei, presa germană susţine poziţia opiniei publice, agasată de laxismul grec şi dornică să nu plătească pentru el.
Ca urmare, fostul şef al diplomaţiei germane declară că ţara sa nu este mai egoistă decât Franţa. Mai curând, neliniştită. ”Toţi conducătorii europeni se află într-o stare de slăbiciune şi nu se coordonează”, susţine el, după care adaugă că fiecare dintre ei are propria agendă de interese. Cât o priveşte, Merkel are şi o problemă de ordin intern, provocată de apropierea alegerilor regionale din Rhenania de Nord-Westfalia, considerate un test foarte important pentru fragila coaliţie pe care o conduce.
Pe urmă, la Berlin se spune că germanii au amintiri foarte dureroase după cumplita inflaţie din 1920 şi nu vor să retrăiască în vreun fel acea perioadă sinistră. De aceea, ei resping ideea că nu sunt prea europeni, şi susţin că, dimpotrivă, sunt prea europeni. De partea cealaltă, pe malul Senei, presa şi unii politicieni vorbesc despre faptul că prin declaraţiile făcute de Christine Lagarde s-a deschis, de fapt, o dezbatere asupra responsabilităţilor primei puteri europene.
Pe urmă, în comentariile făcute se aminteşte despre fisurile tot mai mari pe care le înregistreaăză cuplul politic Merkel-Sarkozy, odată ce a trecut euforia realegerii cancelarului german. ”Contrar stămoşilor lor, care au fost Konrad Adenauer şi Charles de Gaulle, de-o parte, Mitterrand şi Kohl, de cealaltă parte, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy n-au reuşit încă să dea o dimensiune istorică relaţiilor franco-germane”, conchidea amintitul profesor Gilbert Casasus.
Firesc, întrebările care s-au pus îi vizau direct pe cei doi: Au ei voinţa să facă acest lucru? Sunt ei perseverenţi? Au curajul? De răspunsul la aceste întrebări depinde locul pe care li-l va da istoria în cea a integrării europene. Deocamdată persistă îndoielile cauzate de ezitările şi diferendele lor, care fac ca parteneriatul real franco-german să fie sub ceea ce se aştepta de la el.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.