Franţa se va asigura că decizia UE privind aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen nu va fi luată înainte de vara anului viitor, a anunţat secretarul francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lelouche, potrivit agenţiei bulgare Novinite.
Vorbind în parlamentul Franţei, Lellouche a precizat că Parisul trebuie să fie foarte vigilent faţă de accederea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi că acest pas nu trebuie să fie rezultatul automat al unui proces de evaluare a aspectelor tehnice. Lellouche a declarat ca Franţa se alătură poziţiei Olandei de a amâna decizia cel puţin până la publicarea rapoartelor Mecanismului de Cooperare si Verificare, care monitorizează reformele în justiţie şi lupta împotriva coruptiei, în cazul României, şi lupta împotriva criminalităţii organizate din Bulgaria.
„Frontiera româno-moldovenească este în continuare controlată deficitar din cauza acordării cetăţeniei române moldovenilor, a «găurii neagre» reprezentate de teritoriul transnistrean separatist şi a nivelului de corupţie din Ucraina vecină”, a mai adăugat Lellouche, potrivit Mediafax, care citează AFP. Oficialul francez a evocat „creşterea observată a fluxului de imigranţi ilegali prin Turcia către frontierele bulgare şi române”.
Agenţia France Presse anticipa încă de luni că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, în 2011, ar putea fi amânată. O sursă europeană citată de agenţie a declarat că România şi Bulgaria au vocaţie pentru aderare, dar „nu a venit încă momentul”. Decizia trebuie luată în unanimitate de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi cu siguranţă va fi o „amânare”, susţinea aceeaşi sursă, citată de France Presse, relateaza realitatea.net.
Preşedintele Comisiei Europene a declarat la Bucureşti că în cazul aderării Romaniei la Spaţiul Schengen vor fi luate în calcul doar criteriile tehnice. „Desigur, există anumite state care sunt de părere că există o legătură între Mecanismul de Cooperare şi Verificare, mai exact între reformele juridice, şi aderarea la Spaţiul Schengen, ele consideră că această capacitate de a implementa reformele juridice este un indicator al capacităţii de a implementa măsurile legate de Spaţiul Schengen, pentru că este vorba de încredere”, a nuanţat Jose Manuel Barroso.