„Frăția primarilor”. Unde va avea sediul Alianţa Vestului

Consilierii locali din Timişoara au adoptat, miercuri după-amiază, o hotărâre prin care au stabilit ca sediul Alianţei Vestului (AVE) să fie la Timişoara, în clădirea în care în trecut funcţiona Primăria.

Potrivit hotărârii Consiliului Local Timişoara, sediul AVE va fi în clădirea „Primăriei Vechi”, cum este cunoscută în oraş, în Piaţa Libertăţii, la etajul întâi. Sediul va fi format din patru încăperi, iar până în prezent acolo a funcţionat Biroul Economic al Primăriei Timişoara, care recent a fost mutat.

„Am hotărât, noi, cei patru primari care am avut iniţiativa de creare a Alianţei Vestului, că sediul Alianţei să fie în Timişoara. Noi am considerat că locul potrivit este Piaţa Libertăţii, Primăria Veche, prin urmare, acolo s-a aprobat astăzi (miercuri – n.r.), în Consiliul Local, alocarea de spaţiu. Aşa s-a considerat, să fie sediul la Timişoara, nu sunt motive speciale, noi suntem parteneri egali, toate cele patru oraşe sunt, consider eu, de prim plan ale României, respectate ca atare, recunoscute ca atare şi nu există între noi ambiţii sau orgolii. Conducerea va fi rotativă”, a declarat primarul Nicolae Robu (PNL).

Momentan, reprezentanţii AVE lucrează la constituirea juridică şi încă nu au întocmit proiecte pe care să le implementeze, însă au stabilit ca primarul Timişoarei să fie primul preşedinte al Alianţei.

„Conducerea va fi rotativă. Primul preşedinte s-a hotărât să fiu eu, pe un an, aşa este mandatul. Deocamdată, trebuie să ne constituim juridic, sunt gata documentele de constituire juridică, statutul şi actul constitutiv, le vom transmite instanţelor să parcurgă procedura legală şi când vom avea personalitate juridică, vom angaja inclusiv experţi care să elaboreze proiectele, de la noi vin doar idei de proiecte şi experţii vor fi cei care vor detalia lucrurile şi vor aprofunda şi desigur vor genera proiecte”, a completat Nicolae Robu.

În 8 decembrie 2018, primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativa prin care se doreşte în special atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.

Semnarea documentului de înfiinţare a avut loc la sediul Primăriei Timişoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. In ocident s-ar spune ca e o poza cu escroci sau urmariti international! Poate si traitorul din Romania care are zile fripte de perioada basista cu salarii sau morti cu zile la poarta spitalului unde s-au investit enorm de multe fonduri dar inchis de ceva vreme! Parca e si Boc acolo,primaria lui care a dat salarii ilegal marite,dar e si Falca,e si parosul cantator?!

  2. Proasta alegere. Daca vrea Robu sa convoace restul co-
    legilor la vreo sedinta, nu
    prea are cum, ca, deh, tele-
    fon nu e, internet nu e. Sa
    faca un foc semnalizator pe
    dealuri iarasi nu functio-
    neaza in Campia Banatului. Ar fi o sansa cu niscaiva
    porumbei, dar si aici vor
    fi probleme. Ca Robu tocmai ce a fost acuzat de distru-gere si n-ar mai avea loc de
    preocupari columbofile, daca
    ajunge dupa zabrele.

  3. Va veni şi Iohannis la această întrunire a alianței vestului şi va anunța cu emfază că e mândru de poporul bănățean şi proiectele sale, apoi va lăuda poporul ardelean şi denigra poporul teleormean ,desigur, asta dacă nu va folosi termenul de națiuni….

  4. Alianta Vestului pare un fel de Liga Nord, miscare separatista a nordului bogat italian, care nu mai vrea sa imparta bogatia cu restul tarii, uitand ca restul tarii i-a salvat de diverse boli cum ar fi fascismul.

  5. Va dati seama smecheria, un sediu, o noua entitate juridica, cu buget si posturi de conducere, cu fonduri puse la dispozitie, o buna sursa de joburi pentru partid.

  6. Nu cred ca e nevoie de denigrat ,,poporul”teleormanean…mai mult decat o fac KAKAROTI autohtoni .
    In rest nu te frece grija de noi ARDELENII sau BANATENII,ca oricum, dupa cum va purtati cu restul tarii,sunteti o multime VIDA si ca atare nu valorati NIMIC pentru noi.Deci mana la munca si nu la intins mana…si vorba unui mucalit,,mai putina galagie”.
    Postare doar pentru KAKAROTI !

  7. Alianta VESTULUI!!!??? Astia sunt de neam antiromanesc! Cum sa te intitulezi asa ? Adica cui dau ei apa la moara cu asemenea imbecilitati ? Cat de idioti trebuie sa fie sa nu gandeasca, sa nu vada urmarile ? O mizerie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.