Fratricid în PSD. Ce-a pățit Viorica Dăncilă?

Divergențe la vedere, în premieră, între Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea, pe un subiect major, respectiv remanierea.

Premierul Viorica Dăncilă a ținut să anunțe, joi, într-un interviu, că ea s-a opus restructurării Guvernului dorită de Liviu Dragnea şi a anunțat că este „puţin probabil” să se răzgândească, deși social-democrații își doresc restructurarea și i-au transmis și acest lucru public.

„Eu nu am fost de acord cu restructurarea Guvernului. (…) Pentru că eu am considerat că trebuie să mergem pe calea normală. Am pornit de la două aspecte: nu vreau Guvernul Dăncilă 2, vreau să avem acelaşi Guvern. Al doilea motiv e legat de afirmaţiile preşedintelui Iohannis, potrivit cărora se va simţi ocolit şi va merge la CCR, deci iar se va ajunge la o stiuţie de blocaj. Al treilea aspect: am considerat că Guvernul funcţionează aşa cum e acum. Azi am trimis către preşedinte solicitarea de a motiva respingerea celor trei colegi, pentru că eu consider că oportunitatea numirii unui nou ministru aparţine premierului. Preşedintele trebuie să se exprime dacă există probleme de legalitate la un ministru propus, nu de oportunitate – dacă are sau nu ţinută”, a declarat Dăncilă într-un interviu pentru Adevărul.

Ea a mai spus pe de altă parte că pentru propunerile de miniştri interimari s-a consultat cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

Întrebată dacă PSD va încerca să trimită alte trei nominalizări sau va insista pe cele trei hotărâte în CEx, Dăncilă a răspuns: „Nu ştiu, o să avem o discuţie în CEx legată de acest subiect”.

Întrebată care va fi răspunsul său pentru Liviu Dragnea privind restructurarea, după Paşti, premierul a afirmat: ”Pe acest subiect, eu am decis să urmăm calea normală, fără restructurare. O să mă mai gândesc în perioada sărbătorilor”.

Chestionată dacă este posibil să se răzgândească, Viorica Dăncilă a replicat: „Puţin probabil”.

„Acum trebuie să ne gândim la alegerile europarlamentare. Posibile modificări trebuie să le creionăm după euroalegeri. Nu cred că acum e momentul să facem restructurare în Guvern. (…) În CEx, mai mulţi colegi au vrut restructurare, inclusiv domnul Dragnea. Au insistat mai mulţi colegi pentru restructurare, dar asta arată că există democraţie în partid. Fiecare îşi spune punctul de vedere. Eu am avut propria mea opinie şi aceasta a fost să nu trecem Guvernul prin votul Parlamentului”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a mai anunțat că va merge la referendumul pe Justiţie declanşat de preşedintele Klaus Iohannis, însă dacă partidul va decide altfel se va conforma. Premierul exclude totodată varianta ordonanţei de urgenţă pe Justiţie, subiect care a dus la demiterea lui Tudorel Toader. Cât despre relaţia cu Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă a spus: „Nu sunt erou pentru că l-am contrazis“.

„Nu cred că doamna Birchall va veni cu această ordonanţă de urgenţă (pe justiţie – n.r.) şi eu nu cred că în acest moment este timpul să dăm ordonanţă de urgenţă”, a afirmat Dăncilă, în interviu.
Întrebată dacă subiectul e încheiat din punctul său de vedere, premierul a răspuns: „Da, subiectul e închis. (…) Legile au trecut deja prin Parlament, iar în altă ordine de idei intrăm în campanie electorală. Eu cred că trebuie să ieşim din această perioadă în care discutăm numai despre justiţie. Pe mine, ca premier, ca alianţă PSD-ALDE, nu ne avantajează acest lucru. Toate lucrurile bune pe care le-am făcut, şi s-au făcut multe lucruri bune, nu se văd pentru că noi discutăm numai şi numai despre justiţie. Din punct de vedere al încălcării statului de drept, le-am cerut punctual liderilor europeni să spună cu ce a încălcat Guvernul statul de drept. De când sunt eu prim-ministru, de un an şi trei luni , am dat patru ordonanţe. Pe timpul lui Cioloş, s-au dat unsprezece ordonanţe. Nu a fost nicio problemă. Şi atunci s-au făcut modificări în Coduri”.
După interviul lui Dăncilă, Liviu Dragnea a explicat propria variantă la Antena 3. (vezi aici)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Veorica s-a trezit Premier!
    Greu de crezut, asa e, dar ceva mult mai grav e acolo!
    1 An si aproape jumate i-au trebuit analfabetei sa inteleaga ce inalta functie ocupa, desi FARA Dragnea aceasta analfabeta ar fi predat Lucru Manual si azi la Videle, asa cum facea inainte de a se lipi de infractorul de Teleorman!
    Bravo, Veorico, trimite-l la Jilava pe infractor!
    Vei ramane in istoria Romaniei daca reuusesti!
    Si s-a dus la ADEVARUL LIVE la interviu, NU a mai mers la Antena 3 sau la Romania TV!
    Vveorico, fereasca Domnul sa ajungi acum la gura spurcatilor Ciuvica, Mircea badea sau mihai Gadea, ai grija!
    Bravo, Veorico!!!

  2. E de rasul curcilor securiste! Vezi Doamne, Viorica are puseuri de independenta! Se vede ca amandoi sunt total lipsiti de talent disimulativ. Intr-un fel ii inteleg, prea au fost acuzati de „dreapta” nazista ca au raporturi de „stapan-sluga”!?
    Modul molatec cum Dragnea o „ciufuleste” tradeaza teatralismul, pe cei doi predecesori, CONSERVE SECURISTE PONTO-BASISTE, luandu-i zdravan de motz pana a ramas cu…scalpurile lor in mana!!!
    Dupa care si le-a agatat victorios la centura ca sa bage spaima-n…vacari! Apucaturile…”Pieilor rosii”, vor spune…vacile si boii marcati cu sigilii cruci incarligate ca sa fie recunoscuti in cireada!

  3. S-au inteles cum sa apara in spatiul public sa arate cat de democratic este in partidul puscariasului Dragnea.

  4. Dragnea = la puscarie, si Dancila, afara din viata publica! PSD si PNL, desfiintate. Pline de infractori. Sa vina ALTCEVA, OAMENI NOI, BINE PREGATITI, DE BUNA CREDINTA SI NECORUPTI.

  5. ca să vorbim de remaniere, trebuie să vorbim mai întâi de maniere, care nefiind, fratricidu’ şi soricidu’ fiind la ordinea zilei sau, mai bine zis, a nopţii, precum hoţii…

  6. Hallo, Cenzura, tot in moderare imi ascunzi comentariul de la ora 10:13?

  7. PARTEA a I a : Din dizertatia doamnei Viorica se desprind doua idei clare : 01. cineva va ingrozit in asa hal incat ati ajuns in situatia de a va opune chiar si … CEx pe care tot il tot invocati; 02. ati batut palma cu diavolul, respectiv cu gruparea de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe justitia romaneasca! Incercarea de a drege busuiocul cu motivarea ca “cineva” va sesiza CCR, este de doi bani! Procedura restructurarii guvernului este o procedura legala si constitutionala! Am observant ca doamna Viorica, in mai toate deciziile pe care afirma ca le-a luat sau urmeaza sa le ia invoca …CEx. Procedura restructurarii i-a fost solicitata tocmai in acest for al partidului! Se pune intrebarea pentru ce mai doreste sa consulte CEx daca nu a respectat o cerinta? Guvernarea actuala, din care face parete si partidul domniei sale, si-a luat angajamentul introducerii unei legislatii care sa stopeze si sa indeparteze abuzul din practica sistemului judiciar, sa opreasca si sa indeparteze haituirea, hartuirea si fabricarii dosarelor penale(axate numai pe presupuse fapte de coruptie), in scopul epurarii politice impuse de gruparea de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe justitia romaneasca! Observam ca in ultimul timp nici macar nu se mai vorbeste despre “protocoalele secrete” nelegal incheiate intre institutiile de forta si serviciile secrete, daramite de legislatia de indepartare a efectelor lor!

  8. PARTEA a II a : Daca partidul din care faceti parte nu va sprijinea si nu va nominaliza pentru aceasta inalta demnitate, cu siguranta(fara a intra in retorica … detractorilor!) si astazi … erati in parc la Videle la plimbare cu catelul! Si atunci, apare intrebarea : de ce nu respectati ceea ce v-a cerut CEx, partidul? Multi vor spune ca ceea, ce sustinem noi este … in folosul cuiva! Nimic mai fals! Noi reprezentam cetatenii romani de rand, haituiti, hartuiti si epurati politic prin fabricarea de dosare penale de catre “unitati de elita” si procurori gen “portocala”, “onea”, “man”, “deca”, “nistor”, “sevastian” si cum sor mai numi ei prin aceste “unitati de elita teritoriale”! Am vauzut in presa ca se vorbeste despre decesul pe scarile instantei, a fostului director de la Distrigaz, la cateva ore dupa ce a fost achitat! CINE RASPUNDE PENTRU CRIMA COMISA? De ce nu se spune nimic despre fostul sofer al unei institutii din subordinea guvernului(secretariat de stat) care la trei zile dupa ce a fost achitat … a decedat! Impreuna cu acesta am fost haituiti, hartuiti si plimbati cu catuse la maini sase ani de zile! Va veni, cu siguranta timpul cand adevarul va triumfa! Din pacate timpul nu asteapta! Viata si sanatatea noastra, a familiilor noastre este greu incercata! Membri ai familiilor noastre au devenit … clienti permanenti ai locatiilor de boli psihice! CINE RASPUNDE PENTRU CRIMELE COMISE? CINE SUNT CRIMINALII SI UNDE SE ASCUND? CINE PROTEJEAZA CRIMINALII!

  9. PARTEA a III a : Nu cumva dumneavoastra doamna Viorica prin ceea ce faceti(sau mai bine spus prin ceeea ce refuzati sa faceti) protejati criminalii care se ascund sub pulpana institutiilor statului de drept, platiti cu salarii enorme si recompensati cu privilegii immense? Acestia, din avocati ai statului de drept si angajati care au datoria de a apara si a proteja cetatenii romani de rand si drepturile si libertatile lor fundamentale s-au transformat in calai si criminali la dispozitia unei grupari de tip mafiot si criminal care doreste sa-si subjuge puterea admnistrativa prin alte mijloace decat cele legale, respectiv alegeri democratice! Au incitat strada si prin asta doresc sa domine! Acum, prin intrebari care incalca Constitutia, incita populatia la … incalcarea Constitutiei! Care sunt motivele pentru care ati batut palma cu :diavolul”? Recent a fost prezentata in presa o statistica a beneficiarilor de “pensii special”! In Romania sunt 3629 de fosti magistrat cu pensii de peste 18.000 lei! Nu stim, inca, daca printre acestia este si fostul procuror general al Romaniei, taica “TORTIOlazarul”! Cu aceste 3629 de “pensii speciale” pot fi platite peste …. 108870 de pensii in valoare de 600lei cat au majoritatea pensionarilor care au muncit o viata la stat! Sunt, multe de spus, deocamdata ne opri si va transmitem : RUSINE, RUSINE, RUSINE SA VA FIE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.