„Free Mazăre” la Constanța

Peste o sută de locuitori ai campusului social Henri Coandă, din Constanţa, au participat, marţi seară, pentru aproximativ două ore, la o manifestaţie de susţinere a primarului Radu Mazăre. Manifestația s-a desfăşurat în mijlocul cartierului, încheindu-se cu puţin timp înaintea reţinerii acestuia, transmite corespondentul Mediafax. Manifestanţii au spus că prin această acţiune au vrut să-şi […]

De cotidianul.ro - Autor

Peste o sută de locuitori ai campusului social Henri Coandă, din Constanţa, au participat, marţi seară, pentru aproximativ două ore, la o manifestaţie de susţinere a primarului Radu Mazăre. Manifestația s-a desfăşurat în mijlocul cartierului, încheindu-se cu puţin timp înaintea reţinerii acestuia, transmite corespondentul Mediafax.

Manifestanţii au spus că prin această acţiune au vrut să-şi arate susţinerea pentru primarul Constanţei, audiat la sediul DNA într-un dosar care, potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, ar viza construirea campusului social din oraş.

Locuitorii campusului respectiv au scandat împotriva DNA şi a preşedintelui Traian Băsescu şi i-au transmis lui Radu Mazăre că vor fi alături de el în continuare.

Aceştia susţin că doresc ca această manifestaţie să nu fie unica şi intenţionează să-şi arate susţinerea faţă de primar şi în cursul zilei de miercuri, de această dată în faţa sediului Primăriei Constanţa.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.