FRF despre cazul Chivorchian

FRF a anunţat că nu a știut de cazul Gheorghe Chivorchian, precizând că faptele pentru care este acuzat acesta de către DNA Timișoara au fost comise înainte ca el să fie numit la FRF.

„Federația Română de Fotbal a luat la cunostință decizia DNA Timișoara de a schimba calitatea domnului Chivorchian din cea de martor în cea de «pus sub acuzare». Fiind un caz care se referă la o activitate anterioară, fără legatură cu Federația Română de Fotbal, nu am avut informații despre aceste proceduri până în acest moment”, se arată într-un comunicat al Federației, citat de B1 TV.

Instituţia a menționat că va urmări dosarul si aşteaptă decizia instanţelor.

Gheorghe Chivorchian, secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara în dosarul finanţării Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş. Chivorchian, fost director executiv al clubului de fotbal, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.