Sâmbătă, a început adevăratul război al nervilor între noi și americani după ce TAS a luat în considerare doar faptul că antrenoarea lui Jordan Chiles ar depus contestația pentru sportiva ei cu patru secunde mai târziu decât minutul la care are dreptul să facă acest lucru cea care evoluează ultima în concurs.
Jordan Chiles a încheiat proba de sol a concursului feminin de gimnastică din cadrul JO de vară de la Paris. Ea a depus o constestație pentru nota primită la nivel de dificultate al exercițiului, contestație admisă de arbitre și în urma căreia americanca i-a luat medalia de bronz Anei Maria Bărbosu care a fost a treia doar preț de 40 de secunde.
Cum și Sabrina Maneca Voinea a contestat la rândul ei nota primită ca fiind mult sub valoarea exercițiului, pe motiv că un călcâi ar fi ieșit din covor, lucru care nu este real, românii au decis să meargă la TAS. Acolo, speța Sabrinei nu a fost luată în considerare, în mod incredibil, pe motive tehnologice; în schimb, Ana Bărbosu a fost repusă în posesia medaliei de bronz pe motivul enunțat mai sus, depășirea de către atrenoarea lotului SUA a timpului de un minut acordat pentru contestație.
De aici, a început uraganul din partea americană care susține că are probe clare conform cărora contestația a fost depusă în termen, adică în mai puțin de un minut. Partea română, prin președinta Federației de Gimnastică, Carmencita Constantin susține că nu e mulțumită complet de verdict și că se înțeleseseră cu americanii, ca să fie liniște, pentru acordarea a trei medalii de bronz, Ana Maria, Sabrina și Jordan. CIO și Federația Internațională de Gimnastică nu au fost de acord.
Iată comunicatuil emis de partea română:
După cinci zile și patru nopți nedormite, am reușit și am dormit 5 ore și nici acelea liniștite pentru că frământările noastre nu au luat sfârșit odată cu anunțarea verdictului, pentru că nu am fost mulțumiți în totalitate de verdict. La cazul Bărbosu a fost parțial admis, doar minutul a fost în discuție, iar la cazul Sabrinei a fost o încrâncenare mare în tribunal și nu din partea judecătorilor, din partea Federației Internaționale de Gimnastică, de a nu permite judecarea pe fond a problemelor de tehnologie.
Pentru că nu am respectat regulamentul depunând acea contestație pentru linie. În opinia mea, una-i una, alta-i alta, și acest lucru nu se va opri aici. N-aș vrea să comentez deloc acest lucru. Din acest moment sigur că suntem și noi în acțiune. Atât vreau să spun celor care iubesc gimnastica, să aibă încredere că nu ne oprim aici. Oricum nu cred că ne opream aici și fără contestația și declarațiile americanilor.
Deocamdată avem o declarație, nu avem o contestație, avem doar o adresă. O să vedem cum evoluează lucrurile. Am cerut 3 medalii de bronz pentru că e posibil. Am sperat din suflet că propunerea României de a se acorda trei medalii de bronz celor trei sportive afectate de incorectitudinile și inconsistențele din timpul acestor competiții să fie acceptată de toate părțile. Dacă judecata s-ar face strict la nivelul Federației Internaționale de Gimnastică, care judecă doar pe bază de regulamente și arbitraje, atunci ea s-ar fi oprit la nivelul competiției. Și la nivelul brigăzilor de arbitri, analizelor ulterioare etc.
Această acțiune a noastră la TAS exact de aici a pornit. Că ne trebuie ceva mai mult decât FIG. Ne trebuie o judecată dreaptă care să ia în considerare și vicii de tehnologie sau de proces din timpul competiției și care să aibă capacitatea să accepte o propunere negociabilă între părți. Noi o agreasem, partea americană o agrease, Tribunalul era dispus să o agreeze. Am avut un hop pe care nu l-am trecut nici noi nici SUA. S-a numit Federația Internațională de Gimnastică și Comitetul Olimpic Internațional.
Din informațiile pe care le am de la domnul președinte al COSR, Mihai Covaliu, înțeleg că medalia va fi oferită Anei în România de reprezentantul nostru la CIO, domnul Morariu. Va fi un moment sper eu solemn, care să o repună pe Ana în drepturile pe care și le-a câștigat pe podiumul de concurs. Urmând ca de aici încolo să vedem ce putem recupera și mai departe. Acolo a fost o greșeală a noastră, a antrenorului nostru, pe care au speculat-o. Faptul că nu a fost depusă contestația pentru penalitate. Penalitatea când apare nu știi dacă-i de la linie sau timp.
Au fost însă speculații până să înțelegem ce s-a întâmplat, s-a speculat că și timpul a fost depășit, ceea ce era un non-sens, pentru că noi cronometrăm foarte atent muzicile și categoric Sabrina s-a încadrat în muzică. Deci pentru noi a fost exclus. Faptul că nimeni din sală nu a văzut-o călcând sau depășind linia, nici nu ne-am pus problema.
Cred că asta a și fost în mintea Cameliei, ea a știut că fata ei nu a ieșit din covor. Dar aici într-adevăr a fost o greșeală de nerespectare a regulamentului. Trebuia depusă o contestație, dar exista și posibilitatea ca acea contestație să fie depusă și să nu fie admisă.
Pentru că în timpul audierilor FIG a declarat, fără să arate, că există probă fotografică cu depășirea spațiului. Deci putea să nu fie admisă. Atunci și solicitarea noastră adresată TAS ar fi fost mai bine susținută prin faptul că e clar că tehnlogia pusă la dispoziție pe perioada JO nu a fost cea mai fericită pentru partea de spațiu.
faci o confuzie Ana a iesit nu Sabrina. Nu confunda individualul cu prima evolutie pe echipa. A fost inregistrat pe youtube evolutia, nu stiu daca mai este. Ceea ce-i grav este ca Simone a iesit de doua ori nu a avut un exercitiu mai spectaculos, dar a fost punctata mult peste 14 in asa fel ca scazandu-i 0,6 sa-i ramana peste 14 si sa o devanseze pe Ana Barbosu, ea a calcat afara si a fost penalizata cu 0,1…Practic daca arbitrajul era corect aveam medalie de argint cu Sabrina cu 13,8 sau 13,9 pt ca a fost depunctata si la dificultate si pt o iesire care n-a fost si bronz pt Ana.
Din gura unui american: Am văzut un pic de gimnastică artistică feminină la olimpiadă; au nenorocit-o și pe asta, le-au dopat pe bietele fetițe. Ele obișnuiau să fie subțiri și grațioase, deoarece cu cât sînt mai mici, cu atât se-nvîrt mai bine și cu atât cad mai ușor. Însă acum toate sunt dopate până peste cap, arătând ca niște hidranți de incendiu. Tot dansul și frumusețea au dispărut din această ramură sportivă, iar fetele arată acum ca niște roboți ce-și flutură ciudat brațele, fără nici o noimă, în ce a fost odinioară dans. Încă-o mai numesc gimnastică artistică, dar este o glumă. Nu mai e artă, acum este doar un concurs de tumbe. Dacă nu pricepeți, vizionați înregistrări ale unor concursurilor mai vechi. În 2008, Nastia Liukin încă concura pe stil vechi, fără a folosi dopajul. S-ar putea să fi luat ceva, majoritatea luau, dar nu erau steroizi, Nitrix sau ce li se dau fetelor azi, din moment ce ea nu avea mușchii umflați. De aceea nu îi mai putem lăsa pe ruși să concureze: vrem să strângem toate medaliile, iar dacă rusoaicele și româncele sînt lăsate să concureze, nu avem nicio șansă. Ar trebui să le dejucăm planurile prin a nu ne mai uita și, prin urmare, să tăiem finanțările.
Ha, ha! Pintru simpatizanțâ (guarnele) amiricanilor : oar’ cum v-ar hi dac’ v-aș ura să aveț’ parte de tot atâta ghine, cât ghine o făcut iei, amiricanii, acestei Țări?…
Pai acolo Sabrina are o iesire destul de mare din ce am vazut eu concursul ala ciudat, iar locul 4 e cat locul 1 la iesirea aia. Nu cred ca poti sa iei mai mult e totusi sol nu bârna. Oricum medalia lui Nadia care o primești la schimb din Moreal face cat toata viata ta sportiva… Deci nu iti ramane decat sa te antrenezi și mai bine.
Fetița româncă a fost deposedată clar de medalie pentru munca proprie, ea trebuie sa fie in posesia medaliei și NU americanca din MILĂ! Problema e că au fost înțelegeri înainte de debutul campionatului între părți, pentru a primi cele mai multe medalii ameri, și a picat pe capul româncelor inselatoria. Pure a complicitate pe păgubirea ambelor fete. P.s. e din calculul numerologic al celor două țări: ameri și frantuca cu iz românesc.
Ca de obicei americanii sint exact asa cum i-am cunoscut si vazut noi in patrcursul anilor.Imi este greu sa imi exprim exact ce parere am eu despre yankei, pt. ca sigur cenzura acestui ziar nu imi va afisea opinia .
Din copilărie știm proverbul: Nemulțumitului i se ia darul.
Trebuie modernizata și federatia aia. Uite la scrima ce frumos la fiecare asalt se opreste meciu si se consulta proba video la fotbal la fel 90% din faze sunt corecte. Puteati sa puneti si voi un ochi de soim ca la tenis macar, si acolo cum iesi din covor suna si stai linistit. (ochi de soim 🦅 e un sistem de supraveghere a mingii format din 10 camere video monitor computer si grafica care indica pozitia afara din teren la tenis).
ce treaba are Carmencita Constantin,o securista la ISPE,actual sereista,cu gimnastica,sincer acum
Nu înțelegeți că.i un joc electoral Americano /Editat securist