Frisoane pentru Udrea

Biroul Interpol din Costa Rica a reţinut joi un cetăţean român căutat în România în vederea executării unei sentinţe pentru infracţiunea de omor, informează EFE, citată de Agerpres.

Piluţ Doru Cristian, în vârstă de 41 de ani, a fost reţinut în localitatea La Fortuna de San Carlos din provincia Alajuela (nord), unde a lucrat o vreme în agricultură, au indicat autorităţile într-un comunicat.

„În ancheta iniţiată la începutul lunii martie, când a fost primită cererea în vederea localizării sale, s-a constatat că subiectul a intrat ilegal în ţară şi s-a instalat încercând să nu atragă atenţia, lucrând ca agricultor”, se arată în buletinul oficial.

Românul a fost reţinut în urma unei operaţiuni desfăşurată de Interpol în colaborare cu autorităţile din Costa Rica.

Autorităţile judiciare urmează să decidă în următoarele zile modalitatea prin care românul va fi trimis înapoi în ţara sa, menţionează EFE.

Tot în Costa Rica se află și Elena Udrea, dată în urmărire după ce a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Udrea susține însă că are statut de refugiat temporar în Costa Rica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Cum? Din Cluj?
    Ăștia sunt cei care fac cinste României în străinătate?

    • dupa Onesti, Videle e orasul cu cei mai cinstiti oameni… se stie…

  2. Da ,l-au pus sub acuzare si i-au luat caii de la bicicleta ….Bascalie de justitie romanesca.Cine mai poate crede in justitie cu atatea protocoale si directii lansate de unii ascunsi cu lefuri bine platite si pensii asemenea .Voi chiar credeti ca toti romanii sunt la nivel de bula ????

    • La asa bascalie de comentariu si asa bascalie de cetateni ca cei de la mitingul PSD te intrebi unde sa mai incapa si ideea dreptatii sau moralitatii… Va spune Dragnea ce e bine si ce e rau.

  3. mai bine s-ar intoarce de buna voie udrea si s-ar duce frumos sa-si ispaseasca..pedeapsa//
    nu cred ca i-ar fi placut sa fie devalizata*
    SI SA I SE RIDICE TOTI BANII FRAUDATI-
    SCOPUL EI A FOST IN ANII ACESTIA-SA DOVEDEASCA ..CE MULT A FRAUDAT EA..ETC.//

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.