Muzee prestigioase din New York, MoMa și Guggenheim, prezintă în această vară două expoziții Constantin Brâncuși. Sculpturile fac parte din colecțiile proprii ale celor două instituții de artă. Lucrările sale se vând astăzi pentru sume exorbitante. Revista „The New York Review of Books” a dedicat un amplu articol artistului român și operei sale.
Puțini artiști încarnează mai atrăgător povestea avangardei de la începutul secolului al XX-lea, precum Constantin Brâncuși. Fiu de țărani români, a ajuns la Paris în același timp cu Picasso, dar pe jos. În câțiva ani, a devenit ucenicul lui Rodin. Apoi, renunțând la metodele maestrului, a redefinit complet sculptura. Cultivându-și imaginea de ascet cu barbă, Brâncuși purta haine simple albe, trăia singur și gătea pe aragazul aflat în atelierul său din Montparnasse. Între timp își transforma subiecții săi preferați, păsări, pești și un șir de femei aristocrate remarcabile, în abstracțiuni uimitoare sculptate în marmură sau bronz.
Timp de mai mulți ani lui Brâncuși nu i-au ajuns banii nici pentru mâncare. O versiune a uneia dintre sculpturile sale extraordinare, “Pasărea în văzduh“, a fost reținută la granița Statelor Unite în 1926. Ofițerii vamali nu credeau că este o operă de artă. De atunci și până la moartea sa, în 1957, românul a fost considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului. Peggy Guggenheim a cumpărat o variantă a sculpturii în anii ’40 și a luat în serios geniul artistului, pe care l-a numit „țăran pe jumătate zeu, pe jumătate om“.
În ultimii săi ani de viață, el a deschis calea către arta abstractă a artiștilor minimaliști de după război. Și, cu toate că n-a avut niciodată un negustor de artă care să se ocupe cu vânzarea operelor sale, Brâncuși a cucerit piața. Anul trecut, o versiune de bronz a „Muzei adormite“ din 1913 s-a vândut pentru exorbitanta sumă de 57 milioane dolari la celebra Casă de licitații Christie’s.
Expoziții la MoMA și Guggenheim
În această vară, două expoziții, care au loc la Muzeul de Artă Modernă MoMA și la Muzeul Guggenheim din Manhattan, ne invită să revizuim moștenirea unică a lui Brâncuși. Ambele instituții de artă prezintă obiecte din colecțiile proprii. Deși Brâncuși și-a petrecut cea mai mare parte din cariera de artist la Paris, fiind atât de absorbit de lucrările sale încât abia a observat că între timp avuseseră loc două războaie mondiale, New Yorkul a jucat un rol neobișnuit în viața sa.
Potrivit biografiei standard, la Expoziția de Armuri din 1913, Brâncuși a a făcut vâlvă pe scena internațională. Primul și cel mai important colecționar al operelor sale a fost avocatul newyorkez, John Quinn. În ultimii săi ani de viață, muzeele americane de top se aflau într-o permanentă competiție pentru lucrările sale. „Fără americani n-aș fi putut să creez toate acestea și poate că nici nu ar fi existat“, spunea Brâncuși în 1955.
Cu numai 11 sculpturi, expoziția de la MoMA oferă o prezentare elegantă și concisă a artei lui Brâncuși. Printre acestea se află „Măiastra I“ (1910-1912) – o pasăre mitologică din marmură albă, cu gât lung, cocoțată pe un piedestal din calcar sculptat sub formă de coloană; două versiuni din bronz ale „Păsării în văzduh“ (1928;1941); „Coloana Infinitului“ – o variantă din lemn de stejar (1918), cea mai veche care a supraviețuit. Cu excepția „Coloanei Infinitului“, care se ridică direct de pe podea, celelalte lucrări se sprijină pe piedestaluri concepute tot de Brâncuși. Aceste sculpturi, minunat diferențiate, din materiale contrastante, sunt de fapt părți esențiale ale compoziției generale.
Chiar și un secol mai târziu, o versiune din bronz a sculpturii „Madame Pogany“ transmite o mare parte din originalitatea abordării sale. „Brâncuși a aruncat peste bord tot ce știam până acum. El se bazează pe efect, ritm și forță, nu pe realism, reprezentare sau asemănare“, spunea cel mai mare colecționar al operelor lui Brâncuși, avocatul John Quinn.
De-a lungul anilor, Brâncuși a redus caracteristicile descriptive ale sculpturilor sale, în lucrări precum „Nou-născutul“ (1915). „Ce păcat ar fi să strici acest material frumos prin săparea în el a găurilor mici pentru ochi, păr, urechi“, i-a răspuns el unui jurnalist francez care a întrebat despre controversata sa lucrare „Principesa X“. „Și materialul meu este atât de frumos cu liniile sinuoase care strălucesc ca aurul pur și care întruchipează, într-un singur arhetip, toate figurinele feminine de pe acest pământ.“
În expoziția de la MoMA, cea mai spectaculoasă lucrare este „Pasărea în văzduh“ (1928). O sculptură în bronz, subțire, ușor prăfuită, ce pare că străpunge cerul de pe piedestalul de piatră cilindric, pe care oficialii vamali americani au încadrat-o la categoria „ustensile de bucătărie și spitale“ și au supus-o unei taxe mari de import pentru bunuri comerciale. După un proces lung, cu ajutorul mărturiei prietenului său Edward Steichen și ale altor admiratori ai săi, judecătorul a recunoscut că, deși obiectul nu seamănă cu o pasăre, îi face plăcere să îl privească și ar putea fi considerat drept „artă“.
În afară de varianta din lemn a „Coloanei Infinitului“, există și alte două lucrări din lemn în cadrul expoziției. Una este „Jocul lui Socrate“ (1922), o construcție precară, care ar putea fi un portret al prietenului său, compozitorul Erik Satie. Mai interesant însă este „Cocoșul“ (1924), o sculptură din lemn de cireș, despre care Carolyn Lanchner scria în ghidul colecției Brâncuși de la MoMA că „mnemonica vizuală“ este extraordinară.
Mai multe sculpturi de lemn de dimensiuni mari ale lui Brâncuși se află în mica expoziție Guggenheim, amenajată artistic într-una din galeriile din turnul muzeului. Aici se află lucrările „Adam și Eva“ (1921) și ultimul „Rege al Regilor“ (1938), inspirate din culturi diferite, cea populară românească și sculptura africană. Cu toate acestea, este greu să nu fii sedus de lucrarea din marmură albă „Muza“ (1912), probabil inspirată de prietena sa, baroana franceză Renée-Irana Frachon.
Cum se explică un astfel de destin?
În prezentarea unor astfel de piese care aparțin colecțiilor celor două muzee, MoMA și Guggenheim, se oferă o perspectivă asupra perioadei pe care Brâncuși a petrecut-o în America. Însă niciuna dintre lucrări nu a fost achiziționată până în anii ’50. În acea perioadă, ambele muzee au organizat primele lor expoziții Brâncuși. Același lucru se poate spune și despre Muzeul de Artă din Philadephia, al treilea mare centru american de artă, care deținea la acea vreme o mare parte din lucrările lui Brâncuși, inclusiv „Prințesa X“. Colecția lui Peggy Guggenheim, care a rămas în palatul său din Veneția, a fost pentru prima dată deschisă publicului în 1951.
Principalul colecționar al lucrărilor lui Brâncuși, avocatul John Quinn, l-a sprijinit inițial pe acesta în mod unilateral, în pofida recunoașterii rapide a geniului sculptorului de către moderniști precum Steichen și Ezra Pound. Când juristul newyorkez a murit, în 1924, erau foarte puțin americani interesați de sculpturile lui Brâncuși.
Interesul Americii pentru opera sa a avut mai puțin de-a face cu controversatele sale expoziții de dinainte de război în Statele Unite și a crescut mai ales odată cu integrarea artei moderne în cultura americană după cel de-al Doilea Război Mondial. Cel care a redus lumea materială la formele sale cele mai pure reprezintă acum nu doar un pilon important pe care se sprijină muzeele de artă americane, opera sa înregistrând prețuri-record pe piața consumatorilor de artă. Un paradox care ilustrează cât de puternic și extraordinar a fost destinul său.
traducere și adaptare din „The New York Review of Books”, de Giulia Anghel
Brancusi nu a sclulptat oameni ca atare ; el a sculptat suflete si sentimente ! E greu de stabilit ierarhii in arta , dar in mod cert , Brancusi este un geniu al sculpturii universale ; un gigant !