Recentele turbulenţe de pe pieţele financiare internaţionale au reactivat temerile referitoare la posibilitatea ca băncile străine să-şi retragă activele lichide din Europa de Sud-Est, care iese din recesiune, se arată într-un articol apărut în publicaţia britanică Financial Times.
Creşterea randamentelor pentru obligaţiunile italiene şi nivelul ridicat al celor elene întăreşte ameninţarea provocată de efectele indirecte ale propagării crizei datoriilor suverane a statelor din zona euro.
Joanna Telioudi, analist la HSBC Pantelakis Securities în Atena, susţine că ‘ultimele evenimente vor submina şi mai mult capacitatea băncilor de a finanţa regiunea…ele deja se confruntă cu reducerea raportului între capitalul propriu al băncilor şi resursele atrase’.
În timp ce instituţiile de creditare austriece şi italiene deţin cea mai mare cotă din activele bancare în Europa de Sud-Est, cele mai mari patru bănci din Grecia formează împreună cea mai mare reţea regională de sucursale, cu peste 1.200 de filiale în Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia şi România.