Guvernul japonez a aprobat marţi constituirea unei comisii de experţi independenţi pentru a ancheta criza nucleară de la centrala de la Fukushima şi pentru a pune în aplicare modalităţi de a evita în viitor accidente similare, informează AFP, potrivit Agerpres.
Un profesor emerit de la Universitatea din Tokyo, Yotaro Hatamura, veteran al cercetării erorilor umane, va conduce grupul ce va avea acces la documente legate de accident.
Specialiştii, în principal universitari, vor putea să-i interogheze pe tehnicienii de la compania Tokyo Electric Power / Tepco/, pe membrii guvernului şi pe funcţionari, a explicat secretarul general adjunct al guvernului, Yoshito Sengoku, în cursul unei conferinţe de presă.
Comisia ar urma să elaboreze un raport de etapă în decembrie şi un document final în vara anului 2012. Comisia de experţi va avea de asemenea misiunea de a face recomandări pentru a atenua impactul accidentului nuclear asupra locuitorilor care au fost forţaţi să-şi evacueze casele aflate în apropiere de centrala de la Fukushima Daiichi, avariată de seismul şi tsunami ce au devastat nord-estul Japoniei la 11 martie.
Totodată, o echipă de aproximativ 20 de specialişti ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) se află în Japonia într-o misiune prevăzută să se desfăşoare până la 2 iunie pentru a analiza accidentul de la centrală, cel mai grav după cel de la Cernobâl (Ucraina), în 1986.
Ei îşi vor prezenta concluziile în cadrul unei reuniuni a miniştrilor, la sediul AIEA din Viena, luna viitoare.