Funcţia de inspector guvernamental ar putea fi desfiinţată

Funcţia de inspector guvernamental va fi scoasă din categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care ocupă aceste funcţii vor fi transferaţi într-un corp de rezervă, din care ar putea fi trecuţi şi în funcţii de execuţie, potrivit propunerilor de modificare a Statutului funcţionarilor publici.

De cotidianul.ro - Autor
Funcţia de inspector guvernamental ar putea fi desfiinţată

Funcţia de inspector guvernamental va fi scoasă din categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care ocupă aceste funcţii vor fi transferaţi într-un corp de rezervă, din care ar putea fi trecuţi şi în funcţii de execuţie, potrivit propunerilor de modificare a Statutului funcţionarilor publici.

Funcţia de inspector guvernamental va fi scoasă din categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care ocupă aceste funcţii vor fi transferaţi într-un corp de rezervă, din care ar putea fi trecuţi şi în funcţii de execuţie, potrivit propunerilor de modificare a Statutului funcţionarilor publici.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a supus, joi, dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.Potrivit proiectului de act normativ, după intrarea în vigoare a modificărilor la Statutul funcţionarilor publici va fi abrogat articolul 12 litera f, care prevede că în categoria înalţilor funcţionari publici intră şi inspectorii guvernamentali.

Angajaţii care ocupă funcţii de inspector guvernamental vor fi transferaţi într-un corp de rezervă gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, format din persoanele care au fost eliberate din funcţia publică din motive neimputabile lor.

Proiectul de lege prevede că funcţionarii publici din corpul de rezervă care au ocupat anterior funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau de conducere pot fi redistribuiţi pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau de nivel inferior vacante ori pe funcţii publice de execuţie vacante.

Redistribuirea pe funcţii publice de execuţie vacante sau temporar vacante a funcţionarilor publici din corpul de rezervă va fi făcută de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, ANFP va organiza, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit, se arată în proiectul de lege.

Funcţionarii publici nu pot face parte din structurile de conducere ale partidelor sau formaţiunilor politice.Totodată, potrivit proiectului, funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.

În ceea ce priveşte condiţiile necesare ocupării funcţiilor publice, este propusă reducerea condiţiilor de vechime minimă pentru ocuparea funcţiilor de execuţie. Spre exemplu, pentru ocuparea unei funcţii publice de clasa I se propune o vechime minimă de un an.

În expunerea de motive a proiectului se arată că funcţionarul public trimis în judecată trebuie suspendat din funcţie de către superiorul său, iar în cazul începerii urmăririi penale, acesta poate fi mutat în cadrul altui compartiment sau altei structuri, fără personalitate juridică, a autorităţii ori instituţiei publice, numai dacă se constată că funcţionarul în cauză poate influenţa cercetarea. În cazul în care instanţa dispune achitarea sau încetarea procesului, funcţionarul îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici va fi aprobată în 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a Guvernului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.