
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că numirea noului şef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august.
„Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piaţa Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind numirea colonelului Cucoş Gheorghe-Sebastian în funcţia de inspector general să se realizeze după pronunţarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acţiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei şi deciziei CSAT în cadrul unei viitoare şedinţe, luând în considerare şi concluziile anchetelor organelor judiciare competente”, anunţă marţi Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, instituţia menţionează că, la data de 1 august, Ministerul Afacerilor Interne a transmis preşedintelui României propunerea de avizare de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a numirii colonelului Cucoş Gheorghe-Sebastian în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române. iar documentaţia referitoare la numire află în lucru la Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, potrivit legii proprii de organizare şi funcţionare, adoptă hotărâri prin consens, în cadrul şedinţelor semestriale ale acestuia sau în intervalul dintre şedinţe, cu acordul individual al membrilor Consiliului.
„În ceea ce priveşte problematica interimatului funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române, se impune precizarea că Preşedintele României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu au atribuţii legale potrivit legislaţiei în vigoare, aceasta fiind de resortul ministrului afacerilor interne, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române”, mai anunţă Administraţia Prezidenţială.
Mandatul de interimar al şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, expiră marţi, ministrul de Interne Carmen Dan anunţând că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Sebastian Cucoş se află la al doilea mandat interimar, astfel că, potrivit legii, pentru a ocupa din nou funcţia de şef al Jandarmeriei, el trebuie să dea concurs.
„Suntem încă în procedura de avizare. Sebastian Cucoş e inspector general al Jandarmeriei, teoretic şi astăzi poate să primească avizul de la Cotroceni de la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). Noi am făcut demersurile şi am depus toate documentele astfel încât să nu ajungem în situaţia aceasta. (…) Nu ştiu, că s-a opus, că nu s-a opus (preşedintele Klaus Iohannis, n.r.). Ştiu doar că suntem încă în procedură. Nu am discutat cu domnul preşedinte despre acest subiect”, a declarat Carmen Dan la intrarea în sediul MAI.
Sebastian Cucoş a fost comandantul Jandarmeriei Române timp de un an. El a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar, care expiră marţi, astfel că Jandarmeria Română ar rămâne, practic, fără şef începând de miercuri.
Știre inițială. Ministrul Carmen Dan a declarat, marţi, că şeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, este în acest moment în funcţia interimară şi că a transmis către preşedintele Klaus Iohannis o cerere de definitivare a mandatului, pentru a evita situaţia ca instituţia să rămână fără conducere.
„În acest moment, Sebastian Cucoş este inspectorul general al Jandarmeriei şi, teoretic, suntem în procedura de avizare. Şi astăzi poate să primească avizul de la Cotroceni, de la CSAT. Noi am depus toate documentele în timp util, ca să nu ajungem în situaţia asta (ca Jandarmeria Română să rămână fără conducere, n.r.)”, a declarat, marţi, ministrul Carmen Dan.
Întrebată de către jurnalişti dacă are informaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis evită să semneze avizul pentru mandatul definitiv al lui Cucoş, Carmen Dan a răspuns: „Nu ştiu dacă s-a opus sau nu, ştiu doar că suntem în procedură. Nu am discutat cu domnul preşedinte”.
Precizările vin după ce şefului Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, urmează să îi expire, în aceste zile, al doilea mandat de inspector general interimar al instituţiei.
no da za tu ma ficior .. ca la voi undgei buda..?? in fundu au in fatza curtii?? nu mai faceti bre pa cei cu nasu vost arghelean pa sus .,..ce naiba doar tat roman se cheama ca..ati fi conform ADN ului…aaaa nu stii ce i aia..?? no, pai meri ma la Cluj si invata..nu daa la Boc kkt ci da la University mai maciuca..no aste fiind zase cred ca te i linistit..si taci dracu din gura aia ..cosmopolita ca ati umplut tara cu boci,cioclosi,rusi,kolosi ..toate s carti da vizita care ar trebui sa va faca sa va crape obrazu ala da shorici..aaa numai voua ..nu ma refer la transilvanul iubitor da tara si neam..ala i diferit da bok kkt , da rus rahat si alti neispraviti aciuati pa langa cei care s tari si mari fie ei da stanga , da dreapta, da centru au da centura..bona note Romania tu plai da dor si dezamagjiri..
La cat de operative sunt Parchetele noastre, poate sa dureze si 5 ani pana se da un NUP… cu Klawn, o sa avem institutii conduse de adjuncti; obstructionism marca USR.
Am uitat că Obersturmbannführerul de Hermannstadt nu poate semna fo’ hârtie mai devreme de 33 de zile, așa că… răbdare!
Acest Domn a fost Inspector Scolar ? si mare meditator la Sibiu :)) Sa ii puna cineva intrebari de Fizica sa vedeti ca stie !!!!
Pe tovarasul IOSIF VISARIONOVICI WERNER nu-l intereseaza catusi de putin atacurile la adresa jandarmilor, ci EXCLUSIV reactia jandarmilor. In suliminal, el incearca sa transmita mesajul BINE ATI FACUT CA I-ATI ATACAT PE JANDARMI!Escrocheria tovarasului IOSIF VISARIONOVICI WERNER este partea soft a comportamentului lui. In esenta, el este un MARE TICALOS care, inca de cand era candidat, avea un obicetiv unic- SPARGEREA ROMANIEI.
M…E PSD ESTE OK. ALDE LA FEL. DAR SI M….E ” GUVERNUL MEU ” ESTE SUPER OK. JANDARMERIA A FOST LA MARE ÎNĂLTIME, BRAVO. DAR ROMANII NU ÎNȚELEG CĂ ACESTE PARTIDE NOCIVE SE BAT ÎNTRE ELE DOAR PENTRU CIOLAN !!!
Deja e prea mult! Acest”domn”trebuie să-și dea demisia. URGENT!!!
MA DA’ TOLOMAC MAI E SASU! Uite asa pierde sprijinul jandarmilor si al politiei. El chiar nu intelege ca protestele lui nu fac decat sa-i determine pe oameni sa voteze PSD? Isi sapa groapa singur. Faptul ca a adus cateva mii de nespalati la Bucuresti din Sibiu si Cluj (diasporenii nu prea au participat la protestul lui) si i-a concentrat pe toti in Piata Victoriei nu face decat sa enerveze pe oamenii obisnuiti. Nu am votat in viata mea cu partidele lui Iliescu, dar daca Sasu continua sa-i aduca pe mahalagii la Bucuresti si sa-mi blocheze mie traficul, s-ar putea sa votez PSD la anu.
Nu baga Politia Nationala in mizeria jandarmeriei lui Dragnea, votant al pesedeului! Spre deosebire de jandarmerie, Politia a recunoscut ca a facut o greseala in cazul hartuirii cetateanului cu placutele si a indreptat-o. Iohannis a procedat corect, este o ancheta in curs. Eu si toti prietenii mei vom sustine la urmatoarele alegeri orice partid care are in program desfintarea Jandarmeriei. Sunt foarte multe tari civilizate si democratice care nu au jandarmerie. Vom vedea la alegerile prezidentiale din 2019 cat de mult mai voteaza oamenii PSD-ul!
nespalati din Transilvania? hai c-am ras :)) fara Transilvania ati avea buda in continuare in fundul curtii, madama ena. cat despre trafic, voteaza cu PSD, ca doar face gabi o revolutie-n trafic…mama mama…