Fundamentalizarea televiziunii Al-Jazeera

Zilele trecute, o ştire transmisă de mai toate marile agenţii de presă informa că cinci crainice ale cunoscutului canal de televiziune Al-Jazeera şi-au dat demisia. Motivul îl reprezintă conflictul pe care ele îl au cu conducerea postului asupra felului în care sunt îmbrăcate, amănunt deosebit de important în lumea musulmană şi care, în ultima vreme, a căpătat dimensiuni neaşteptat de mari.

Mai exact, de o bună bucată de vreme, conducerea Al-Jazeera le reproşează în mod repetat că ţinuta lor nu este atât de conservatoare. Observaţiile respective se mulează pe linia redacţională adoptată de la un timp de şefii acestei televiziuni din Qatar, care, mai nou, au imprimat o orientare din ce în ce mai pronunţat islamistă în prezentarea actualităţii din Orientul Mijlociu şi îndeosebi a grupurilor islamiste. Este şi motivul pentru care ştirea demisiei celor cinci crainice, altfel un insignifiant fapt divers din lumea presei, a fost intens mediatizată de mass-media din regiune şi din marile state ale lumii.

Firesc, jurnaliştii din audio-vizual, dar nu numai ei, s-au întrebat ce se întâmplă la Al-Jazeera, televiziunea lansată în noiembrie 1996 din ordinul şi cu o contribuţie materială consistentă a emirului Qatarului, şeicul Hamad Ben Khalifa El Thani. A fost cu adevărat un eveniment în peisajul presei arabe şi musulmane, în general, caracterizată de conformism şi reverenţă, unde puterea a instituit o cenzură totală.

În primul rând, noii televiziuni nu i-au fost impuse tabuuri, i s-a cerut să facă loc opiniilor factorilor implicaţi în viaţa politică şi socială, să organizeze dezbateri vii, diverse şi pe cele mai sensibile subiecte. Qatarul fiind un stat minuscul şi cu o populaţie autohtonă de circa 100.000 de persoane, echipa de la Al-Jazeera este formată din gazetari veniţi din mai toate statele arabe, Siria ori Sudan, Egipt şi Liban, Irak sau Iordania etc.

Cei mai mulţi dintre ei au lucrat mai înainte la secţia arabă a BBC, dar au optat pentru noua televiziune qatariotă, atraşi fiind în primul rând de libertăţile de opinie ce li s-au garantat şi care, în final, au făcut ca mulţi să spună că aşa ceva nu era imaginabil la BBC,secţia arabă. Unul dintre cei care au spus-o este Faysal Al Kassim, sirian, realizatorul celei mai populare emisiuni de la A- Jazeera, emisiune ce începe la 21h05 (GMT), oră la care se golesc străzile marilor oraşe arabe din Golf ori de pe Coasta Mediteranei sau nord-vestul Africii. Intitulată „Direcţia opusă”, emisiunea are în studio două persoane cu opinii contradictorii şi se confruntă în direct.

Pe urmă, la Al-Jazeera au avut drept de microfon reprezentanţii opoziţiei din statele arabe, fapt ce a stârnit furia autorităţilor din ţările respective ori chiar măsuri punitive la adresa televiziunii în cauză. Au fost intervievaţi reprezentanţi de seamă ai Israelului, precum Shimon Peres ori Ehud Barak.

Aşa s-a făcut că, în scurt timp, popularitatea Al-Jazeera a crescut spectaculos, ea având o audienţă-record în cele peste 35 de ţări în care este urmărită 24 de ore din 24. Cu alte cuvinte, la Al-Jazeera şi-a făcut loc, dar nu mimat şi nu regizat, şi VOCEA STRĂZII, fapt greu de imaginat şi de acceptat într-o lume în care primează vocea stăpânului ori tabuurile seculare.

Am fost în studiourile sale din Doha în două rânduri, prima oară în mai 2002, când i-am cunoscut unele dintre crainice şi unii dintre realizatorii de programe. M-au impresionat toţi prin prestanţa, dezinvoltura şi mai ales prin profesionalismul lor. Ca o paranteză, una dintre crainice, francofonă prin formaţie, era foarte ataşată de obiceiurile ori dansurile noastre populare şi îi plăcea la nebunie Periniţa! Spunând acest ultim amănunt, vreau să subliniez deschiderea şi modernismul lor.

A doua oară am ajuns câteva luni mai târziu, când am participat la o emisiune în direct pe tema relaţiilor româno-arabe de-a lungul ultimelor decenii. O emisiune organizată perfect, cu un traducător ce mi-a stârnit admiraţia, cu intervenţii telefonice ale unor sirieni, egipteni, iordanieni, palestinieni ori irakieni ce au studiat în ţara noastră. A fost un regal, chiar dacă nu o dată s-au atins probleme sensibile.

A fost o demonstraţie în direct a forţei şi puterii mediatice a acestei televiziuni ce şi-a atins faima internaţională când a relatat despre atacurile Al-Qaida din septembrie 2001 din SUA ori războiul din Afganistan şi Irak, ei reproşându-i-se atunci că este VOCEA teroriştilor. Era şi motivul pentru care fostul şef al Casei Albe, George W. Bush, a luat în calcul bombardarea ei, fiind descurajat de un şef de stat arab. Asta într-un moment în care până şi cei din Al-Qaida dăduseră un comunicat oficial în care acuzau conducătorii Al-Jazeera că „în mod ruşinos au ales să se plaseze de partea ipocriţilor, sangvinarilor şi trădătorilor Irakului”.

De altfel, la un moment dat, ea colectase peste 400 de plângeri oficiale din state arabe şi musulmane, fiind interzisă de Bahrein, Tunisia sau noul guvern irakian, deşi în anii lui Saddam Hussein, pe care-l critica dur şi zilnic, nu păţise aşa ceva. Ajuns cândva la Doha, chiar la sediul Al-Jazeera, preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, nu s-a putut abţine să nu remarce puţin jenat: „Tot zgomotul ăsta provine din această cutie de chibrituri? „

Nu fac o apologie a acestei televiziuni, ce a făcut ea nu se poate înţelege uşor din Europa sau de peste Ocean dacă nu se cunosc realităţile lumii arabe şi musulmane, obiceiurile şi credinţele acesteia. Îndeosebi după intervenţia americană în Irak, în martie 2003, în această zonă s-au produs mutaţii mari, şiiţi fundamentalişti ajungând în prim-plan, ceea ce a dus la adaptări din mers. S-a ajuns la o tot mai accentuată radicalizare a grupurilor fundamentaliste, la o extindere greu de bănuit odinioară a influenţei lor, iar vocea străzii pe care a mizat mereu Al- Jazeera a suferit mari deziluzii interne ori externe şi s-a modificat şi ea, înclinând spre radicalism.

În atare condiţii, Qatarul, stat ce-şi bazează existenţa pe o admirabilă artă a ambiguităţii, a făcut un pas înapoi. Firesc, procesul respectiv n-a putut lăsa pe dinafară Al-Jazeera. De aici şi până la mici detalii, dar care au un mare impact vizual, precum ţinuta crainicelor, n-a mai fost decât un pas, care a şi fost făcut, el având implicaţii cu mult mai adânci decât cele pur religioase, întrucât regimurile şi politicienii prizonieri ai unor vremuri străvechi sunt acum liniştiţi.

Este vorba, pe scurt, de efectele perverse şi ascunse ale unor evenimente ale căror implicaţii imediate ori de pespectivă n-au fost cunoscute ori au fost ignorate în mod deliberat de unele cancelarii occidentale.