Mii de ruși au venit marți la Centrul Saharov din Moscova pentru a-i aduce un ultim omagiu unuia dintre cei mai virulenți critici ai președintelui Vladimir Putin, opozantul rus Boris Nemțov, ucis vineri seară în apropiere de Kremlin. Cu garoafe roșii în mâini rușii s-au așezat la rând în fata centrului Andrei Sakharov, unde s-au desfășurat funeraliile opozantului rus. Nemțov a fost aplaudat și s-a scandat „Rusia va fi liberă”.
Printre oficialii străini care au venit să-i aducă un ultim omagiu se numără fostul premier britanic John Major și ambasadorul SUA la Moscova, John Tefft, care a prezentat „profunde condoleanțe din partea președintelui și poporului american pentru moartea acestui mare patriot rus”.
Au fost prezenți și foarte mulți colegi din opoziție ai lui Nemțov, între care Mihail Kasianov, fost prim-ministru în primul mandat prezidențial al lui Vladimir Putin.
Președintele Senatului polonez, Bogdan Borusewicz, a declarat că autoritățile ruse i-au refuzat permisiunea să participe la funeralii, ca răspuns la sancțiunile europene împotriva Moscovei.
Eurodeputata letonă Dandra Kalniete a anunțat luni seara că i s-a refuzat accesul în aeroportul internațional Șeremetievo al capitalei ruse.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.