Gabriel Petrea: Am anunțat că nu vreau să mai continui

Gabriel Petrea, ministrul pentru Dialog Social în Cabinetul Tudose, a anunțat, vineri dimineața, înainte de ședința Comitetului Executiv PSD, care va decide lista miniștrilor, că nu intenționează să mai facă parte din viitorul Cabinet.

„Nu mi-am dat demisia, am anunțat că nu vreau să mai continui”, a declarat Gabriel Petrea, ministrul pentru Dialog Social în Cabinetul Tudose.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, după ce CExN i-a restras sprijinul politic premierului Tudose, că preşedintele TSD Gabriel Petrea l-a sunat şi i-a spus că postarea sa nu l-a vizat şi nu a fost scrisă împotriva sa.

„Cu Gabriel Petrea am o mică nelămurire: el m-a sunat şi mi-a spus să nu înţeleg că acea postare a fost împotriva mea”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că a discutat cu preşedinţii judeţeni de la Tineret, care i-au transmis că au fost nemulţumiţi de faptul că acea postare a fost publicată fără acordul lor.

Dragnea a spus că a „permis” în ultimul timp ca unii miniştri să scrie scrisori sau să facă publice anumite postări, în condiţiile în care problemele vizate nu fuseseră discutate în prealabil în partid.

El a dat de înţeles că şi aceste lucruri au dus la căderea Guvernului Tudose şi că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla.

Gabriel Petrea a afirmat într-un document publicat duminică pe site-ul organizaţiei că doreşte o definire mult mai clară a relaţiei dintre conducerea partidului şi Guvernul social-democrat şi ca numirile în funcţii publice să fie făcute pe criterii de competenţă, propunând organizarea unui Consiliu Naţional al PSD sau a unui congres pentru clarificarea situaţiei din partid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.