(GALERIE FOTO) Asaf Avidan: „Îmi doresc să petrec mai mult timp în România“

foto Florin Ghioca

Celebrul muzician israelian Asaf Avidan spune că are o legătură aparte cu țara noastră. El are origini românești, bunicii săi fiind născuți în România. 

Asaf Avidan a susținut un concert în cadrul Balkanik Festival, care a avut loc la Gara Regala Băneasa, în perioada 7-9 septembrie. La finalul show-ului, artistul a făcut câteva mărturisiri.  „Prima dată când am venit aici am avut emoții foarte mari. Acum m-am mai obișnuit. Îmi pare rău că nu am reușit încă să vizitez locurile în care s-au născut bunicii mei, dar îmi doresc mult să vin la un moment dat și să petrec mai mult timp aici”, a precizat Asaf Avidan imediat după spectacol.

Vizibil încântat de felul în care a fost primit de fiecare dată în România, el a mărturisit că în 2019 va face o pauză de un an, iar recitalul de la București este unul deosebit. „Am decis că anul următor voi face o pauză. Îmi iau un an sabatic, în care să stau acasă și să încerc să mă regăsesc. Nici nu știți ce mult înseamnă acest moment! Este un moment incredibil, pentru că am venit direct de acasă, din vacanță, special pentru acest concert și am să mă întorc acasă”, a spus Asaf Avidan pe scenă.

Artistul a făcut, într-adevăr, o excepție și a început oficial turneul său european „The Study of Falling” cu o lună mai devreme decât era stabilit inițial, punând Bucureștiul primul pe itinerariul său. Și nu a greșit cu nimic, dimpotrivă, pentru că publicul de la Balkanik l-a impresionat. Atât de mult încât după o întâlnire cu fanii în spatele scenei, imediat după spectacol, a mai avut un moment de socializare! Peste 20 de norocoși din public au avut ocazia să îl viziteze la cabină, acolo unde Asaf a stat de vorbă cu ei preț de aproape o oră, întrebându-i și lăsându-se întrebat, discutând despre noua sa casă din Italia sau despre legăturile sale cu România, prin bunicii săi. A glumit, s-a fotografiat cu fanii încântați, a dat autografe și a făcut selfie-uri, mulțumindu-le tuturor pentru felul în care au reacționat la cântecele sale.

Asaf Avidan s-a aflat pentru a treia oară în România și pentru prima dată la Balkanik Festival.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.