Topul scumpirilor

Update Prețurile de consum au continuat să crească în luna octombrie a acestui an, rata anuală a inflației urcând la 2,6%, de la 1,8% în septembrie, potrivit Institutului Național de Statistică.

„Preţurile de consum în luna octombrie 2017 comparativ cu luna octombrie 2016 au crescut cu 2,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2016 ‐ octombrie 2017) faţă de precedentele 12 luni  (noiembrie 2015 – octombrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie  este 0,6%”, se arată într-un comunicat transmis de INS.

Ouăle, legumele, conservele de legume și fructele proaspete s-au scumpit cu peste 6%, untul costă mai mult cu aproape 5%, prețul energiei electrice s-a majorat cu aproximativ 7%, iar cel al combustibililor cu 3,4%, în octombrie față de septembrie.

La capitolul mărfuri alimentare, legumele și conservele de legume s-au scumpit cu 6,67%, prețul cartofilor a crescut cu 5,4%, iar alte conserve și conserve de legume s-au scumpit cu 7,6%, în octombrie față de luna trecută, potrivit datelor INS.

Fructele și conservele din fructe s-au scumpit cu 2,5%, iar fructele proaspete, cu 6,1%

Prețurile laptelui și a produselor lactate s-au majorat cu 1%. Brânza a costat mai mult cu 4,8%, iar ouăle, cu 6,6%, în octombrie față de luna trecută.

Prețul untului a crescut, în octombrie, cu 4,8% față de septembrie și cu 11,8% față de decembrie.

În schimb, citricele și fructele meridionale s-au ieftinit cu 1,2%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, combustibilii s-au scumpit cu 3,4%, în urma majorării accizelor la motorină și benzină, iar energia electrică, gazele și încălzirea centrală, cu 6,9%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. în sfârşit munca bietelor găini e (supra)apreciată. Probabil că au un superlider sindical, nu ca horsu….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.