Gata cu şmecheriile la Roşia Montană

Un ordin de ministru blochează eventualele abuzuri la Roşia Montană. Ministrul culturii a sesizat DNA pentru nereguli depistate la Roşia Montană. O şmecherie legislativă ce trebuie corectată.

Un ordin de ministru şi o sesizare a DNA

Dintr-un răspuns dat în aceste zile de ministrul culturii, Vlad Alexandrescu, profesorului Ioan Piso, s-a aflat că pe 30 decembrie 2015, ministrul de resort a emis un ordin prin care întreaga localitate Roşia Montană, pe o rază de 2 km este clasată ca sit în Categoria A a listei monumentelor istorice. Tot legat de site-ul Roşia Montană, pe 30 decembrie a fost sesizat şi DNA. Iată ce a declarat ministrul de resort, într-o intervenţie telefonică, luni seara la Realitatea TV: „Există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A. Ministerul Culturii a sesizat deja DNA în cazul legat de Institutul Național al Patrimoniului. Da, a fost deja depusă o sesizare a DNA-ului din partea organismelor Ministerului Culturii”. Legat de clasificare, ministrul culturii a mai precizat:

Listele au fost, de fiecare dată, elaborate de Institutul Național al Patrimoniului, care este în subordinea Ministerului Culturii. Există o verificare la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, la Institutul Național al Patrimoniului pentru a vedea dacă au existat conflicte de interese, chestiuni care pot prejudicia patrimoniul național al României, nu numai în problema de la Roșia Montană (…)Societatea civilă a tras un semnal de alarmă extraordinar, în acest sens, și cred că ceea ce am făcut eu, la 30 decembrie când am semnat acest ordin, nu a fost decât să recunosc organizațiile nonguvernamentale care au militat în favoarea protecției sitului, acțiunea și determinarea lor. Sigur că acest lucru ar fi putut fi făcut de multă vreme. El nu a fost făcut și aici există o răspundere politică”. Ministrul Vlad Alexandrescu a mai precizat că includerea Rosiei Montană în categori A a site-urilor istorice, mai permite exploatări aurifere doar condiţionat de obţinerea tuturor avizelor legale.

O şmecherie legislativă ce trebuie îndreptată

Prin legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 296/2009 privind Codul Penal a fost abrogat articolul 54 din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care prevedea:

(1)Desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii.

(2)În toate cazurile prevăzute la alin. (1) făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege.

Articolul a fost abrogat pentru „eliminarea paralelismelor” din cadrul mai multor texte de lege. Numai că în Codul Penal nu se regăsesc prevederile abrogate din Legea 422/2001. Suntem în faţa unei şmecherii de zile mari operate începute în 2011 şi continuate în 2012, după ce USL a preluat puterea. De ce spunem că este vorba de o şmecherie (ca să nu utilizăm un termen mult mai dur)? Pentru că prin abrogarea respectivului articol s-a dat undă verde distrugerii unor monumente istorice, în vederea schimbării destinaţiei unor clădiri monument istoric, a spaţiilor adiacente etc. Acest articot trebuie reintrodus, fie în lege, fie în Codul Penal, altfel, oricâte bune intenţii ar exista din partea guvernanţilor, sau a altor organisme, acestea nu vor putea beneficia de protecţie.

Recomanda
Lucian Gheorghiu 765 Articole
Author