GAUDEAMUS 2018 la ora bilanțului

Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat în acest an, în premieră, mai multor edituri,

GAUDEAMUS 2018 la ora bilanțului

Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat în acest an, în premieră, mai multor edituri,

Ediţia aniversară a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, eveniment organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 18 noiembrie. Evenimentele prilejuite de Centenarul Marii Uniri și de aniversarea a 90 de ani de Radio România, cele peste 900 de lansări, prezentări de carte și dezbateri, susținute de cei mai cunoscuți scriitori români ai momentului, au făcut din ediția numărul 25 a celui mai îndrăgit târg de carte din România, timp de cinci zile, centrul de atracție al vieții culturale a Capitalei. Cei peste 125.000 de vizitatori care au trecut pragul Pavilionului Central de miercuri, 14 noiembrie, până duminică, 18 noiembrie, sunt cea mai concludentă dovadă.

Tema centrală a ediției a fost România Centenar, ilustrată prin intermediul unui stand care a găzduit o colecție de câteva sute de volume dedicate acestui moment istoric și prin circa 50 de evenimente. Standul România Centenar a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost acad. Ioan – Aurel Pop.

Premiile ediţiei 2018 a târgului, decernate duminică, 18 noiembrie, au fost:

Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), Polirom (locul 2) şi Nemira (locul 3);

Trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul „6 povești cu draci” de Igor Bergler;

Trofeele Presei pe secţiunile TV, publicaţii print, online și agenții de presă au fost câştigate de: postul Pro TV, publicația Dilema Veche, Mediafax şi Agenția Națională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea radio nu a fost acordat. Posturile Radio România, cel mai frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei;

Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat în acest an, în premieră, mai multor edituri, „pentru admirabila lor activitate editorială naţională, în anul Centenarului Marii Uniri” (motivația juriului). Editurile premiate cu acest prilej au fost: Prut, Ştiinţa, Arc (din Chișinău), Cartier (din Chişinău), Şcoala Ardeleană (din Cluj) şi Casa Cărţii de Ştiinţă (din Cluj);

Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie: – pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română, doamnei Vali Florescu pentru volumul Femei cu bărbaţi de Richard Ford (Editura Vellant, 2018); – pentru traducerea din limba română într-o limbă străină: redacției revistei Caietele avangardei, editor Ioan Cristescu, coordonator ştiinţific Ion Pop, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, pentru nr. 12, 2018, cu tema Avangardă, neoavangardă, postavangardă…, pentru promovarea valorilor novatoare româneşti în lume;

Miss Lectura pentru ediţia 2018 a Târgului Internațional GAUDEAMUS a fost desemnată domnişoara Isabel – Raluca Grigore, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Premiul a constat în echipamente multimedia oferite de InfoTouch Systems și Hidroprotect. Proiecte Radio România – Gaudeamus

În cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XVII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu; câştigătoarele acestei ediţii au fost: locul I – Iulia Sucutardean, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara; locul II – Bianca Gabriela Antofie, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova; locul III – Maria Alexandra Robu, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. Premiile au fost oferite de Radio România (sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg), CEWE și InfoTouch Systems.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2018, 21 de elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociația Club Lions Millennium.

Expoziția „Gaudeamus 25”, amenajată cu sprijinul BRD Groupe Société Générale și al Display Group, în spațiul de evenimente Mircea Sântimbreanu;

Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând la circa 1.500 de volume.

Ziarul Târgului (5 numere) a fost realizat, pentru al cincilea an consecutiv, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola GAUDEAMUS, derulată într-o formulă inedită – câte o extragere la fiecare 90 de minute – pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, a avut în acest an câteva zeci de premii extrem de atractive: 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale, 10 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza, 8 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Emex, pachete de accesorii pentru echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems, vouchere pentru foto-cărți CEWE, echipamente sportive oferite de sportpartner.ro și echipamente multimedia oferite de Hidroprotect.

Seria evenimentelor culturale organizate de Radio România în cursul acestei luni continuă cu ediția a IV-a a Festivalului ”RadiRo”, care a debutat în această seară la Sala Radio, printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio și desfășoară în perioada 18 – 25 noiembrie. Ediția 2018 include și o premieră – o serie de concerte de jazz susținute de Big Band-uri ale radiodifuziunilor publice din Danemarca, Croația și bineînțeles, România. Parteneri GAUDEAMUS 2018 Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii și Identității Naționale Sponsor principal: BRD Groupe Société Générale Parteneri: Camerele de Comerț și Industrie din România și Romexpo, Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București, Display Group. Sponsori: CEWE România, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociația Lions Club Millennium, Optiplaza, Emex, sportpartner.ro, IndECO Grup, Perla Harghitei, Hidroprotect Parteneri media: TVR, Agenţia de carte, Agenția de Presă RADOR, Caţavencii, Media Trust

 

Ce cărţi s-au vândut cel mai bine la Târgul Gaudeamus 2018

Primind şi în acest an premiul I din partea publicului care a votat pentru acordarea trofeelor târgului, editura Humanitas a anunţat că a înregistrat aproximativ 1.400 de exemplare vândute din volumul recent lansat Orice om îi este teamă – Un partid, doi ani şi trei premieri, de Radu Paraschivescu.

Al doilea volum căutat de cititori la standul Humanitas a fost De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi, de Lucian Boia, iar pe locul trei s-a clasat cartea lui Gabriel Liiceanu, Aşteptând o altă omenire. Topul celor mai bine vândute titluri ale editurii a inclus noile apariţii România, Te iubesc, colecţia de reportaje semnată de Cosmin Savu, Rareş Năstase, Paula Herlo, Alex Dima şi Paul Angelescu, Pe mâna cui suntem, de Andrei Pleşu, Dialoguri secrete, de Ioana Pârvulescu, Două eseuri despre Paradis, de H.R.Patapievici, Variaţiuni pe o temă dată, cartea pe care Ana Blandiana şi-a descris-o drept “poem de dragoste despre nedespărţirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărţile mele”, antologia de 12 confesiuni semnate Dan C. Mihăilescu în Plăceri vinovate şi datorii împlinite şi primul roman scris de sibianul Radu Vancu, Transparenţă.

Pentru Humanitas Fiction, volumul cel mai căutat s-a dovedit a fi romanul neo-zeelandezei Morris Heather, Tatuatorul de la Auschwitz.

Povestea tulburătoare a unui tânăr evreu slovac a devansat astfel noul roman al lui Paulo Coelho, Hippie. Pe următoarele locuri din punctul de vedere al vânzării de ficţiune străină editată de Humanitas, au fost Scara lui Iakov, cartea Ludmilei Uliţkaia, Povestiri de ţinut în palmă, de Yasunari Kawabata şi Copilul lui Noe, de Eric-Emanuel Schmitt. Nu lipsesc din acest top nici noile volume traduse din Lorenzo Marone (Tentaţia de a fi fericit), Romain Gary (Promisiunea Zorilor), Kazantzakis Nikos (Grădina de piatră), Anna Hope (Sala de bal) şi de Yōko Ogawa (Suspine tandre).

Dintre volumele destinate copiilor, Humanitas Junior a anunţat că Pana lui Finist Şoimanul, selecţia de basme fantastice ruseşti a fost volumul cel mai bine vândut, urmat de cartea semnată de Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României, De prin veacuri Povestiri istorice şi legende populare pentru copii şi de volumul George şi corabia timpului, din seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking.

Apreciate de micii cititori s-au dovedit şi Basme, de Wilhelm Hauff, Miturile nordului, de Crossley-Holland Kevin, care au completat topul primelor cinci cifre de vânzare, la Humanitas Junior.

Editurile Nemira şi Nemi au participat la târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2018 cu noutăţi editoriale de ficţiune străină, ficţiune românească, non-ficţiune şi cărţi cadou pentru copii. Evenimentul principal a fost lansarea oficială a noului imprint Armada, de science fiction, fantasy şi thriller.

Cele mai căutate cărţi de la standul editurii Nemira au fost Frumoasele adormite, cel mai recent roman al lui Stephen King, scris împreună cu fiul său Owen King. Romanul apare în imprintul Armada.

Al doilea titlu căutat de vizitatorii de la Târg a fost O zi de decembrie, de Josie Silver, din colecţia “Damen Tango”, o poveste de dragoste pentru nopţile lungi de iarnă. Pe locul trei, editura anunţă că s-a clasat titlul Câteva motive să iubeşti viaţa, de Matt Haig, relatarea scriitorului american despre depresia suferită la 24 de ani, o carte inspiraţională despre calea prin care un om s-a întors de pe marginea prăpastiei.

În continuarea topului de vânzări, Nemira anunţă că se clasează Un gentleman la Moscova, de Amor Towles, cel mai recent roman din colecţia Babel, Istoria cuplurilor regale, de Jean-François Solon, o carte care documentează câteva dintre cele mai influente cupluri din istoria lumii, De veghe între lumi, de Marisha Pessl, un roman Young Adult care îmbină thrillerul, supranaturalul şi filosofia pornind de la întrebarea “tu ce ai face dacă ai retrăi de mii de ori aceleaşi 23 de ore din viaţa ta?”. Foarte căutate s-au dovedit şi romanul Înainte de ploi, de Dinah Jefferies, din colecţia Damen Tango, plasat în India anilor 1930, Frăţia corbilor, de Maggie Stiefvater, aventura a cinci adolescenţi în căutarea supranaturalului, Dirk Gently. Agenţia de investigaţii holistice, de Douglas Adams, apărut în imprintul Armada, un roman comic şi absurd, în stilul inconfundabil al autorului Ghidul autostopistului galactic, dar şi Busola, de Mathias Enard, roman câştigător al Premiului Goncourt, apărut în colecţia Babel, care completează lista de 10 cel mai bine vândute titluri.

Cele mai căutate cărţi de la editura Nemi au fost 24 de poveşti de citit înainte de Crăciun, de Brigitte Weninger şi Eve Tharlet, autoarele seriei “Aventurile iepuraşului Matei”, Spărgătorul de nuci, de Valeria Docampo, inspirată de punerea în scenă a poveştii clasice de către George Balanchine, Poveste muzicală de Crăciun, de Cristina Andone, parte din seria „Poveşti din Pădurea muzicală”, Un vultur în zăpadă, de Michael Morpurgo, roman câştigător al Childrens book award 2017, inspirat din povestea adevărată a unui om care ar fi putut să împiedice izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, şi Fetiţa care a salvat Crăciunul, de Matt Haig, continuarea poveştii din “Un băiat numit Crăciun”.

Curtea Veche Publishing a anunţat că a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare la cea de-a 25 ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus şi a practicat reduceri care au ajuns până la 80%. Sărbătoarea a adus împreună nume importante în cadrul unui maraton de lansări şi sesiuni de autografe cu Dragoş Bucurenci, Adrian Cioroianu, Ramona şi Radu F. Constantinescu, Răzvan Exarhu, Laura Laurenţiu, Diana Mandache, Iren Arsene Mate, Alexandru Muraru, Răzvan Petrescu, Andreea Raicu, Mirela Retegan şi Michel Stanovici. Copiii s-au bucurat să-l cunoască pe Fram, ursul polar, care a făcut senzaţie în standul editurii. Nu în ultimul rând, Curtea Veche a lansat un Reading Challenge: cititorii au fost provocaţi să-şi aleagă 10 cărţi de citit până la finalul anului şi să le posteze în social media cu #CVP20 şi #ReadingChallenge, urmând ca în luna decembrie să se anunţe surprize pregătite pentru cei care au acceptat provocarea.

În top 5 preferinţe ale cititorilor de Curtea Veche, pe primul loc s-a aflat una dintre cele două noi cărţi pentru copii din colecţia Poveştile Cristinei, O iarnă de poveşti de Cristina şi Alex Donovici, ilustrată de Annabella Orosz.

Creatorii fenomenului online povestilecristinei.ro au revenit cu o carte de poveşti de iarnă cu personaje aparte: fulgi de nea care visează să se topească în palma unui copil, îngeri salvaţi din zăpadă de fetiţe, copii plecaţi în căutarea lui Moş Nicolae, elfi care dăruiesc Crăciunul. Al doilea loc a fost ocupat de către cea mai nouă carte de memorii de la Curtea Veche Publishing: Ultima vară în Bretania de Ada d’Albon, actriţă româncă de teatru stabilită la Paris, nepoată a lui Mihail Sadoveanu, fondatoarea Théâtre de l’Orme. Un volum care parcurge istoria personală a autoarei, din casa anilor fericiţi, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus şi până în balconul cât o gheretă din Paris, îngropat şi el în flori, unde, sub o tufă de crizanteme galbene, aşteaptă urnele cu cenuşa fără ţară a părinţilor. Pe cel de-al treilea loc s-a aflat cel de-al doilea volum de iarnă din colecţia Poveştile Cristinei, Ţup, salvatoarea iernii de Alex Donovici, cu ilustraţii de Stela Damaschin-Popa. Aceasta este continuarea seriei Ţup în care simpatica ciocârlie salvează pădurea şi aduce iarna, alături de un melc cu cochilia plină de cărţi şi o bufniţă vegetariană. Locul al patrulea l-a ocupat unul dintre cele mai noi titluri de Nassim Nicholas Taleb, Când pielea ta e în joc. Asimetrii ascunse în viaţa de zi cu zi. Trecând prin cam toată istoria omenirii, citând cu fler atât din Părinţii Bisericii, cât şi din Nietzsche şi Popper, din Seneca şi Donald Trump, Taleb ne arată că asumarea riscurilor şi implicarea curajoasă în viaţa de zi cu zi, dar şi în probleme care depăşesc sfera propriei locuinţe sau a interesului propriu sunt atribute esenţiale ale eroilor şi, în general, ale tuturor celor care şi-au găsit sensul vieţii. Pe locul al cincilea s-a aflat cel mai nou titlu de gastronomie de la Curtea Veche, Duminica la prânz de Laura Laurenţiu, cunoscută pentru blogul culinar lauralaurentiu.ro. Un volum de reţete ce se diferenţiază nu doar prin tehnicile moderne şi uşor de aplicat în orice bucătărie ci şi prin coagularea reţetelor în simple dar creative meniuri de prânz pentru întreaga familie.

Cu multe noutăţi editoriale şi peste 700 de titluri cu reduceri între 15% şi 30% s-a prezentat la Gaudeamus Grupul Editorial Trei. Cele mai vândute volume de ficţiune au fost cele care se află şi în topurile internaţionale de bestselleruri: Liliacul, de Jo Nesbø (serie de autor, Editura Trei), Lumina unui nou început, de Agnès Martin Lugand (colecţia Fiction Connection, Editura Trei), Zilele abandonului, de Elena Ferrante (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M), Moştenirea, de Irsa Sigurdardóttir (colecţia Fiction Connection, Editura Trei) şi O fată ca ea, de Marc Levy (serie de autor, Editura Trei).

Colecţiile de psihologie au fost, de asemenea, apreciate de vizitatorii târgului, cele mai cumpărate cărţi fiind 12 reguli de viaţă, de Jordan B. Peterson (colecţia Psihologie Practică, Editura Trei), Corpul meu, trauma mea, eul meu, de Franz Ruppert & Harald Banzhaf (colecţia Psihologie-psihoterapie, Editura Trei), Voinţa de sens, de Viktor E. Frankl (colecţia Psihologia pentru toţi, Editura Trei), Sursele bucuriei, de Salman Akhtar (noua colecţie Psihanaliză contemporană, Editura Trei) şi Tulburările de personalitate din DSM-5, de Len Sperry (colecţia Psihologie-psihoterapie, Editura Trei).

Cei mai mici dintre cititorii de la Trei s-au bucurat de întâlnirea cu personajele lor preferate. Cele mai dorite titluri din colecţiile Literati şi PanDA au fost Petrecerea de Crăciun a lui Pettson, de Sven Nordqvist (colecţia PanDa, Editura Pandora M), Cine a fost Tutankhamon?, de Roberta Edwards, cu ilustraţii de True Kelly (seria Cine? Ce? Unde?, Editura Pandora M), Drumurile mătăşii. O altfel de istorie a lumii, de Peter Frankopan, cu ilustraţii de Neil Packer (colecţia Literati, Editura Pandora M), Oraşul pierdut. Misterele lui Miss Mallard, de Robert Quackenbush (colecţia Literati, Editura Pandora M) şi Crăciunul lui Iepuraş, de Harry Horse (colecţia PanDA, Editura Pandora M).

Editura All a declarat că în fruntea cifrelor de vânzări au încheiat târgul Gaudeaus cu thrillerul Un apartament la Paris de Guillaume Musso, urmat de Volumul XIII Viziunea din cea de-a treia serie “Pisicile războinice”, “Puterea celor trei” şi, pe locul trei, de Atingerea. Cunoaşterea simţului tactil de David J. Linden. Primele cinci titluri vândute au inclus Gena de Siddartha Mukherjee şi The Leader in Me. Cum inspira şcolile din întreaga lume măreţia din fiecare copil de Stephen R. Covey.

Editura RAO a declarat că vedeta vânzărilor la târg a fost volumul Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, de Bogdan Bucur, urmat de Negustorul de manuscrise, de John Grisham, În lipsa preşedintelui, de Bill Clinton şi James Patterson, Cartea secretelor, de E.O.Chirovici, Imperiul furtunilor, din seria “Tronul de cleştar”, de Sarah J. Maas, albumul Queen în 3D, de Brian May, Seria „Spune-mi”, de la Larousse, De la Marele Război la România Întregită, de Liviu Maior, Pe umerii giganţilor, de Umberto Eco şi 1001 de citate care te inspiră într-o viaţă.

Editura Litera a anunţat că autobiografia semnată de Michelle Obama, Povestea mea a fost cea mai vândută carte Litera la Gaudeamus 2018.

După Povestea mea, de Michelle Obama, s-a clasat în raportul editurii 6 poveşti cu draci, de Igor Bergler carte care, în urma votului cititorilor, a fost distinsă şi cu premiul “Cea mai râvnită carte a târgului Gaudeamus 2018”. Clasamentul include şi titlurile Trenul lui Lenin, de Catherine Merridale, Psihoterapia lui Dumnezeu, de Boris Cyrulnik şi Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova, coordonată de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan.

Topul primelor 5 cele mai vândute cărţi Litera Mică la Gaudeamus în 2018 este dominat de poveştile clasice din Crăiasa zăpezii, de Hans Christian Andersen, urmat de Poveşti pentru băieţi care au curajul să fie altfel, de Ben Brooks, O săptămână cu susul în jos, de Carl-Johan Forssén Ehrlin, Politica pe înţelesul copiilor, şi Istoria ilustrată a românilor pentru tineri, de Ioan-Aurel Pop.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.