„Decenii la rând, puterea politică neglijase Armata, care primea cel mai mic procent din PIB din întreaga Europă, iar banii alocați, așa puțini câți se dădeau, erau delapidați de generali mână-n mână cu politicienii…. Corupția din clasa politică era omniprezentă și în Armată. Era plin de generali înaintați în grad pe pile, puși în funcții pe criterii de prietenie…. Lipseau ofițerii care să comande efectiv unitățile de luptă. Așadar, deficitul era major și acutizat de faptul că, dintre ofițerii existenți, mulți erau rezerviști, adică erau destul de slab pregătiți, înaintați în grad doar pe criteriul că știau să scrie și să citească.” Pentru cei care cunosc fenomenul ar putea părea o radiografie a nivelului la care a coborât Armata României, după 7 ani în care doctorul Ciucă a decis tot ce se întâmplă în interiorul ei. Exceptând cifrele din articolul publicat aici, care în procente, însă, ajung la nivelul de astăzi, restul este identic. Starea Armatei de la 1916 este oglinda situației în care se află în prezent.
Armata are „alocate” 90 funcții de general. Preocupați de aparențe ne-am gândit să păstrăm o proporție de 1/1000 militari. Doar că din cele 90.000 de posturi ale MApN, 15.000 sunt ocupate de civili, iar 30.000 sunt neîncadrate. Practic, avem disponibil câte un general la fiecare 500 de angajați.
Din cei 90 de generali, 30 sunt în zone funcționale care nu desfășoară operații militare. Sunt structuri administrative, centrale sau doar aflate în coordonarea MApN ( cei mai mulți fiind juriști, medici, contabili sau ingineri). România are o „Armată NATO” în care cel puțin 30 de generali n-au văzut un teatru de operații, un teren de instrucție și nu vorbesc deloc limba engleză.
În cele 25 zile de război din Ucraina au trecut prin studiourile TV mai mulți generali decât apără Kievul. Unii activi, alții în rezervă, cei mai mulți în retragere. A fost „promovat” ca vector de opinie câte un nou general la fiecare 2 zile. Printre „experții NATO” sunt gl. Bădălan, gl. Dănilă, gl. Ilina, gl.lt. Dobrițoiu, gl.lt. Bălăceanu, gl.lt. Tomescu, gl.lt. Grumaz, gl.mr. Grecu, gl.mr. Barbu, gl.bg Mândrescu, contramiral Frățilă, gl.bg. Crăciun sau gl.bg. Spînu specialistul MApN în analizarea jocurilor pe calculator.
Am putea crede că o astfel de armată este capabilă măcar să se instruiască și să desfășoare acțiuni pe timp de pace. La război sperăm să nu ajungem.
Cronica unor drame care puteau fi evitate
Sâmbătă, 19 martie 2022, un individ cu cagulă a intrat într-o unitate militară, l-a atacat pe militarul din pază, i-a luat arma și încărcătorul cu 30 de cartușe și … dus a fost. Practic, un militar a fost „dezarmat” în timpul unei misiuni de lupta. Paza unui obiectiv, de către o subunitate înarmată, este misiune de luptă, iar utilizarea armamentului în cazul unei agresiuni este acoperită de lege. Dacă a rămas fără armă în fața unui adversar care-l amenința doar cu un cuțit, în război o predă de bunăvoie? Lipsa de instruire a militarului este mai mult decât evidentă, dar vinovată este Vecernia de seară.
Vineri, 18 martie 2022, un subofițer a fost zdrobit de tanc în timpul unui banal exercițiu de antrenament în poligonul Smârdan. Nu se desfășurau trageri de luptă, nu era vacarmul specific unui exercițiu complex, iar militarii nu se aflau sub presiunea câmpului de luptă. În urmă cu peste 3 ani (23 noiembrie 2018) un alt militar a fost electrocutat când încerca să coboare un tanc de pe platforma unui tren. În ambele situații respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă ar fi evitat accidentele.
Luni, 14 martie 2022, un militar român aflat în misiune în Kosovo a murit, din cauza unor afecţiuni medicale. Militarul se afla, din iulie 2021, într-o misiune în cadrul KFOR, pe care urma să o finalizeze în luna aprilie 2022. Conform legislației actuale participarea în astfel de misiuni este limitată la maxim 6 luni. Astfel, înlocuirea militarului ar fi trebuit să se întâmple cel târziu în ianuarie 2022. Încă un deces provocat de nerespectarea procedurilor și un controlul medical superficial. În acest caz nu s-a ordonat nicio anchetă.
Miercuri, 2 martie 2022, 8 militari români și-au pierdut viața în două accidente aviatice în județul Constanța. Circumstanțele sunt mai tulburi decât mintea ministrului apărării, Vasile Dîncu. „A fost conjuncţie nefericită de factori în care vremea a fost într-adevăr defavorabilă, s-au creat nişte curenţi descendenţi în care a intrat aparatul… Parametrii erau buni când au plecat, erau funcţionali din perspectiva vitezei vântului, am văzut starea meteo. Au intrat într-o zonă de curenţi, era furtună, era ninsoare în care dintr-o dată pilotul care a plecat a anunţat baza că a intrat într-o zonă şi i s-a ordonat rapid să se întoarcă…!” Orice încercare de descifrare a elucubrațiilor și aberațiilor pe care le emite Dîncu riscă să ne scrântească grav neuronii. Este incredibil cum un astfel de individ a ajuns profesor universitar și conducător de doctorat. Lipsit de coerență, dușman al exprimării inteligente și incapabil să articuleze o idee clară Dîncu pare definiția unui plagiat. Inventat doar ca să se vorbească despre el.
De la începutul războiului din Ucraina Armata României a pierdut 10 militari. ZECE. Fără să fie implicată în operații militare, fără să o amenințe vreun inamic, fără să tragă un glonț. Au murit zece militari și nu există niciun vinovat. Niciun general nu a fost eliberat din funcție, niciun ministru nu și-a dat demisia, niciun comandant nu a fost schimbat. Vinovați sunt vântul, zăpada, curenții de aer, ceasul rău și pisica 13.
Victimele colaterale ale unui sistem corupt
Ne întrebăm cum este posibil? Simplu. Majoritatea generalilor sunt niște marionete numite în funcție pentru că și-au dovedit obediența și disponibilitatea de a nu contesta deciziile lui Ciucă. Nu poți schimba sau destitui o marionetă pentru că oricum nu rezolvi nimic. „Păpușarul” este cel care trebuie înlăturat.
Degeaba avem alocate 2 procente din PIB Armatei și este promisă o suplimentare de alte 0,5 procente. Oștirea este prost înzestrată, penibil echipată, lipsită de mijloace materiale și financiare pentru a se instrui, folosită doar pentru parade și ceremonii. Avem o Armată în care controalele sunt formale sau ignorate de decidenți, anchetele și investigațiile sancționează petenții sau acarul Păun, iar măsurile corective sunt paleative.
Pilotul MiG-ului căzut la începutul lunii avea 400 ore de zbor în 8 (opt) ani. O medie de 50 ore de zbor pe an. În țările civilizate asta este media pentru un pilot amator. Căpitanul Costinel Niță nu avea 200 ore/ an pentru că i-au fost interzise. La o astfel de medie epuiza resursa aparatului de zbor, un MiG mai bătrân ca părinții noștri, iar Petrescu, Pană și alții ar fi trebuit să-și anunțe stăpânii că suntem lipsiți de aviație.
Plutonierul adjutant Gabi-Victor Roman a murit în Kosovo pentru că sistemul permite eludarea normelor, uneori cu consecințe tragice. Legile sunt făcute pentru fraieri, cei care se consideră „orientați” știu cum să le folosească în interes personal. A murit și pentru că sistemul medical militar este ros de corupție și afaceri de familie. Tratamentul și asistența medicală acordate militarilor sunt o minciună. Militarii plătesc la fel ca fiecare dintre noi contribuții la sănătate și au parte de un tratament mai prost decât mulți civili.
Cei 7 militari din elicopter au murit pentru că armata este lipsită de specialiști cu experiență. S-au depus mai multe eforturi să fie eliminați profesioniștii decât au fost făcute să se formeze alții. Vom demonstra, ca să nu aibă emoții „păpușarul” că acuzăm fără dovezi. Cei 7 militari au murit pentru că un întreg lanț de comandă și decizie a fost incapabil să evalueze corect situația. În cele din urmă, nu au avut nici măcar decența să anunțe mai întâi familiile celor decedați. Era mai importantă alimentarea presei cu știri de „breaking news”.
Plutonierul Sebastian Șerban a murit în Poligonul Smârdan pentru că în armată securitatea și sănătatea în muncă este un domeniu ignorat, neglijat, ironizat și persiflat. Nimeni nu plătește pentru nerespectarea regulilor de securitate și sănătate în muncă. În ultimii 10 ani nu a fost identificat niciun vinovat deși numărul deceselor este superior celui al militarilor căzuți în Afganistan. Totul este mușamalizat, iar mortul și ghinionul sunt singurii vinovați.
Militarul din pază a rămas fără armă pentru că ăsta este nivelul de instruire al unei armate care a externalizat tot și care „activează” mai mulți ofițeri, din civili trecuți de 40 de ani, decât pregătește prin sistemul propriu de învățământ. Academia Forțelor Terestre eliberează diplome de doctor, dar nu mai pregătește comandați de plutoane. Univestitatea Națională de Apărare oferă studii de licență doar ca să-și păstreze Școala Doctorală, dar nu are decența și onoarea de a-și asuma furturile intelectuale pe care le-a tolerat în majoritatea tezelor de doctorat. Dimpotrivă, continuă să o facă.
Avem o armată în care întregul sistem de mobilizare este realizat prin structuri ale căror pază este asigurată de firme private. Instituțiile de învățământ militar, acolo unde se pun bazele viitorilor ofițeri sau subofițeri, au catering și paza externalizată, iar instrucția este tot mai mult desfășurată în mediul virtual.
Avem o armată de generali care comandă o trupă în descompunere. Nu este departe ziua când vom angaja firme de pază se ne apere militarii aflați în posturile de santinelă. Le oferim astfel timp de meditație și pentru un „selfie” cu care să-și actualizeze „statusul”.
@REVENIRE LEGE IN PARLAMENT
DA
Sun Tzu
inainte de 1989 Romania avea 4 Armate si nici un general de Armata(4 stele)
Azi Romania nu are nici macar un corp de Armata si 2000(generali).
Degradant.Dezonorant.O Rusine
Avem o armata de generali care nu se pricep la nimic.
Tot ce se intimpla in Romania la ora actuala arata ca o piesa comica scrisa de Caragiale.Totul functioneaza invers de cum ar trebuii sa fie normal si corect.Asta este si motivul pt. care noi batem pasul pe loc de atatea ani, comparativ cu alte tari europene ,care au facut si ele parte din lagarul tarilor comuniste si acolo nu se vede barambureala care este la noi in tara.
Erdogan a facut pushcarie pentru ca a citat:
„minaretele sint rachetele noastre”
-si noi nu avem generali??????
(nu stim cati generali a avut Afganistanul incepind cu 1979….)
pentru ca singurul pradator natural al securitatii este armata, armata a fost desfiintata. oprichina , desi brutal de eficienta impotriva populatiei si a boierilor nu a facut nicio branza in 1571 contra tatarilor. politia secreta nu bate niciodata armata regulata
armata ca si orice alta institutie a statului roman este o sinecura
Eu cred ca avem cea mai puternica armata din lume , daca ne raportam la numarul de generali pe cap de soldat! Inca un mic efort si se ajunge la paritate ! Hi,hi,hi!
Propun sa inlocuim soldatii carora li se fura armele in postul de paza cu generali,poate sunt mai vigilenti.
Sa nu-i uitam pe vajnicii generali Degeratu (cel pentru care o fraza extenuanta continind mai mult de zece cuvinte presupune o luna de concediu si odihna !), Iordanescu (pupatorul de icoane si moaste), Nastase (caftitorul de jurnalisti), Ontanu (sef de stat major al pepenilor si cartofilor din Piata Obor) si, bineinteles, Oprea, tatal izmenelor !
Pas cu pas…
In sec.16 Moldova & Valahia mai puteau avea ( încă) cate o armata proprie de cca 20.000. Sigur cu binecuvântarea Stambulului
In sec 18 odată cu impunerea domniilor grecești din Fanarul otoman au încetat să existe și aceste mici forte militare.
Otomanii aveau ei grija de apărarea granițelor ….
Oare azi nu cam la fel!?
Mă întreb și eu că prostu’….
ar fi ca la trecerea in pensie a unui muncitor sa fie facut maistru, a unui inginer, sa fie facut automat director, bineinteles, cu pensia aferenta!???? Ai?
Crede cineva că a ști limba engleză te face a a fi un bun militar, un bun tactician și strateg? La ce folosește, când tu te adresezi soldatului român care, în perioada următoare va fi semianalfabet la nivelul învățământului românesc, într-o Românie eșuată, cum cu mândrie afirma bravul nostru președinte, votat cu peste 68% de românași. Apoi, cunoscătorii de limbă engleză, în marea lor majoritate, sunt școliți în statele occidentale, cu predilecție SUA și Anglia, asta nu însemnă că sunt și somități în domeniu. Ați studiat CV lui Ciucă și a șefului statului major al apărării, dar nu numai, să vedeți câte cursuri au pe afară și câte în țară? După aceea, SUA are pretenția de a fi numiți în funcții pe toți cei școliți la ei, așa cum făceau rușii pe vremuri cu cei de la Frunze. Dacă ar fi să ne uităm în trecutul mai îndepărtat cei care făceau studii afară, la francezi sau nemți, erau adevărate elite ale armatei, putem aminti doar câțiva, Antonescu, Averescu etc.
Incompetenta castei generalilor e mostenita din comunism cand primordiala in ierarhie era INDOCTRINAREA BOLSEVICA!!! Azi a devenit o combinatie de supunere neconditionata fatza de ILEGALII legendati de Partid si Securitate in fruntea statului si
de imburghezire/capitalizare fortata ca parte din capitalizarea nomenclaturii comuniste de dupa Lovitura de Stat Comintern
din 1989!!!Compararea situatiei de azi cu situatia Armatei Regale a Romaniei din 1916 mai presus de tendentiozitatea crasa
de a compara doua situatii total diferite, scoate in evidenta NEINTENTIONAT, adevarata gafa dogmatica, faptul ca si din acest motiv, al absentei unei dotari corespunzatoare pentru un razboi cum nu mai avusese loc in istorie, Romania a fost scoasa din NEUTRALITATEA BENEFICA, fiind impinsa descreierat in macelul bolsevic mondial de ILEGALII leninisti din armata si politica, fiind cotropita aproape in totalitate!!!
astea au fost in fapt ordinele stapanilor lumii. o tara lipsita de armata este o tara aservita altor puteri. in totalitate. o tara lipsita de conducatori patrioti si o politica formata din cetateni iubitori de neam si cu credinta in suflet, este o prada usoara la indemana interesatilor. distrugerea economiei, invatamantului, armatei, medicinei si a adevaratilor doctori care cred si slujesc oamenilor prin JURAMANTUL DEPUS, a fost planul bine ticluit al umbritilor incepand cu caderea zidului si a asasinarii „comunismului” – o utopie ca si libertarianismul care se vrea instituit la nivel global, sisteme care vor duce la DEPOPULARE CONTROLATA A OMENIRII SI HIBRIDIZAREA OMULUI PRIN EXPERIMENTE INUMANE RIDICATE LA RANG DE #NORMALITATE. Se chinuiesc de secole sa construiasca acest imperiu al „binelui cu forta”. un imperiu criminal, fanariot in care nu exista viitor pentru copiii nostri. o temnita mondiala. CAND VA OPRITI DIN DORMIT? CAND DESCHIDETI OCHII SA VEDETI ADEVARUL? ADEVARUL CARE ESTE DINCOLO DE COPACUL PUTREZIT PE CARE IL ARUNCATI IN OCHII POOLIMII ZI DE ZI? AVETI COPII? SAU SUNTETI DEJA ROBOTI?
Generalii romani,mai multi ca generalii chinezi si americani, la o armată microscopică au fost făcuti pe ‘foc automat’ incă in epoca Iliescu,care căuta sa-si fidelizeze si recompenseze autorii loviturii de stat militare! Că toti generalii care au doctorate sunt pe ‘copy paste’, ca nu e unul cu adevărat capabil sa fie GENERAL,e altă discutie!
Articolul imi aduce aminte de situatia din Mexicul revolutionar de pe la 1900 cand in armata mexicana existau doua grade :sergent si general
Putori pe munca noastra, pensionari la 45 de ani, sa le fie rusine de haina militara pe care o poarta
Niște putori oportuniste, care s-au făcut militari cu convingerea că nu au decât de stat in bocancii statului la popotă și să iasă inainte de vreme in pensie cu sume nerușinate..La o adică ei sunt primmi care fac stânga-nprejur..
Trebuie plecat de la baza ca organizare. Caporal conduce 30 soldati, sergentul pana la plutonier 3 grupe a 30 adica 100 oameni.
Locotenent, pana la capitan 300 oameni. Maior pana la 1 mie soldati.
Colonel conduce 5 mii oameni.
Generalul 15 paba ka 20 mii oameni.
La armata romana de 80 mii soldati trebuia sa avem 4 sau 5 generali de infanterie plus inca 4 pentru alte arme. Adica maxim 10 bucati. Dar ereau generali .
Dintre toți generalii care s-au vânturat pe la tv, cel mai tare a fost un amiral care se încurca in doua cuvinte. Mai trebuie chemati Gl. Ilie Năstase, Gherghe Turda,Iordănescu, Lăcătuș și mareșalul Oprea, cel cu interesul național. Ontanu, nu știu cum o mai duce, cred s-a dat la fund sa nu facă valuri. La noi ca la nimenea! Când trece în rezervă un general mai primește automat o stea strălucitoare!
Pare ciudat dar nu militarul e vinovat ci GENERALUL care conduce obiectuvul su toti prostii de sub el.
Daca posturile de paza ereau asezate la distanta la care sentinelele se vad una pe alta si pot comunica, soldatul striga la cealalta sentinela ca este atacat. Ce ziceti ba generalilor??? Asa ca sunteti prosti??? Al doilea se puneau becuri cu senzori de miscare pe gard. Oricine sarea gardu suna sirena.
Apoi camere de supraveghere…etc
Simpla coincidenta ca un militar sa ajunga in fruntea guvernului doar cu cateva luni inaintea izbucnirii conflictului? Si de ce un militar (r)?
Intrebarea se pune: Este vreun domeniu in care se performeaza ca la carte? O gramada de incompetenti si de smecheri au pus mana pe fraiele tarii si o SUFOCA!!!
..cum e țara asa și armata!!..cum e armata așa și clasa politica!!..cum e clasa politica așa și pulimea!!..
„…nu vorbesc deloc limba engleză…” – Inainte de 90, ca sa ajungi general, trebuia sa fii membru PCR. Acuma, trebuie sa stii engleza. De aia, inainte se inghesuiau sa intre in PCR, iar acuma se inghesuie la cursuri de engleza. Apararea tarii? Ce e cu ea? Daca nici ziaristii nu au treaba cu ea, de ce ar avea militarii?!?!? Acuma, esential e sa stii engleza si sa te duci in teatrele de actiuni in care … Da’, chiar ce se intampla in acele teatre?! Pe cine apara acolo? Dusul in acele teatre este similiar cu ce fac rusii acuma, dar ei sunt condamnabili. Ei s-au dus in teatrul de operatii din Ucraina, ca n-aveau loc in Irak, nici in Afganistan, ca acolo mai fusesera si fusesera si ei alungati, inainte de a fi alungati aia din NATO.
Daca Moldova sau Romania erau atacate de rusi, pariez ca americanii si UE-istii nu se mai dadeau de ceasul mortii pt. noi cum fac azi pt. Ucraina.Armata noi nu mai avem decat cu numele.In caz de agresiune, vom proceda ca in 1940, cand ne va deveni clar ca NATO nu va risca un razboi mondial pt. noi.Oricum, spiritul de sacrificiu al romanilor, nationalismul, ca parte a patriotismului, necesar in astfel de vremuri tulburi, a fost distrus de politicieni si lipseste cu desavarsire la noile generatii, care fac cozi la pasapoarte pt.a fugi in tari non-UE, in caz de razboi.Pe noi ne-ar termina rusii in 24 de ore, daca am opune rezistenta si nici americanii si Vestul nu se vor omori atata sa ne caineze atata, ca pe ucraineni.
la atitia generali ,gurile rele spun ca avem mai multi ( inclusuv rezervistii) decit armata SUA , e ne mai trebuie militari ? Iar tehnica de lupta ? Cred ca dotarea cu ghioage sau maciuci ar fi mai eficienta. Cunosc citeva cazuri de ofiteri superiori in rezerva ,care spuneau ca „nici in cele mai frumoase vise nu credeau ca vor fi pensionari la 50 de ani cu gradul de colonel „.Inzestrarea armatei ? Am lucrat in cadrul RATMIL si stiu cum se face. Asa ca no comment!
In politica , magistratura si in armata ajung toti lenesii, hotii,prostii, inutilii si idiotii care nu sunt capabili sa invete o meserie.Toti sunt specialisti in vorbe si in nimic.Niste capuse care traiesc pe spatele celorlalti.