Generalul Plavenco a șparlit toți banii

Ar fi ieșit nu știu ce scandal între șeful Depozitului Central de Furnituri de Război, generalul Plavenco și nu știu care general de la Diviza de Tancuri. Ar fi pe fir și niște socialiști și niște liberali care au tras un ce folos din vânzările ilegale de arme pe care le-a făcut generalul Plavenco, acum câțiva ani, în Africa. Generalul Barbulis, tanchistul nostru cel vestit, ar fi luat o bătaie soră cu moartea pe un câmp de luptă deschis undeva mai la sud, dincolo de Arhipelagul de Argint. Venusienii au desfășurat acolo niște companii motorizate, înarmate până-n dinți iar tancurile generalului Barbulis n-au făcut față fiind practic niște vechituri. Asta e, nu e nimic nou sub soare. Generalul Plavenco a șparlit toți banii, Președintele tace chitic, Parlamentul arde gazul, ce să mai vorbim. Naționaliștii au sărit ca arși. S-au gândit să înființeze un nou partid dar evenimentele s-au precipitat. S-a zvonit că generalul Plavenco ar fi căzut răpus într-o ambuscadă venusiană. Asta e, banii șparliți nu i-au ajutat la nimic. Noi am pornit în bejenie, mânați de la spate de trupele venusiene. O vreme ne-am trăit traiul printre tancurile noastre ruginite, spulberate de invadatori. Mâncam ce găseam, căutam prin albia râurilor colmatate. Pretutindeni erau bucăți de obuze, camioane răsturnate, avioane făcute bucăți. Am trecut iarna destul de greu. Ne încălzeam cu lemne furate de la marginea orașelor. Puneam lemnele grămadă în niște tomberoane, turnam benzină peste ele și uite așa ne încălzeam. Nu știu care a zis să ne facem un partid al refugiaților dar la ce ne-ar fi ajutat asta? Politica noastră tembelă ne dusese de râpă. Acum trăgeam ponoasele. Prin primăvară, venusienii au murit cu miile, dintr-o pricină necunoscută. Așa că ne-am reîntors la casele noastre, ne-am reluat viața. Au început din certurile între partide. Socialiștii trăgeau hăisa, liberalii trăgeau haisa. Parcă nimeni nu învățase nimic din întâmplările groaznice prin care trecusem. Și, să vezi! Asta e o chestie de neînțeles. Cum s-a zvonit că vom avea noi alegeri prezidențiale, cum a apărut ca din pământ generalul Plavenco. Bine hrănit, proaspăt ras și prosper. Făcuse el niște învârteli cu venusienii! Campania electorală s-a încins foarte tare. Perspectiva ca generalul Plavenco să devină președintele nostru se contura din ce în ce mai tare. Nu ne-a căzut bine deloc. Generalul Plavenco avea destui susținători așa că nimeni nu s-a atins de el. Asta e, ne-am zis, disperați, am nimerit din lac în puț. Apoi? Apoi, uite, într-o dimineață cețoasă, în piața centrală s-a auzit un foc de armă. Da, așa a fost, generalul Plavenco trecea pe acolo, într-o mașină decapotabilă, se ducea la nu știu ce miting electoral. Și s-a auzit un foc de armă, unul singur. Generalul Plavenco a căzut pe spate, plin de sânge. Nu se știe cine a tras. Pur și simplu nu se știe. Cam așa se sfârșește povestea asta. Bineînțeles că, așa de ochii lumii, autoritățile au organizat niște funeralii opulente, un fel de mascaradă națională ca să salveze aparențele. Ne-am dus cu toții la înmormântare și am mimat, fiecare, un moment dureros. vezi, așa suntem, niște fățarnici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. Frumos!
    Foarte frumos!
    Din pacate asta este o poveste sarbeasca sau una croata, nu una romaneasca! Mi-a placea ca intr-o zi sa fie o poveste si romaneasca, din pacate nu vad nici o posibilitate acum!

  2. Dupa ce se auzi un zgomot de ciocănitoare sau de cioara cu pașaport verde vizat la zi și la fără frecventa, generalul Pavlenco cazu pe spate. Și ca o persoana fluida ce era femeia din el prinse viata și-i invada toată făptură sa de mumie navetista din Epoca Pietrei Turnate. Transformarea ii deschise pofta spre nevoi care se satisfac numai cu bulane de politisti negri infipte în erosul gândirii periferice a zonei pubiane. Consilierul pe probleme de apărare simți momentul invadarii și, ca atare, comanda trupelor motorizare asaltul asupra inamicilor. Pavlenco fu ridicat de pe spate și trecut în poziție de patruped de companie drepți. Poziția genera un val de oftaturi prelungi în rândul laturii lgbtiqiste a securității armatei USR, oftat ce fu încarcerat 24 de ore, pe motiv de nesupunere la ordinele de poziții și de stat Major Minor. După circa trei batalii decisive, dorința de a fi bărbat ale transgenului se regulariza, precum a fost regularizat tovarasul la pirmida regulata din capitala spirituala a mumiile de proveniență cunoscuta cu aproximație. Grupul de susținători, văzând ca Pavlenco este în viata, își aruncara pălăriile în valul patru a pandemiei, care se apropia de țară cu viteza melcului fără casa de vacanta la munte, dar cu teren intravilan achiziționat la Marea resetare curcubeica. Privind mulțimea extaziata, Pavlencu reuși sa articuleze, citind de pe prompter, următorul discurs, care fu transmis in direct de către toate posturile TV, la ora sase seara, deci o intarzaiere de 4 ore, 3 minute și cateva secunde decisive pentru viitorul nației. Discursul fu scurt, dar gras și condinentat cu expresii filosofice greu de înțeles de multime:

  3. Dragi romani. Maine soarele răsare la douăzeci și patru de ore. Asa ca va doresc viata scurta și virusi cu batista la ochi călătorind pe pluta. Nu uitați sa va spălați cu nisip carat în saci. Azi am fost invadat de o femeie si-un ortac. Sa instalam teama la vama și durerea la pastrama. Și foarte important, stați cu pașaportul verede-n pat, dacă nu vreți sa fi amanetati și vânduți ratati. Maine avem o zi decisiva. O sa vedem dacă câinele a rămas gravida. Fac naveta spatiala și de ras și de ocara. Fiind obosit peste măsură ma duc ca să ma culc în sura. Uralele umplura piață pana la refuz. Ba mai detera și pe din-afara cu zerodoctii din papucii statului. Comentatorii politici, si-n special colaboratorii securității, considerata discursul genial și plin de substraturi politice și geostrategice. Unul dintre ei afirma: sunt bulversat. Nu-mi găsesc cuvintele fiindcă mi-am pierdut ochelarii și beșica udului rațiunii, ca să pot reproduce, în condinții vitro o noua fiinta care sa-i calce pe urmele pe care nu le-a lăsat pe pământ, ci în stele și în nopti cu cucuvele. Altul, cu ochelarii pe nas și puțin peste măsură de gras facu următoarea afirmatie: Manole l-ar fi zidit la fundamentul României moderne, cu prompter cu tot, ca sa audă și generațiile viitoare cum se gândește pas cu pas fără gânduri și fără dureri de cap, în parcursul European al tarii. Planul NRR este pe mâini bune. De aceea inceperea lui cu RESETAREA este o condiție sine quan Ion. După discurs Pavlenco părăsi piață cu plasa plina de legume, zarzavaturi și murături. Se retrase alături de consoarta fără soarta și-si facu un suc de telina cu morcovi. Il bau, după care se culca trei zile și trei nopți pline de împliniri istorice pentru patrie. Când se trezi, ii zise consoartei: ce suc de tot rahatul! Ce rahat de tot sucul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.