Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că decizia de a cere avizul CES şi CSAT în legătură cu legile care vor fi asumate de Guvern, în contextul invocării de către acesta a siguranţei naţionale în sprijinul măsurilor de austeritate, nu este o tactică de tergiversare.
„Guvernul nu poate să invoce o problemă de siguranţă naţională fără avizul şi acceptul CSAT. Dacă nu, înseamnă că invocarea acestui pretext a fost absolut artificială. Nu cred că aceste lucruri trebuie să rămână fără răspuns”, a afirmat Mircea Geoană, într-o intervenţie la Realitatea FM.
Preşedintele Senatului a admis că răspunsul aşteptat la solicitarea ce urmează a fi transmisă în cursul zilei CES şi CSAT nu are o încărcătură juridică, dar a subliniat că este necesar să prezinte Consiliul Suprem de Apărare a Ţării care este riscul la adresa securităţii naţionale.
„În clipa când privezi un cetăţean român de dreptul său suveran de a se adresa justiţiei, de a se adresa Curţii Constituţionale (…) am nevoie de un temei legal, nu de o invocare a guvernului”, a spus Geoană.
Fostul lider al PSD a mai spus că niciodată din 1930, de pe vremea guvernărilor liberale sau ţărăniste, nu s-a ajuns la îngrădirea drepturilor cetăţeneşti, atunci când e vorba de salarii sau de pensii.