Mircea Geoană, cataloghează drept „deplorabile” explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul din 1 Decembrie, de la parada militară şi îl îndeamnă pe preşedintele Traian Băsescu „să nu profereze minciuni” despre el.
„Constat cu regret şi mâhnire că Traian Băsescu nu a înţeles, nici după şase ani de mandat prezidenţial, despre cum trebuie să se comporte şi cum trebuie să vorbească un şef de stat. Din păcate, Traian Băsescu nu a înţeles nici că în statul român există o ierarhie şi o ordine constituţionale care trebuie respectate, indiferent dacă domniei sale îi convine sau nu. În acest context, doresc să calific drept deplorabile explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul de pe 1 Decembrie, de la parada militară. Onorul de Ziua Naţională se acordă preşedintelui României, nu lui Traian Băsescu în calitate de cetăţean”, se arată într-o declaraţie e preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, remisă, joi, agenţiei Mediafax.