Mircea Geoană ține în atenție opinia publică privind o eventuală candidatură la Președinția României, dar spune că nu este încă hotărât. O decizie finală va lua în curând, a spus acesta, în direct de la Washington, pentru Antena 3, Mircea Geoană a declarat că este tot mai aproape să ia o decizie.
„O decizie finală nu am luat încă, deocamdată trebuie să mă ocup de obligațiile mele la nivelul NATO, dar văzând ce se întâmplă în țară sunt tot mai aproape de o decizie. Nu este cazul să fac acum un anunț, dar se va întâmpla în curând. Vom vedea ce avem de făcut, sunt extrem de măgulit că oamenii au o părere bună despre mine.
Este o decizie importantă ce necesită implicare, dar cred că acum sunt mai aproape de decizie, o decizie cu anunț public care să termine această perioadă cu răspunsuri încă evazive din partea mea.
Dacă voi pleca mai devreme din NATO, răspunsul este da, sunt un om trecut prin viață, știu ce înseamnă politica. Pot spune că nu sunt în căutarea unui alt job internațional după o astfel de poziție în NATO. Dacă va fi de făcut, de pus umărul la renașterea țării, am s-o fac cu toată inima, nu mă întorc la ce am făcut în anii precedenți, am învățat politică”, a spus Geoană în interviul pentru Antena 3.
CONTINUAREA POVESTII MANTALEI ALBE
DACA te imbraca Basescu SI in Manta ALBA a la Misu Caftangiuu’ … 😊😊😊NU stiu daca te mai spalau Alde NATO de Rasuu’ CURCILOR …
ASA a patit Basescu, daca a intins-o la Infinit cu Lectura Cartiii lu’ Ala, GALOSuu’ Facial, CARTARESCU, Ala de zicea Ceva …nenPotrivit, parca relativ la Ma-sa … 😊😊😊
a scapat Ocazia sa citeasca Istoria Literaturii Romane … … de Goerge Calinescu si AFLA Faza cu Mantaua ALBA.
NU mai scapai de Ala si NICI de R I D I C O L …
Ai avut Maaaree Noroc …
Inca un PS: Iliescu l-a invatat pe Basescu sa iti faca Diverse …:😊
D’ UITE ca, desi Persoana CULTA inDestul, TOT NU STIU de Faza cu Mantaua A ALBA a lu’ MISuu’ CAFTANGIU …