Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, la Antena 3, că este imposibil ca tranşa următoare din împrumutul extern să mai fie trimisă în ţară la termenul stabilit, FMI şi CE aşteptând, potrivit acestuia, până în septembrie să vadă dacă măsurile de austeritate produc efecte.
„Ni s-a invocat fapul că trebuie să luăm o tranşă de la FMI acum, la boardul din 20 iunie. Pot să vă spun cu toată experienţa pe care o am în acest domeniu că este imposibil ca această tranşă să mai vină în termenul dat. De aceea, eu mă aştept ca cei de la Fond şi Comisia Europeană (…) vor aştepta probabil până în septembrie ca să vadă dacă aceste măsuri produc sau nu efecte în economia reală”, a declarat Geoană .
Fostul preşedinte al PSD a mai precizat că, deşi a supravieţuit moţiunii de cenzură, Guvernul Boc va cădea în următoarele luni chiar „şi la o simplă adiere”.
El a mai spus că în perioada următoare PSD va demara mai multe acţiuni de contestare a măsurilor de austeritate, atât de natură constituţională, cât şi de natură politică.