Germania, apel la protejarea creştinilor din Egipt

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, face apel la protejarea creştinilor din Egipt, apel lansat într-un interviu ce va apărea duminică în revista germană Focus şi din care AFP publică sâmbătă unele extrase, potrivit Agerpres.

”Minoritatea creştină din Egipt trebuie protejată”, a declarat ministrul german, în timp ce creştinii de religie coptă şi bisericile lor sunt din ce în ce mai mult victimele unor atacuri în Egipt.

Sâmbătă, şeful diplomaţiei germane îl primeşte la Berlin pe Khalid bin Mohamed Al-Attiyah, omologul său din Qatar, principalul susţinător al confreriei Fraţii Musulmani.

În interviul său pentru Focus, Westerwelle a indicat că nu le ia partea nici militarilor, nici Fraţilor Musulmani. ”Nu suntem de partea vreunei forţe politice”, a declarat ministrul german. ”Suntem de partea oamenilor care se pronunţă pentru libertate şi valorile democratice, şi care vor o societate deschisă”, a adăugat el.

Guido Westerwelle a afirmat că guvernul german nu intenţionează să-i livreze arme Egiptului. ”În ceea ce ne priveşte, politica noastră de export este deja restrictivă /../ Şi aşa va rămâne, având în vedere îndeosebi actuala evoluţie”, a mai spus şeful diplomaţiei germane

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.