Update Deputaţii germani au adoptat vineri un proiect de lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, după ce cancelarul german Angela Merkel a renunţat să i se mai opună de principiu, relatează AFP.
Textul, care stabileşte că o ”căsătorie este încheiată pe viaţă de două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex”, a fost adoptat cu o majoritate de 393 de voturi de deputaţi din trei partide de stânga reprezentate în Camera inferioară a parlamentului – social democraţii, ecologiştii şi stânga radicală – cărora li s-au alăturat deputaţi din familia conservatoare a lui Merkel.
Angela Merkel a anunţat miercuri deputaţii din partidul pot vota liber, deși avea în plan un vot abia după alegerile legislative de la sfârşitul lui septembrie.