Eroarea de strategie a Europei de Vest

Germania susține „rezistența“ din țările estice

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat săptămâna trecută că este important pentru Germania să sprijine „rezistența sănătoasă, democratică a tinerei generații“ din Polonia. Von der Leyen a spus cele de mai sus, pentru ZDF,  vorbind despre copiii săi aflați la studii în Polonia, în cadrul programului Erasmus, și despre experiența trăită de ei odată cu venirea la putere a conservatorilor eurosceptici ai lui Jaroslaw Kaczynski, în 2015.

Replica Varșoviei nu a întârziat. Ministrul polonez al Apărării l-a convocat pe atașatul militar al Ambasadei Germaniei pentru a oferi explicații. Ministrul de Externe, Witold Waszczykowski, a declarat: „Este una dintre cele mai explicite declarații, despre care nu sunt sigur dacă este un avertisment sau o admitere din partea Germaniei a faptului că se implică în afacerile noastre interne“.

Imediat, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării a susținut că declarația lui von der Leyen a fost trunchiată. „Citatul a fost modificat în social media și a fost scos din context. Doamna von der Leyen a subliniat că UE este un proces inclusiv prin care se dorește prezervarea și consolidarea valorilor comune ale UE și luarea în calcul a tuturor pozițiilor.“

Falsa dispută a cotelor de imigranți

Scurta dispută diplomatică de mai sus ar trece neobservată dacă nu ar fi simptomatică pentru diferențele de percepție dintre vechii membri UE, nucleul dur al Europei și mai noii membri din statele central și est-europene. Mai toate publicațiile internaționale pun afirmarea puternică a Grupului de la Visegrad (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria) pe seama disputei cotelor de imigranți impuse de UE. Dacă nu ar fi existat această nefericită abordare contabilă, mai degrabă decât instituționala, atunci nici „elevii neascultători“ din fostul lagăr socialist nu s-ar fi făcut auziți, pare să fie mesajul. Mai mult, publicațiile de la Bruxelles au început să susțină că unitatea Grupului de la Visegrad este tot mai fragilă, din cauza pozițiilor diferite ale Poloniei și Ungariei (polii „iliberalismului“ central-european) față de Rusia.

Liantul sărăciei

Însă liantul Grupului de la Visegrad este mai profund și tinde să prindă și în alte state foste socialiste acum membre UE, în România și Bulgaria.

Mult mai sărace decât Italia, Spania sau chiar Grecia, țările central și est-europene se conduc după cu totul alte reguli economice și sociale. Dacă în Italia sau Grecia generația actuală și-a acordat beneficii care au ajuns să îndatoreze cel puțin următoarele două generații, în statele central și est-europene avem de-a face cu o generație care a trăit trecerea grea de la socialism la liberalism, a muncit, a plătit contribuții o viață întreagă, pentru ca acum să nu aibă decât perspectiva unor asigurări sociale care îi condamnă la mizerie. Nici pentru tânăra generație lucrurile nu stau mai bine – în Cehia, salariul unui profesor este doar jumătate din cel al unui magazioner de la sediul din oțel și sticlă al investitorilor occidentali, la periferia Pragăi. Nu intoleranța, o viziune extremistă sau rasistă sunt cele care au dus la respingerea imigranților în aceste state, ci nemulțumirea legitimă a unor pături sociale largi că taxele plătite se vor duce către refugiați, în loc ca, înainte de toate, să asigure o existență decentă a autohtonilor.

La fel, liderii vestici nu au înțeles importanța omogenității comunităților din statele central și est-europene. Ungaria, Slovacia, Cehia sau Polonia sunt mult mai omogene decât Germania Federală sau Italia, Spania, Belgia, unde regiunile au autonomie largă.

Front comun în fața marilor economii

După argumentul economic, vine cel geografic și demografic. Împreună, Grupul de la Visegrad adună 65 de milioane de oameni. Separat, Cehia este o țară de 10,5 milioane de suflete, vecină cu o Germanie care numără 83 de milioane de locuitori, marea forță a Europei, și cu Polonia, care are 37 de milioane de locuitori. Ungaria este prinsă între o Ucraina cu 45 de milioane de suflete, care își dorește intrarea măcar pe ultimul cerc concentric al UE. Putem include în acest club al micilor națiuni central-europene și Austria, cu 10 milioane de locuitori. Nu viziunile retrograde, nu doar intoleranța și tendințele autoritare ale unui Jaroslaw Kaczynski sau Viktor Orban sunt rațiunile principale ale cooperării în Grupul de la Visegrad sau ale susținerii acordate bisericii, ci mai degrabă, cifrele de mai sus. În malaxorul birocratic de la Bruxelles, populația înseamnă voturi în Consiliul UE. În lobby-ul de la Bruxelles forța economică primează, iar aceste state se tem că vocea lor nu va fi auzită, din cauza vecinilor mult mai puternici.

Anticorupția generatoare de populism

În viziunea vestică, solidaritatea central și est-europeană este dată nu de aspectele de mai sus, ci de tendințele autoritare, de corupție și impunitate, flageluri ce pot fi eradicate prin sprijinirea „rezistenței sănătoase, democratice, a tinerei generații.“ Anatema corupției aruncată asupra partidelor a dus la prăbușirea forțelor politice tradiționale social-democrate și liberale (în Cehia, Ungaria, Polonia), însă locul lor nu a fost luat de „rezistența“ încurajată din Vest. Fenomenele profunde din societate, neînțelese de susținătorii „rezistenței“, au dus la afirmarea forței celor pauperizați de reforme, liberalizări și austeritate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

15 Comentarii

  1. germania se preocupa doar de ea, nu de altcineva. asa a fost si tot asa va ramane multa vreme .

    • De când socilialismul lui Cacinski este rezistenţă în România ? Aţi trecut iar de la pesedismul democratic la pcerismul rahitic ? Stimaţi tovarăşi visători, numai afirmaţi treburi de care habar nu aveţi. Face Germania ce visaţi vor orbeţii Bangladeşului, muriţi de foame in 3.luni sau roadeţi arme amricane

  2. Iată diferenţa dintre o ţară suverană, membră cu drepturi depline a UE, şi o colonie mizerabilă! Dacă cineva îndrăzneşte să-şi bage râtul chiar şi în modul cel mi subtil şi mai voalat în treburile interne ale unui stat membru deplin si suveran (Polonia), acel cineva primeşte numaidecât o directă în acel rât obraznic, fiind obligat să dea repede înapoi! Dacă însă cineva işi bagă râtul in mod constant, sfidător, brutal şi la vedere în treburile interne ale unei colonii netrebnice ca România, aşa-zisele elite ale acelei nemernice colonii se îmbulucesc să-şi transforme limbile hârtie pentru partea dorsală a celui bâgâreţ! Există popoare cu demnitate din vocaţie şi tradiţie şi popoare şomoioage din vocaţie şi tradiţie, ce să-i faci????

    • EXISTA SI ASTFEL DE TARI , DAR ACELE TARI NU AU POSTACI PROSTI SI NEBUNI , CA ROMANIA ! SI LASI , PT. CA NU AU NUME SI NICI CHIP !

  3. România trebuie să aibă la cârma ţării BĂRBAŢI DE STAT, NU ”GHIOCEI”(SAU -MAI GRAV- TRĂDĂTORI). Trebuie să se treacă la REPUBLICĂ PARLAMENTARĂ( preşedintele ales de parlament şi nu de ”gloata neinformată”. S-ar elimina certurile permanente dintre cei doi poli ai statului bicefal. LINIŞTE ŞI PROGRES.

  4. O „analiza” copy paste din publicatii neoliberale occidentale, care se imbina perfect cu traditionalul extremism ultranationalist mioritic. Culmea, ca mai esti si platit sa-ti induci in eroare cititorii. (PS: „analiza” vine dintre tara care de mult nu are o politica externa proprie…, doar o limba lungaaaaa 🙂 )

  5. Bravo MArchievici! Incep simochii tai sa se deschida! i in legatra cu emigrantii – cadn incepu scandalul unii motivau ca suntm meschini si/sau xenofobi. Ca in fefinitv un emigrrnt in Romania avea nevoie de servici si benefiici de numai 1.050 lei lunar. Asta in conditiile in care multi cetateni romani nu au 1050 lri lunar si unii ar brea sa moara pensionari care au mult mai putinm – fiindca vezi doamne pensionarii sunt niste asistati!

  6. Conducatorii nostrii slugarnici n-au treaba cu chestii de astea, ei primesc ordine in plic, li se face guvernul la bruxeles, executa ce li se comanda intocmai si la timp.

  7. „Replica Varșoviei nu a întârziat. Ministrul polonez al Apărării l-a convocat pe atașatul militar al Ambasadei Germaniei pentru a oferi explicații.” Uite inca un motiv pentru care ii admir pe vecinii nostri – unguri, cehi, bulgari, polonezi – au coloana vertebrala… Pentru ca, sa nu uitam, asa cum spunea un profesor de drept, „de la Mihai Viteazul incoace inamicul nostru a fost acelasi.”

  8. Cel mai bun lucru ar fi desprinderea de UE-west si infiintarea unei UE estice. Dorintele tarilor estice nu concord cu dorinta de hegemonie a vesticilor, in special germania.

  9. De unde se vede ca o reactie ferma aduce imediat o retractare.Bine de stiut pentru gugustiuci.

  10. „Scuzele” purtatorului de cuvant confirma grosolania camaradei lui Engie. Si sa nu uitam ca o intamplare fericita a facut ca presedintele polonez sa nu aiba soarta tragica a fratelui sau, ca si altor peste o suta de personalitati de frunte ale tarii, cand cu doborarea deasupra teritoriului sovietic, pardon, a Rusiei, in zborul spre comemorarea de la Katyn,locul unde nkvd-istii au asasinat peste 25.000 inalti demnitari si personalitati poloneze, folosind arme germane pentru a lasa impresia ca SS-istii sunt cei responsabili. Cu acea ocazie, eterma ministresa a eternei Engie nu a scos un cuvintel, doar nu erau sa-si acuze seful ideologic rasputin…

  11. @Charlie : mai si termina, dracului ! NIMENI n-a „doborât” nici un avion polonez! Fratele lui Kaczcynski, furios ca nu zboara mai jos, peste padure, a intrat el însusi în cabina si-a-nceput sa se joace cu manetele, despre care habar n-avea la ce servesc ! Asta s-a spus, corect si limpede, la toate TV vestice, fiindca asta spune si „cutia neagra” a avionului! Si-n privinta „padurii Katyn”, de condamnat de nazistul de Pylsudski, maresalul si primul presedinte al Poloniei, prometeist (= „sa invadam Rusia, în amintirea Republicii celor Doua Natiuni, si ne-ntindem pâna la Caspica!), care si-a-ndoctrinat si armata-n prmeteism. Mortii de la Katyn sunt în primul rând victimele lui Pilsudski. Armele n-au fost ale lui, dar autor moral, el este. Un paranoiac.

    • Madam Rollason, Diavolul Rosu iti este emblema si far calauzitor. Televiziunile vestice au tacut malc militareste, asa
      cum au facut si reprezentantii puterilor occidentale. In loc sa protesteze vehement si sa adopte contramasuri la ONU si
      la nivel statal. Ca esti saraca cu duhul am constatat demult, dar am incercat sa te recuperez societatii! Precis ca ti-a venit ideea cu joaca de-a pilotatul gandindu-te la idolul tau Rasputin.Nici Dumnezeu nu poate prelua pilotajul unui avion in zbor de la piloti!!! Problema a fost ca nu era ceatza cum sustinea neokgb-istul turnului de Control, cerul fiind senin cu soarele stralucind. Cutia neagra a suferit doua prelucrari,una anterioara doborarii, tocmai cu concursul turnului de Control. Nu te lega de Pylsudski, caci fusese un tovaras de drum al lui Lenin inca din perioada
      NARODNICA a anilor 1880, a fost unul din agentii sai in razboiul ruso-japonez, a mers si in Japonia sa obtina fonduri
      si armament pentru rebeliunea din 1905, a fost membru al Comintern si Agent a vreo 5 servicii de spionaj controlate de
      bolsevici.Atacarea Rusiei Sovietice in 1920 i s-a ordonat pt. a permite generalilor Trotzki si Stalin sa recucereasca
      cateva teritorii si in special pentru a-i consolida aureola de om de stat patriot si „antibolsevic”!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.