Germania – Uruguay

Germania – Uruguay, ora 21.30 (Port Elizabeth – Nelson Mandela Bay) Finala mică din această seară seamănă foarte mult cu cea de acum 40 de ani, când pentru medalia de bronz s-au bătut… Republica Federală Germană şi Uruguay. Asemănările nu se datorează doar faptului că faţă în faţă se vor afla aceleaşi combatante. Şi atunci, […]

Germania – Uruguay

Germania – Uruguay, ora 21.30 (Port Elizabeth – Nelson Mandela Bay) Finala mică din această seară seamănă foarte mult cu cea de acum 40 de ani, când pentru medalia de bronz s-au bătut… Republica Federală Germană şi Uruguay. Asemănările nu se datorează doar faptului că faţă în faţă se vor afla aceleaşi combatante. Şi atunci, […]

Germania – Uruguay, ora 21.30

(Port Elizabeth – Nelson Mandela Bay)

Finala mică din această seară seamănă foarte mult cu cea de acum 40 de ani, când pentru medalia de bronz s-au bătut… Republica Federală Germană şi Uruguay. Asemănările nu se datorează doar faptului că faţă în faţă se vor afla aceleaşi combatante. Şi atunci, ca şi acum, eliminarea în semifinale a produs o uriaşă deziluzie în rândul jucătorilor germani. Numai că în 1970, germanii au pierdut dramatic în faţa Italiei, 3-4 în prelungiri (1-1 după 90 de minute), într-un meci considerat şi astăzi ca fiind în top 3 al celor mai frumoase partide din câte s-au jucat vreodată.

După această înfrângere, ca şi acum, mai mulţi jucători germani au declarat presei că nu mai au nici o tragere de inimă să joace în finala mică, unul dintre ei, excelentul portar Sepp Mayer, chiar nu a intrat pe teren, „keizer”-ul Beckenbauer nu a evoluat din cauză că şi-a fracturat clavicula în timpul semifinalei – pentru istorie, el a rămas ultimele 35 de minute în teren şi a jucat cu un bandaj uriaş la mâna dreaptă. Germania a jucat atunci cu 5 rezerve şi, în faţa a doar 51.000 de spectatori pe Estadio Jalisco din Guadalajara, după un meci plicticos, a câştigat la limită, cu 1-0, prin golul marcat de Overath în minutul 27.

De cealaltă parte, uruguayenii erau frustaţi pentru că în semifinală, deşi au întâlnit una din cele mai bune garnituri a Braliziei din întreaga ei istorie, nu a reuşit în ultimele minute să egaleze – scorul era 1-2 –, deşi a asediat (exact ca în finalul partidei cu Olanda) poarta lui Felix, iar pe contraatac marele Pele le-a dat lovitura de graţie în minutul 90, urcând scorul la 3-1. În finala mică, şi uruguayenii au jucat fără nici un chef, contribuind şi ei la calitatea mediocră a meciului.

Spre deosebire de acum, când sunt pe poziţia 5-6 în ierahia celor 10 echipe din America de Sud, în 1970 Uruguay-ul era a doua putere a continentului, nu departe de Brazilia, şi aşa se explică de ce jucătorii „celeşti” erau cu moralul la pâmânt după pierderea semifinalei. Imediat după fluierul final, Ignacio Ubinas, căpitalul Uruguay-ului, declara presei că „am fi dorit să pierdem în faţa oricui la acest mondial, numai în faţa Braziliei nu. Este un dezastru”.

Sud-americanii vor revanşa

Acum, datele problemei sunt relativ schimbate. Dacă germanii sunt cu moralul la pâmânt, în schimb sud-americanii nu mai sunt în situaţia din 1970. În ţară ei sunt consideraţi ca nişte eroi, iar înfrângerea în faţa Olandei este atribuită exclusiv arbitrilor. Plecând de la aceste două stări emoţionale diferite, putem considera că, în ciuda superiorităţii nete a lotului german, partida din această seară se anunţă una extrem de echilibrată, fiind deschisă oricărui rezultat. La ambele echipe reintră oamenii de gol, suspendaţi în semifinale: Muller, respectiv Suarez. Doar sud-americanii au o absenţă de marcă, tânărul mijlocaş Lodeiro, în rest efectivele sunt complete.

În ambele echipe sunt jucători care au de atins obiective individuale. Bastian Schweinsteiger şi Mesut Ozil din tabăra germană şi Diego Forlan din cea sud-americană sunt printre cei 10 nominalizaţi la Balonul de Aur şi vor încerca să facă tot posibilul să impresioneze juraţii. Muller şi Forlan au şanse teoretice să devină golgheteri sau co-golgheteri ai competiţiei. Nu în ultimul rând, Miroslav Klose mai are nevoie de un singur gol pentru ca să devină co-lider all time al golgheterilor campionatelor mondiale, sau două pentru a conduce singur în acest top. Urugauy-ul vrea revanşa pentru înfrângerea de acum 40 de ani şi în plus doreşte să figureze în palmaresul FIFA cu o victorie în bilateralele cu Germania. Singura victorie a „celeştilor” s-a înregistrat chiar în primul joc între cele două ţări – 4-1 la Jocurile Olimpice din 1928 – şi este ciudat că ea nu figurează în statisticile oficiale ale FIFA.

Pronosticul nostru: 1 (45%), X (15%), 2 (40%).

Cotaţii casă de pariuri: 1 (1,77), X (3,45), 2 (4,25).

Caracatiţa Paul: victorie Germania

Palmares la CM

Germania: 16 participări – campioană mondială : 1954, 1974, 1990; finalistă: 1966, 1982, 1986, 2002; bronz: 1934, 1970, 2006

Uruguay: 10 participări – campioană mondială: 1930, 1950; loc 4: 1954, 1970.

2. Germania 98 59 19 20 203-115 196

12. Uruguay 46 18 12 16 74- 62 66

Întâlniri directe:

Germania – Uruguay 9 6 2 1 24 – 9

Întâlniri la CM

Germania – Uruguay 4-0 (sfert finală 1966)

Germania – Uruguay 1-0 (finala mică 1970)

Germania – Uruguay 1-1 (grupe 1986)

Ultimele trei întâlniri:

Germania – Uruguay 5-0 (amical 1993)

Uruguay – Germania 1-4 (amical 1992)

Germania – Uruguay 3-3 (amical 1990)

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.