Gest inedit împotriva lui Donald Trump

Fostul secretar de stat al SUA, Madeleine Albright, a declarat miercuri că este gata să „se înregistreze drept musulmancă” în semn de solidaritate, în contextul informațiilor conform cărora președintele Donald Trump intenționează să ia decizii care vor afecta imigranții din SUA, informează joi publicația The Hill, citată de Agerpres.

„Am fost crescută în religia catolică, am devenit episcopaliană (enoriaș al Bisericii Anglicane în SUA, n.r.) și am descoperit ulterior că familia mea este de origine evreiască. Sunt gata să mă înregistrez drept musulmancă în semn de solidaritate”, a scris Albright pe Twitter.

Postarea lui Madeleine Albright rezonează cu atitudinea cunoscutei feministe Gloria Steinem, care a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că se va înregistra drept musulmancă în cazul în care va fi creat un astfel de registru cu caracter obligatoriu.

„Dacă îi obligi pe musulmani să se înregistreze, ne vom înregistra cu toții drept musulmani”, a declarat Steinem în timpul marșului de protest al femeilor care a avut loc la Washington, atrăgând aclamații zgomotoase.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Trump a pledat pentru suspendarea temporară a intrării de musulmani pe teritoriul SUA și a declarat că le va impune musulmanilor din SUA să se înregistreze într-o bază de date.

Postarea lui Albright vine pe fondul informațiilor conform cărora Trump va semna mai multe ordine executive, inclusiv o interdicție temporară pentru majoritatea refugiaților și suspendarea de vize pentru cetățeni provenind din șapte țări.

Agenția AP informa miercuri că proiectul de lege arată că Trump intenționează să suspende pentru 30 de zile eliberarea de vize pentru cetățeni din șapte țări predominant musulmane și să interzică primirea de refugiați sirieni în SUA.

Aceste acțiuni au loc în cadrul unei serii de decizii pe care Trump le-a luat în primele câteva zile ale președinției sale, inclusiv ordinele de miercuri de a construi un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul și de a înăspri legile privind imigrația.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.