Gestionarea viitorului Europei: Euroscola

Oraşul Strasbourg are aerul de rudă îndepărtată, dragă, pe care o vizitezi cu bucuria de a „revedea” locuri pe care nu le-ai văzut niciodată. Acest paradox e la fel de straniu ca şi visele din care te trezeşti cu sentimentul că ai mai visat aşa ceva, în mai multe rânduri. Râul l’Ill bunăoară seamănă întrucâtva cu canalul Bega al copilăriei mele timişorene. O parte dintre clădiri, cele de tip austriac, îmi evocă, de asemenea, oraşul străvechi, Timişoara. O altă parte dintre case, cele alsaciene, mă duc cu gândul la basmele fraţilor Grimm. Până şi plimbarea zecilor de copii şi oameni de toate vârstele pe caiace în preajma Parlamentului European, în susul şi în josul apei, îmi aminteşte de propria mea adolescenţă. Un spaţiu larg, generos, pentru o populaţie nu foarte densă, îţi poate crea, uneori, sentimentul că oraşul nici măcar nu este locuit.

Aşa s-a întâmplat şi la întâlnirea mea cu doamna Cristina Sant’Anna, de la Direcţia de Comunicare, care, cu o amabilitate şi prietenie nesperate (din perspectiva jurnalistului acreditat oficial la o activitate despre care se va vorbi mai jos, obişnuit cu aerul de superioritate al birocraţilor români, cu emfaza şi, într-atât de des, chiar aroganţa acestora), mi-a prezentat cu însufleţire vreme de aproape două ore întreg complexul clădirilor care alcătuiesc Parlamentul European de la Strasbourg, cât şi istoricul acestora. Un mamut arhitectonic auster, minimalist, cu spaţii largi destinate muncii parlamentare, dar şi jurnaliştilor de pretutindeni, zeci de săli destinate comisiilor, culoare labirintice, alcătuiri vegetale interioare tropicale, tapiserii şi lucrări de artă donate de marii artişti contemporani şi o sală generoasă în care să încapă cei aproape opt sute de parlamentari reuniţi în plen, plus jurnaliştii, vizitatorii interesaţi de viaţa politică a Europei sau pur şi simplu nelipsiţii gură-cască, având cu toţii dreptul democratic de a fi prezenţi acolo, oricând îşi doresc.

“Euroscola Programme” este un proiect mare, destul de costisitor, care îşi propune să reunească de 20 de ori pe an tineri din întreaga Europă (câte 500 pe sesiune), pentru a-i familiariza cu viaţa parlamentară europeană. Timp de o zi, ei devin europarlamentari. Află, înainte de toate, ceea ce şi eu am aflat din broşuri şi din oferta generoasă a internetului, şi anume că „Parlamentul European este singurul organ al UE ales în mod direct şi una dintre cele mai mari adunări democratice la nivel mondial. Cei 766 de deputaţi reprezintă cele 500 de milioane de cetăţeni ai UE. Deputaţii sunt aleşi din cinci în cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre. Odată aleşi, deputaţii se organizează în funcţie de propriile afinităţi politice. Ei formează grupuri politice, pentru a-şi apăra mai bine poziţiile. În prezent, îşi desfăşoară activitatea şapte grupuri. Cea mai mare parte a activităţii de profunzime, spun sursele de informare UE, se desfăşoară în cadrul comisiilor specializate; acestea elaborează rapoarte, care, ulterior, sunt supuse la vot în plen. Regulamentul de procedură al Parlamentului oferă un cadru detaliat de desfăşurare a activităţii Parlamentului. Deoarece reprezintă toţi cetăţenii europeni, multilingvismul adunării a devenit una dintre cele mai importante caracteristici ale acesteia. Documentele parlamentare sunt publicate în toate limbile oficiale ale UE, iar fiecare deputat în Parlamentul European are dreptul de a lua cuvântul în limba oficială pe care o preferă. Deputatul în Parlamentul European întocmeşte, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană, singura instituţie care are drept de iniţiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acest raport şi, eventual, îl modifică. Parlamentul îşi exprimă poziţia prin revizuirea şi adoptarea în şedinţă plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcţie de tipul de procedură şi de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul. În ceea ce priveşte adoptarea actelor legislative, se face distincţie între procedura legislativă obişnuită (codecizia), care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul, şi procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul are doar rol consultativ. În privinţa anumitor chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”). În unele cazuri, Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei juridice, iar propunerea nu poate dobândi forţă de lege decât dacă Parlamentul şi-a dat avizul. În acest caz, Consiliul nu are competenţa de a lua singur o decizie. Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative. Parlamentul joacă un rol real în crearea de noi texte legislative: el examinează programul anual de lucru al Comisiei şi indică actele care doreşte să fie adoptate.” În linii mari, acestea sunt datele problemelor de introducere în viaţa organismului european în discuţie, care mi se par a fi relevante şi necesare oricărui cetăţean de pe bătrânul continent, odată ce a optat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Am însoţit, ca jurnalist, un grup de elevi olimpici de la Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, prezenţi la “Euroscola” din 10 aprilie 2014, conduşi de prof. Georgeta Dumitru şi prof. Liviu Săvuţă, grup care a reprezentat România la acest eveniment. Cuvântul de prezentare a delegaţiei noastre în plen, în marea sală a Parlamentului European, susţinut de elevele Simona Avram, cls. XII-a, şi Irina Florea, cls. XI-a, a fost însoţit de binecunoscuta “Baladă” a lui Ciprian Porumbescu, interpretată cu emoţie şi căldură de către eleva Adela Ancuţa, cls. XI-a, toate trei de la liceul amintit mai sus. Momentul, inedit, a fost şi unic. Nici o altă delegaţie nu a mai prezentat un solist instrumentist. Nu-i de loc întâmplător faptul că elevii noştri au ales această cale de a prezenta România. Deviza lor a fost: „The Sound of Vote” şi, iată, s-a demonstrat că un vot parlamentar european ar putea suna mai armonios şi chiar melodios atunci când comunicarea s-ar face prin intermediul muzicii. Toţi cei aproape cinci sute de tineri europeni s-au constituit în şase grupuri mari, care să dezbată pe comisii următoarele teme: 1. Mediul şi energia”; 2. Libertatea de informare şi cetăţenie participativă; 3. 2014 – anul european al combaterii risipei de alimente; 4. Viitorul Europei; 5. 2014 – Alegerile europene; 6. Ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor. La reunirea în plen, dezbaterile au fost de-a dreptul înfocate iar tinerii au luat în serios totul, şedinţa fiind condusă de un prezidiu ales chiar de către ei. Profesorii însoţitori au avut în paralel dezbateri şi activităţi informative susţinute de către reprezentanţi ai instituţiei şi profesori universitari.

În final s-a desfăşurat un interesant concurs de cultură generală numit “Eurogame”, printre finaliştii selectaţi numarându-se şi reprezentanţii României, respectiv elevii Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti. Spre bucuria delegaţiei române, aceştia au obţinut medalia de aur, dar şi locurile doi şi trei.

Care ar fi câteva gânduri legate de acest proiect european atât de amplu şi pentru realizarea căruia sunt investiţi atât de mulţi bani? Cel dintâi se îndreaptă spre temele dezbătute. Chiar sunt teme foarte serioase şi care merită să-şi găsească soluţiile adecvate. Privind viitorul Europei, de pildă, sunt de luat în seamă părerile euroscepticilor versus susţinătorii proiectului Europei unite. Cât de util este un astfel de proiect? Ce şanse are să se dezvolte şi să nu se năruiască în numai câţiva ani, ca urmare a presiunii marilor puteri asupra politicii economice universale? Cât de bine sunt reprezentate ţările componente ale Uniunii Europene în acest organism legiuitor de mare anvergură? Cât reprezintă ţeluri idealiste, constructive, cât reprezintă interes meschin economic, pecuniar, uneori chiar personal? În ce măsură sunt pregătiţi, şcoliţi etc. europarlamentarii, astfel încât să fie aleşi chiar cei mai buni dintre cei buni? Cât de mult preţ se pune pe eradicarea sărăciei, a foametei, a bolilor grave, cât de mult contează educaţia? În ce măsură se poate vorbi despre o patrie comună culturală şi în ce măsură se acordă atenţie fiecărei culturi în parte, a fiecărei ţări componente? Ce şanse are lupta împotriva corupţiei? Cât de cinstit se vor aloca fonduri pentru dezvoltarea ţărilor prăduite după ridicarea Cortinei de Fier? În ce măsură se dau şanse egale de dezvoltare tuturor ţărilor, nu numai unei elite? Care sunt căile concrete de înlăturare a rasismului, a discriminărilor religioase, sociale şi de orice altă natură? Ce căi de reabilitare ecologică a Europei se vor găsi? Multe alte întrebări îşi aşteaptă, desigur, răspunsurile. Până una-alta, “Euroscola” îşi propune să aducă un număr cât mai mare de tineri foarte inteligenţi, din toate ţările, la Parlamentul European, pentru a-i familiariza cu munca parlamentară europeană în speranţa că aceştia sunt tocmai aceia care vor fi chemaţi în viitorul apropiat să conducă şi să gestioneze destinul frumosului nostru continent.